Conducta din Caucaz. UE refuză energie de la un dictator pentru a lua de la altul

Data:

spot_img

Printr-un acord semnat la București, Uniunea Europeană se leagă prin Marea Neagră de Azerbaidjan pentru a scăpa de șantajului energetic al dictatorului de la Kremlin. Dar nici la Baku nu domnește chiar o democrație.

Schimbare prudentă de discurs a premierului Ungariei, aflat la București pentru semnarea acordului ce deschide calea construirii unei rețele de import de energie verde care să lege sudul Caucazului de Europa. 

Citește și: Galați: concurs de soluţii pentru o parcare subterană şi amenajarea Piațetei Eroilor

„Vremea importurilor ieftine de energie și materie prima ieftină din Rusia pentru economiile europene s-a terminat”, a transmis Viktor Orbán, în mesajul din deschiderea întâlnirii de la Palatul Cotroceni cu președinții Azerbaidjanului, Georgiei și României și cu cel al Comisiei Europene. 

Oficialul de la Budapesta a criticat, însă, deciziile luate în absența unei strategii alternative: „Liderii europeni au hotărât să se rupă de economia rusească, în timp ce încă nu avem măsuri luate care să protejeze piața. Dacă dorim să avem creștere economică și securitate energetică , sunt necesare soluții imediate”.

Continuarea, în Deutsche Welle!


Urmăriți PressHUB și pe Google News

(Sursă foto: Presidency.ro)

spot_imgspot_img
Deutsche Welle
Deutsche Wellehttps://www.dw.com/ro
Deutsche Welle este un post de radio internațional din Germania. A început să emită regulat din anul 1953. Este membru ARD. Primul program în limba română a fost difuzat de postul de radio german la 19 august 1963. Și-a încetat activitatea pe 1 ianuarie 2012. Momentan, există un site în limba română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Mandat de arestare pentru Netanyahu: Cum reacționează țările europene | Aktual24

Mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională pentru...

Vicepremierul sârb Aleksandar Vulin: „Vom crea Serbia Mare și nimeni nu ne poate opri” | Aktual24

Vicepremierul Serbiei, Aleksandar Vulin, a declarat că proiectul „Lumea...

Rusia a atacat Ucraina cu o rachetă balistică cu rază medie

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi, într-o alocuțiune...