Crimele din orfelinatele României, incluse într-o inițiativă europeană. Ce urmează

Data:

spot_img

Sirmanca Beladi, născută Fekete, este o supraviețuitoare a căminului spital de la Cighid, ajungând acolo la vârsta de 3 ani, în 1986.

„La Cighid au murit 138 de copii în 2 ani, din cauza lipsei mâncării și a infecțiilor. Uneori mă duc să-i vizitez la cimitir și mă întreb de ce m-a salvat Dumnezeu tocmai pe mine. Dar sunt foarte bucuroasă că sunt o supraviețuitoare și știu: într-o zi vreau să fiu îngropată în același loc, pentru a fi pentru totdeauna alături de prietenii mei.”

Recent, Consiliul Europei a invitat doi supraviețuitori din țări diferite să își spună povestea: România și Germania. Sirmanca Beladi a vorbit despre crimele din România:

„Povestea mea începe în timpul comunismului lui Ceaușescu. În 1988, când aveam 3 ani, am fost dusă într-un cămin pentru persoane cu handicap, deși nu eram deloc handicapată. Eram doar puțin mai slabă decât alți copii de vârsta mea. Dar Ceaușescu voia o țară plină de copii puternici și sănătoși. Cei care păreau slabi nu erau considerați folositori și, astfel, eram trimiși în instituții ca să murim. Această instituție numită Cighid, cu aproape 100 de copii, era de fapt un leagăn al morții.”

Societatea civilă din Europa cere justiție pentru acești copii și protecție sporită pentru minori. O inițiativă elvețiană la care s-au raliat alte 20 de țări – Justice Initiative – a depus în octombrie 2021 o moțiune la Consiliul Europei, prin care solicita recunoașterea, repararea și prevenția abuzurilor asupra copiilor în Europa.

În urma mărturiei Sirmancăi Beladi, se va crea o comisie specială din partea Consiliului Europei, care va veni în România pentru a verifica situația acestor abuzuri, urmând să se decidă dacă moțiunea va trece în Parlamentul Europei, unde va fi supusă votului europarlamentarilor.

Societatea civilă din România a decis să nu asiste pasivă la ororile acestea și o asociație din Cluj-Napoca a aderat la mișcarea europeană Justice Initiative. 
PRESShub a discutat cu Gabriela Lupea, Hub Director România, despre cum poate Justice Initiative să schimbe legislația și atitudinea României și a altor țări europene față de trecut, dar și în viitor, privind tratamentul minorilor.   

PRESSHUB: Dragă Gabriela, reprezinți Justice Initiative România. Te rog să ne explici ce este această mișcare și ce legătură are cu crimele din orfelinatele României.

Gabriela Lupea: Prin mișcarea Justice Initiative ne dorim să investigăm și să găsim soluții pentru cei afectați de fenomenul abuzului asupra copiilor pe întreg continentul. Europa a tratat cu lejeritate și chiar a încălcat limitele morale și legale ale protecției copiilor timp de zeci de ani: sute de mii de copii și tineri au devenit victime ale exploatării, maltratării și abuzului.

În Europa actuală încă discutăm despre rate alarmante ale abandonului, adopții forțate, sterilizări și experimente cu medicamente pe copii și tineri.

În multe cazuri din Europa, autoritățile de stat au fost parțial responsabile pentru suferință sau nu au reușit să protejeze copiii de aceste încălcări ale drepturilor lor. Până în prezent, cazurile de abuz nu au fost recunoscute în majoritatea țărilor europene.

Justice Initiative încearcă să schimbe acest lucru, atrăgând atenția asupra unei părți suprimate a istoriei și asupra victimelor care suferă din cauza lipsei de recunoaștere publică, dar și de pericolul de a reitera abuzuri care nu au fost condamnate încă.

Cimitirul de la căminul spital din Cighid. Foto IICCMER
Cimitirul de la căminul spital din Cighid. Foto IICCMER

Particular, în cazul României, initiativa își propune să aducă recunoașterea publică a abuzurilor suferite de copiii aflați în orfelinate în perioada comunistă.

Statul român nu a recunoscut oficial până în prezent ororile din aceste locuri. Deși în anii ’90, imaginile cu situația tragică din orfelinatele românești au făcut înconjurul lumii, victimele fostului sistem de protecție a copilului nu au primit recunoaștere și nici sprijin în vindecarea traumelor trăite.

