COVID 19 – Cronica mondenă

Data:

spot_img

Încă de la începutul pandemiei au existat cetățeni și cetățene care au ținut să anunțe lumii că îi doare-n bască de mască, virusul nici nu există sau, dacă există, e o simplă gripă (cea Spaniolă, cu vreo sută de milioane de morți, ar putea fi un exemplu), să nu ne lăsăm manipulați și să ne vedem de treabă. Câtă vreme alegațiile astea se făceau la crâșma din sat, de către anonimi, era ok. Dar s-au făcut și de către vedete. Drept care ne-am gândit să facem o cronică mondenă a pandemiei.

Paradoxal sau nu, primii care au ieșit la declarații relaxante au fost nu vedetele din showbiz, ci politicienii – mă rog, tot într-un fel de showbiz joacă și ei. Și nu orice fel de politicieni, ci ditamai șefii de stat. Începând cu cel mai puternic om al planetei, președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump la acea dată, care a dat asigurări că e o simplă gripă (teribil ce-a prins sintagma asta, de parcă gripa ar fi simplă), care o să treacă de la sine, și că SUA nu au nicio problemă. La ora la care scriu aceste rânduri, au vreo 30 de milioane de probleme.

E drept, un pic mai târziu, președintele Trump a luat lucrurile mai în serios și, aflând cu bucurie că virusul SarsCov 2 este ucis de un simplu înălbitor, care, vorba aia, se găsește în orice gospodărie, s-a interesat dacă acesta nu poate fi cumva adus în interiorul organismului, redeșteptând astfel, pe meleagurile noastre, amintirea întrebării „Ce-ai, mă, ai băut gaz!?”

În aceeași parte a lumii, dar mai la sud, președintele Braziliei, Jair Bolsonaro s-a erijat în port-drapelul celor care iau pandemia peste picior, poziție pe care o ocupă până azi, ajungând să-și certe concetățenii că se smiorcăie prea mult pe tema asta. Inexplicabil de ce-o fac, de vreme ce țara e abia pe locul 3 la numărul de infectări.

Cu promptitudinea-i binecunoscută, Klaus Iohannis nu putea rămâne în afara acestei liste așa că în 27 februarie 2020 ne-a liniștit că „nu există niciun motiv real de panică. Infecția cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gât, tuse și febră, ca în orice răceală”. Precizând însă, e drept, că „Este normal să tratăm cu toată seriozitatea situația”.

Categoria „Ai grijă ce-ți dorești!”

Trecând acum la vedetele care nu sunt șefi de stat, dar au – în mod regretabil – o putere de influență mai mare ca acestora, să-l menționăm pe Marcel Pavel, care, după ce a fost internat cu dublă pneumonie provocată de Covid, le-a mulțumit din suflet medicilor și a declarat că a trecut prin momente cumplite, inclusiv din cauza jurnaliștilor, care „s-au comportat precum hienele” afirmând că ar fi primit bani pentru a minți în legătură cu acest diagnostic, el nefiind în realitate bolnav. În același timp, însă, cântărețul a precizat: „Nu am declarat și nu susțin faptul că există acest virus ordinar (…) Întrebați-i pe cei care l-au inventat și l-au răspândit pe întreaga planetă!”. Deci Nu Teoriei Conspirației, dar Da Teoriei Conspirației.

Pavel n-a fost singurul acuzat că ar fi primit bani să declare că e victimă a pandemiei. A pățit-o și Andreea Esca, după ce și-a povestit experiența traumatizantă: „Ai fost plătită de Organizația Mondială a Sănătății!”, au scris comentatorii, precizând  chiar „Ai luat 100.000 de euro, ca Marcel Pavel!” Vă dați seama cât o fi luat Tom Hanks sau Novak Djokovic!

Celebra (chit că nu e clar pentru ce) Bianca Drăgușanu a dat o lovitură cumplită manipulatorilor medicali și guvernamentali, confirmând zvonul incendiar că s-au oferit bani unor vedete pentru a declara public că au coronavirus. Ei, personal, i s-au oferit (n-a spus de către cine) bani (n-a spus câți) pentru a spune că are coronavirus, dar, fiind o persoană de înaltă moralitate, a refuzat. „Se întâmpla în urmă cu opt luni.. nu vreau să dau detalii”. Păcat.

