Crăişorii muntelui: Un primar şi un afacerist celebru s-au ales cu dosare penale după ce BIHOREANUL a descoperit că şi-au amenajat conace într-o arie protejată

Data:

spot_img

Ridicate în Munţii Codru Moma, la graniţa Bihorului cu Aradul, de-o parte şi de alta a Dâmbului Măgura – cum e impropriu denumit un versant înalt de 900 metri şi acoperit de o pădure uriaşă de foioase – celor două conace le-a mers vestea în toată ţara Beiuşului.

„La dom’ primar, acolo sus, a fost până şi Dragnea, cu elicopterul, or făcut chef pe vremuri. Are numa’ marmură înăuntru”, au povestit BIHOREANULUI localnici din Tărcaia despre domeniul ascuns al edilului PSD Aurel Ille. Fotografii nu avea niciunul, la fel cum nu aveau nici cu conacul protejatului acestuia, cel mai prosper om de afaceri din comună, Viorel Ile, patron de firmă de construcţii şi balastiere ilegale, ridicat tot pe vârful Măgurii. „Nu poţi ajunge la ele decât dacă te duc ei, că şi-or pus bariere şi au şi camere de supraveghere”, zic sătenii.

Reporterii BIHOREANULUI au reuşit, totuşi, să le găsească şi să le imortalizeze cu ajutorul unei drone, descoperind – deloc de mirare – că ambele conace au fost construite ilegal, într-o arie naturală protejată, de interes naţional.

Citește articolul integral în Bihoreanul

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...