La nivel european, Justice Initiative a depus o moțiune la Consiliului Europei prin care solicită punerea în aplicare a unor sisteme eficiente, care să monitorizeze următoarele aspecte: să asigure o investigație independentă a încălcării drepturilor copilului la nivel european, să recunoască oficial suferința copiilor, să ofere o compensație copiilor care au suferit orice fel de violență sexuală, fizică și psihologică și să se asigure că legislațiile actuale din statele membre se concentrează pe protejarea tuturor copiilor de abuz și maltratare.

Presa și opinia publică din România a fost tulburată de recentele dezvăluiri făcute de cercetători de la IICCMER, privind morții din căminele spital pentru copiii orfani, petrecute în perioada comunistă. Ce se poate face în privința acestor cazuri, ce poate face societatea?

Ceea ce trebuie să facem în primul rând, ca stat, este să recunoaștem abuzurile care s-au întâmplat în sistemul de protecție a copilului în perioada comunistă și să ni le asumăm ca societate.

Când spun abuzuri, nu mă refer doar la bătăi și violuri, ci și la lipsa hranei, lipsa încălzirii, lipsa hainelor, lipsa afecțiunii, a educației, a atenției etc. Acești copii erau ai noștri, ai tuturor, și nu am avut grijă de ei. Ba, din contra, pe mulți i-am lăsat să moară.

De ce recunoaștere? Multă lume mă întreabă ce mai poate face recunoașterea acum, la ce mai ajută? Recunoașterea greșelilor trecutului, ca stat, aduce în primul rând vindecare în sufletele celor care au suferit, iar în al doilea rând, recunoașterea greșelilor ajută la radiografierea cu sinceritate a trecutului și evitarea greșelilor în viitor.

Copiii noștri vor putea învăța despre asta în cărțile de istorie și vor ști ce să facă ca să nu repete aceleași greșeli. Al doilea pas firesc după recunoaștere este repararea.

Și nu este vorba doar de reparare financiară din partea statului, ci și o reparare făcută de către membrii societății, în primul ca empatie față de acești oameni care au avut o copilărie foarte grea și care au nevoie de ajutorul nostru pentru a depăși traumele și a se integra. Iar aici fiecare din noi poate contribui cu ceva. Recunoașterea și repararea greșelilor trecutului se traduce practic printr-un anumit nivel de dezvoltare al nostru, ca popor.

Citește și: IICCMER: 2.207 de copii au murit prin înfometare, în cămine spital, până în 1990

Cum au fost tratate cazurile de abuz asupra minorilor în alte țări? Ce măsuri s-au luat?

Omul de afaceri elvețian Guido Fluri, la rândul lui crescut într-un orfelinat în Elveția, a reușit sa obțină, în 2017, în urma unei puternice campanii la nivel politic și social, recunoașterea din partea statului elvețian a abuzurilor care s-au petrecut în orfelinatele și instituțiile din Elveția și, împreună cu aceste recunoașteri, și recompense financiare acordate supraviețuitorilor în valoare totală de aproximativ 30 de milioane de euro.

Pornind de la această reușită, Fundația Guido Fluri, la solicitarea ONG-urilor din țările vecine, a pornit campania de solicitare a recunoașterii abuzurilor asupra copiilor la nivel european. Așa a apărut Justice Iniative, o inițiativă europeană, din care face parte și România, la care s-au alăturat până acum 21 de țări europene, printre care Italia, Spania, Norvegia, Germania, Franța, Grecia etc., țări în care au existat diferite forme de abuz asupra copiilor.

În Franța au fost luați cu forța din colonii aproximativ 2 milioane de copii de la mamele lor și dați spre adopție francezilor, în Italia, Germania și Spania este vorba de abuzurile sexuale făcute de preoți în biserica catolică.

Momentan, și la ei, la fel ca în România, se luptă pentru recunoașterea acestor abuzuri. Dar, de-a lungul istoriei, au fost mai multe exemple pozitive de recunoaștere a greșelilor trecutului, cum ar fi statul german, care și-a cerut scuze pentru Holocaust, statul canadian, care și-a cerut scuze indienilor etc.

Singura supraviețuitoare a căminului orfelinat de la Cighid a fost audiată la Strasbourg. Ce a spus acolo?

Justice Initiative a depus în octombrie 2021 o moțiune la Consiliul Europei prin care solicita recunoașterea, repararea și prevenția abuzurilor asupra copiilor în Europa. În urma acestei moțiuni, la un an distanță, Consiliul Europei a invitat doi supraviețuitori din țări diferite să își spună povestea, și anume România și Germania.

Sirmanca Beladi, născută Fekete, este o supraviețuitoare a căminului spital de la Cighid, ajungând acolo la vârsta de 3 ani, în anul 1988.