Cele mai emoționante declarații, însă, făcute practic de „Dincolo de nori”, le-a dat Dan Bittman: „ Trebuiau să fie zeci de mii de morți. Dacă noi ne luăm după statistici trebuia să fie aoleu și văleleu, nu aveau unde să îi mai bage (…) Am gura spurcată și îmi permit s-o spun și asta o să fac până o să închid ochii, de Covid. Să dea Dumnezeu să mor și eu de Covid”. Multă lume a plâns preventiv.

Uneori (deseori?) soarta are un anume grad de ironie. La scurt timp după ce Olivia Steer, specialistă de notorietate, ne îndemna „Dați-vă măștile jos, îmbrățișați-vă când vă revedeți, luați-vă imunitatea înapoi!”, soțul ei, Andi Moisescu, s-a infectat cu coronavirus. E drept, în felul acesta și-a obținut imunitatea.

Au mai făcut Covid 19, fără însă să dea declarații senzaționale, la noi Irina Loghin, Gică Popescu, Sorin Cârțu, la alții Antonio Banderas, Mel Gibson, Madonna, Andrea Bocelli.

Artileria grea

Vedetele din showbiz n-aveau cum să răzbească singure în lupta anti-anti-Covid, era nevoie și de ceva voci medicale. Răspunderea asta și-a luat-o Monica Pop – doctor de ochi, ba chiar șefa Spitalului de Oftalmologie, dar medic, nu? – care a dezvăluit că oamenii care sunt călcați de tren sunt înregistrat ca morți de Covid-19! Așa se falsifică statisticile, a explicat doamna doctor. Iar vaccinul poate provoca leucemie, aveți grijă.

Un umăr serios la demolarea manipulărilor OMS, ale epidemilogilor și ale guvernelor au pus și politicienii. Varujan Vosganian declara anul trecut că vorbim despre „O boală care are un impact asupra unui număr extrem de redus din societatea românească”, iar virusul – o veste excelentă! – este deja „mai vlăguit”, și nu mai are capacitate mare de transmitere. Ceea ce a determinat lumea medicală să introducă un nou parametru al pandemiei și în general al tuturor epidemiilor: vlăguirozitatea virusului într-un anume moment T. După ce a stabilit și că asimptomaticii nu transmit boala, deputatul a încheiat cu opttimism: „Eu îmi păstrez speranța că au fost ultimele zvâcniri ale ghiaurului, cum se spunea în filmul Mihai Viteazu”.

Viorel Cataramă a mers mult mai departe. Mai exact la Bărbuleşti. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni i-au deschis dosar penal după ce a vizitat amintita comună din Ialomița, unde erau 70 de cazuri de Covid, și s-a îmbrățișat cu unul dintre acestea, expré pentru a se infecta cu noul coronavirus, așa cum anunțase că-și dorește. Lucru pe care nu-l reușise la mitingurile de pupat din Capitală.

Oamenii de afaceri nu puteau nici ei să stea pe bară, drept care, anunțând că „Oamenii care colaborează cu dracul au creat virusul!” Gigi Becali a declarat vesel: „Pandemia e cea mai mare bucurie!”, explicându-și entuziasmul: „Dumnezeu a închis cluburile unde erau «drogangii» și «curvăsăreală»”. Cu competența sa medicală unanim recunoscută și apreciată, omul care se tot retrage la o mănăstire dar încă n-a ajuns, pesemne e una îndepărtată, a lămurit și problema tratamentului: „Virusul e un fleac dacă ai luat medicamentul imediat ce ai avut ceva simptome. Iei Arbidol, vitamina C, vitamina D și Zinc. Paracetamol iei dacă faci febră”. Lumea medicală a răsuflat ușurată.

Becali se află însă într-o companie selectă: Elon Musk, al treilea cel mai bogat om din lume (a fost și primul) a negat în repetate rânduri severitatea virusului, a declarat că nu se va vaccina, nici el, nici familia lui, că nu trebuie „să se blocheze țara” și că bănuiește că a avut Covid în ianuarie.

