Creditele în euro se scumpesc. „Vom asista la o cascadă a creșterii dobânzilor”

Data:

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să majoreze, din nou, dobânda de referinţă cu 0,75 puncte de bază, pentru a face faţă exploziei inflaţiei în zona euro. Potrivit oficialilor europeni, inflaţia se menţine la niveluri mult prea ridicate şi va rămâne superioară ţintei o perioadă mai îndelungată. În luna septembrie, inflaţia în zona euro a ajuns la 9,9%. „În consecință, toate dobânzile la creditele în euro vor crește în Europa, inclusiv în România”, avertizează la RFI analistul econimic Dragoș Cabat. Tendința se va menține până când inflația va da semne clare de scădere, mai spune Cabat.

Dragoș Cabat: Vor crește dobânzile la creditele denominate în  euro peste tot la băncile din Europa, inclusiv la cele din România. Pentru că finanțarea băncilor va fi puțin mai scumpă și pentru că aceste dobânzi trebuiau să crească. Și la euro ele sunt foarte puternic negative. Inflația în zona euro este undeva la 10%. Iar dobânzile erau încă la 1% – 2%, maxim 3%.

Reporter: Cât de mult vor crește, cel puțin în primă fază, în România ratele creditelor în euro?

DC: În mod normal ar trebui să nu crească dobânda cu mai mult de 0.75% – 1%, maxim 1.25%. Nu este o creștere chiar așa alarmantă. Dar față de nivelurile foarte reduse la care erau dobânzile la euro, orice creștere este una importantă ca și procent.

Rep: Vor fi creșteri în cascadă așa cum au fost și în cazul ratelor la creditele în lei?

DC: Vor fi creșteri care vor continua și în perioada următoare. Dobânda de politică monetară în zona euro este acum de 1.5% față de o inflație de 10%. Nici în zona euro inflația medie nu va scădea mult sub 10 în următoarele luni dacă nu se termină cumva războiul sau dacă nu sunt mai multe condiții foarte favorabile în același timp. Altfel inflația va rămâne destul de sus. Tocmai aceasta este noua dorința a Băncii Centrale Europene, care s-a trezit din letargia în care nu făcea nimic și nu știa dacă să se gândească mai mult la creșterea economică sau la inflație. Și-a dat seama că inflația este principalul pericol pe termen scurt și mediu pentru toate economiile și economia europeană în general. Atunci, crește dobânda de politică monetară pentru a stăpâni acest fenomen al inflației. Vor crește în continuare dobânzile. Ar trebui să ajungă la cel puțin 3% – 4%, dacă nu mai mult, în condițiile în care inflația va rămâne la 10% sau poate va începe să scadă puțin. Tot ar însemna dobânzi real negative în sistem. Banca Centrală Europeană va continua să crească dobânzile în perioada următoare. Aceste efect de cascadă va continua în lunile următoare destul de rapid și destul de puternic. S-ar putea să mai fie și scurte pauze în care oficialii Băncii Centrale Europene să dorească să vadă care este efectul pe piață al majorărilor de dobândă. Dar nu cred că își vor permite o pauză de mai mult de o lună, poate în decembrie sau ianuarie, în care să nu facă nimic și să aștepte aceste efecte. Dar după aceea vor crește din nou dobânzile imediat ce vor putea pentru a stăpâni inflația, mai ales dacă or să vadă că inflația nu scade rapid către nivelurile de 5% – 7%.

Rep: Un alt efect al deciziei Băncii Centrale Europene poate fi o apreciere a monedei euro. La ce să ne așteptăm de la cursul de schimb? Am văzut că și dolarul a avut o depreciere majoră față de euro și implicit față de leu. La ce să ne așteptăm de la cursul valutar în săptămânile următoare?

DC: Mai degrabă decât să spunem că dolarul s-a depreciat, putem spune că s-a apreciat euro. Euro fusese cel care scăzuse tocmai pe seama acestei lentori a Băncii Centrale Europene de a reacționa la inflația ridicată și de a majora dobânda de politică monetară. Acum Banca Centrală Europeană a schimbat deciziile și a hotărât să intervină pe piață și să crească dobânda de politică monetară. Implicit, euro se va aprecia față de dolar în continuare. Însă rămâne de văzut și care va fi reacția Federal Reserve. Ei au chiar mai mult spațiu decât Banca Centrală Europeană. S-ar putea ca și ei să crească în continuare dobânda, așa cum, de altfel, ar fi necesar. Toată lumea vrea să tempereze cât mai rapid inflația. În situația aceasta o să fie o volatilitate. O să vedem când o apreciere a euro, când o apreciere a dolarului în funcție de cine a mai crescut dobânda de politică monetară. Dar va fi o cursă de creșterii a dobânzilor de politică monetară în perioada următoare până când inflația va intra pe o tendință clară de scădere, titrează RFI Romania.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la negru”, din surse neclare

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la...

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii pentru Primăria Bucureștiului: „Nu...

Cum afectează decizia PSD-PNL candidaturile lui Nicușor Dan și al lui Piedone

Cum afectează decizia PSD-PNL de a-l retrage pe Cîrstoiu...

Urmează o retragere a lui Piedone în favoarea Gabrielei Firea? | Aktual24

Urmează o retragere a lui Piedone în favoarea Gabrielei...