Sincer, nu știm cu certitudine dacă este singura supraviețuitoare a căminului de la Cighid, deoarece nu există date în acest sens. Ce știm însă este că face parte dintre cei aproximativ 30 copii care au rămas din viață din cei 193 de copii internați în perioada 1986-1988.

Mărturia ei în fața Comisiei sociale de la Consiliul Europei a fost foarte emoționantă și puternică. Marturia ei o puteți citi mai jos:

„Povestea mea începe în timpul comunismului lui Ceaușescu. În 1986, când aveam 3 ani, am fost dusă într-un cămin pentru persoane cu handicap, deși nu eram deloc handicapată. Eram doar puțin mai slabă decât alți copii de vârsta mea.

Dar Ceaușescu vroia o țară plină de copii puternici și sănătoși. Cei care păreau slabi nu erau considerați folositori și, astfel, eram trimiși în instituții ca să murim.

Această instituție numită Cighid, cu aproape 100 de copii, era de fapt un leagăn al morții.

Nimeni nu ne ținea în brațe și nu se juca cu noi. Ne legănam singuri înainte și înapoi.

Asistentele nu ne dădeau haine, eram dezbrăcați, nu exista încălzire, primeam doar puțină mâncare foarte rea și eram lăsați în întuneric împreună cu șobolanii care ne mâncau de vii.

O amintire urâtă pe care o am este aceea că noi, copiii, plângeam mult pentru că asistentele ne lăsau goi în paturi pline cu urina noastră și în fecalele noastre.

Mulți dintre noi au fost, de asemenea, bătuți și violați de o parte din personal, iar noi eram prea mici ca să ne apărăm singuri.

Asta s-a întâmplat acum 33 de ani, dar și astăzi am coșmaruri și mi-e foarte frică de întuneric. Fiica mea mă trezește noaptea și îmi spune că strig «nu mă bateți».

Am fost salvați după 3 ani, la revoluție, când s-a schimbat directorul de la Cighid și a venit domnul Oancea Pavel. De atunci copiii nu au mai murit. Din păcate, felul în care s-au purtat cu mine mă afectează până astăzi.

Pentru că nimeni nu s-a ocupat niciodată de mine, am dificultăți în viața mea. Am probleme în a avea încredere în oameni și nu îmi fac ușor prieteni. Am probleme financiare, iar recent m-au amenințat că îmi taie curentul și că mă dau afară din apartamentul social în care locuim.

Iar când soțul meu m-a părăsit în urmă cu 1 an, am intrat in depresie și am încercat să mă sinucid, pentru că încă o dată m-am simțit abandonată.

Recent am aflat că fosta directoare a instituției din perioada comunistă încă lucrează ca medic. Nu se simte vinovată, nu îi pare rău pentru ce a făcut și nimeni nu face nimic. Aproape o jumătate de milion de copii au fost în astfel de instituții și nimeni nu știe câți dintre ei au murit sau dacă au nevoie de ajutor.

De aceea este atât de important să reevaluăm istoria și să oferim suport victimelor ca mine. Dar, din păcate, mi-e frică că în continuare nu se va face nimic de către statul român. Așa că vă rog pe voi, cei din sală care sunteți români să ne ajutați…

La Cighid au murit 138 de copii în 2 ani din cauza lipsei mâncării și a infecțiilor. Uneori mă duc să-i vizitez la cimitir și mă întreb de ce m-a salvat Dumnezeu tocmai pe mine. Dar sunt foarte bucuroasă că sunt o supraviețuitoare și știu: într-o zi vreau să fiu îngropată în același loc, pentru a fi pentru totdeauna alături de prietenii mei.’’

Crezi că mărturia ei va conta în demersurile de legiferare europeană?

Cu siguranță va conta, dacă judecăm după impactul pe care l-a avut în rândul celor prezenți la Consiliul Europei. Pur și simplu au aplaudat-o, au îmbrățișat-o și s-au fotografiat cu ea. Ni s-a spus că se va crea o comisie specială din partea Consiliului Europei, care va veni în România în perioada următoare pentru a verifica situația acestor abuzuri, urmând să se decidă dacă moțiunea va trece în Parlamentul Europei, unde va fi supusă votului europarlamentarilor.

Sirmanca Beladi, la Comsiliul Europei
Sirmanca Beladi, la Comsiliul Europei

Mărturia ei ne-a făcut și pe noi să înțelegem greutățile prin care a trecut, iar acum nu putem sta departe de ea și de povestea ei. Pentru că așa cum spuneam mai înainte, după recunoaștere urmează repararea.