Sursa Foto: Agerpres

Vaccinarea VIP

Cronica mondenă Covid 19 include inevitabil și vaccinările peste rând. Să începem de departe: Guvernul Argentinei a publicat o listă cu 70 de persoane influente care au primit un tratament preferențial, fiind vaccinate înainte de programul oficial la Spitalul Posadas din Buenos Aires. Lista cuprinde o serie de VIP-uri precum fostul președinte Eduardo Duhalde, soția sa, Hilda Gonzalez și copiii acestora, lideri sindicali, miniștri și secretari de stat. Detaliul că au primit vaccinul rusesc Sputnik V ne face să fim mai îngăduitori cu ei.

Mai aproape, în Polonia s-a stârnit o adevărată revoltă populară (bașca o anchetă) după ce s-a aflat că mai multe vedete au fost vaccinate chiar înaintea medicilor!

La răsărit, Autoritatea Palestiniană a confirmat că a redirecționat către VIP-uri vaccinuri destinate cadrelor medicale, dar s-a scuzat că au fost puține! Mai exact, 10% din 12.000 de doze au fost date echipei naționale de fotbal palestiniene, miniștrilor, gărzilor prezidențiale și membrilor Comitetului executiv al Organizației pentru Eliberarea Palestinei, iar alte 200 de au fost trimise la curtea regală iordaniană, răspunzând unei cereri venite de la Amman.

Românii au o solidă experiență pre-decembristă a băgatului prin față, a luatului prin spate, a lăsatului sacoșelor la rând, a PCR (nu testul, ci partidul Pile, Cunoștințe, Relații) și a aprovizionării de la Gospodăria de Partid și de Stat, așa că n-aveau cum să lipsească din această listă: o investigație jurnalistică a dezvălui că 7.000 de cetățeni, cel puțin, s-au vaccinat peste rând. Și nici măcar nu erau vedete! Gurile rele zic că lipsește un zero…

Revenind în lumea VIP, dar în zona seniorilor, care era normal să se vaccineze printre primii, să menționăm că au făcut-o Regina Elisabetha, 94 de ani, Prințul Philip (99), Papa Francisc (84), fostul Papă Benedict (93), actrițele Joan Collins (87) și Judi Dench (86), cântăreața Dolly Parton (75), naturalistul și omul de televiziune Sir David Attenborough (94), liderul spiritual al Tibetului Dalai Lama (85).

Să încheiem cu întrebarea pusă de un simplu cetățean pe Facebook: Oare cât de mare e riscul de infectare al unui demnitar care circulă numai cu mașina, nu intră în nicio aglomerație și se-ntâlnește doar cu cine vrea el?

PS: Dintr-o firească decență nu i-am amintit pe cei care au murit de Covid după ce au susținut că virusul nu există și/sau că măsurile de siguranță sunt o prostie.


Acest articol a fost publicat pe PressHUB în cadrul proiectului
“COVID-19 FactsNotFake -The Emergency Newsroom. Infodemic Lie Detector”, un proiect Freedom House Romania, în parteneriat cu Trinitas TV, Radio Trinitas, Ziarul Lumina și Agenția de Știri Basilica, finanțat de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a Ambasadei Marii Britanii. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Tudor Călin Zarojanu
Tudor Călin Zarojanu
Este absolvent al Facultății de Matematică, secția Informatică, Universitatea București, 1980, programator principal, jurnalist din 1992, în prezent redactor la Ziarul Lumina, redactor de carte, traducător de cărți din engleză și franceză, realizator din 2010 al rubricii TVR “De ce-aş citi?”. Ca jurnalist, a lucrat la Zig Zag (șef de secție), Revista X (redactor-șef adjunct), Flacăra (redactor-șef), Cotidianul (șef de secție), Mediafax (șef de secție), TVR (consilier PDG, editor coordonator), Biroul de presă al Patriarhiei (consilier patriarhal). A colaborat la Radio România şi la numeroase publicaţii. A fost membru al Juriului Premiilor Clublui Român de Presă 2011, secţiunea Jurnalism cultural, şi al Juriului de scenarii CNC (2014). A publicat 15 cărți: romane, proză scurtă, memorialistică. A fost director editorial la Corint și Paralela 45.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Surse: Coaliția a căzut de acord, funcțiile din noul Guvern se împart prin metoda D’Hondt | Aktual24

Surse politice afirmă pentru Aktual24.ro că partidele din coaliția...

După eșecul electoral, Ciolacu mizează pe TikTok: viața personală în prim-plan | Aktual24

După eșecul electoral, Ciolacu mizează pe TikTok. Președintele PSD...