Și nu putem aștepta doar de la statul român să facă repararea. Așadar, ne-am implicat ca organizație, oamenii au făcut donații, am ajutat-o să își plătească restanțele la chirie, pentru a nu risca să ajungă pe stradă împreună cu copiii, am ajutat-o să își mute băiețelul la o grădiniță cu program prelungit, pentru a putea lucra mai multe ore, și acum ne dorim să o ajutăm cu suport psihologic, medical etc.

Nu puteam fi indiferenți, și spre bucuria noastră au fost mulți oameni care ni s-au alăturat, donând bani, jucării sau alimente. E minunat să vezi asta!

Vorbind de justiție și dreptate, există măcar un vinovat judecat în România pentru condițiile din căminele de copii?

Inițiativa noastră nu își dorește să arate cu degetul vinovații pentru condițiile din orfelinatele din România din perioada comunistă, deoarece nu considerăm că ajută la ceva în acest moment. În plus, am fost o întreagă societate martoră la aceste abuzuri și nu am putut face nimic pentru a le opri.

Citește și: GALERIE FOTO | Investigații recente scot la iveală regimul comunist de exterminare din „orfelinatele morții”. Cine se face vinovat?

Care sunt următorii pași pe care trebuie să-i faceți?

Este vorba de două axe principale de acțiune: la nivel european și național. La nivel european, așteptăm verdictul Consiliului Europei pentru a vedea dacă moțiunea noastră trece în Parlamentul Europei, și aici va fi nevoie să ajungem să discutam cu cât mai mulți parlamentari pentru a le prezenta inițiativa și a-i face să înțeleagă importanța votării ei.

Iar pe plan național, este campania de conștientizare la nivelul populației, pentru a afla cât mai mulți români despre ceea ce s-a întâmplat în orfelinatele din perioada comunistă și importanța recunoașterii abuzurilor petrecute acolo. Este nevoie să ajungem la cât mai multe ONG-uri și instituții care luptă pentru drepturile copiilor, pentru a ne uni forțele și a lupta împreună pentru această cauză. Nu este un proiect al unei organizații, este un proiect al nostru, ca țară.

Cum se implică statul român în protejarea minorilor acum?

S-au făcut progrese de către statul român în protejarea minorilor. S-au modificat legi și se lucrează continuu la asta. Mai sunt încă aspecte de îmbunătățit pentru a se combate abuzurile, separarea copiilor de familii sau sărăcia.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ruxandra Hurezean
Ruxandra Hurezean
Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie. Lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a specializat în reportajul social. A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală, cât și cea națională. A trecut dincolo de știrile care durează, știm bine, o zi și este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă. A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit „Premiul Mass-Media” al Ambasadei Germaniei la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România.
8 COMENTARII
  1. […] Recent, Consiliul Europei a invitat doi supraviețuitori din țări diferite să își spună povestea: România și Germania. Sirmanca Beladi a vorbit despre crimele din România: „Povestea mea începe în timpul comunismului lui Ceaușescu. În 1988, când aveam 3 ani, am fost dusă într-un cămin pentru persoane cu handicap, deși nu eram deloc handicapată. Eram doar puțin mai slabă decât alți copii de vârsta mea. Dar Ceaușescu voia o țară plină de copii puternici și sănătoși. Cei care păreau slabi nu erau considerați folositori și, astfel, eram trimiși în instituții ca să murim. Această instituție numită Cighid, cu aproape 100 de copii, era de fapt un leagăn al morții”, scrie PressHub. […]

  2. […] Recent, Consiliul Europei a invitat doi supraviețuitori din țări diferite să își spună povestea: România și Germania. Sirmanca Beladi a vorbit despre crimele din România: „Povestea mea începe în timpul comunismului lui Ceaușescu. În 1988, când aveam 3 ani, am fost dusă într-un cămin pentru persoane cu handicap, deși nu eram deloc handicapată. Eram doar puțin mai slabă decât alți copii de vârsta mea. Dar Ceaușescu voia o țară plină de copii puternici și sănătoși. Cei care păreau slabi nu erau considerați folositori și, astfel, eram trimiși în instituții ca să murim. Această instituție numită Cighid, cu aproape 100 de copii, era de fapt un leagăn al morții”, scrie PressHub. […]

    • In 1998, adica la noua ani dupa Revolutie si in momentul in care camioanele pline de ajutoare si presiunea Occidentala adusesera bunastare materiala, cel putin, (vorbesc despre caminele de copii din sectorul 2), am intrat, prima data in viata, intr un astfel de camin, ca sa il vizitez, ca ziarist.
      Am revenit ulterior si am luat acasa, in weekend, doua fete, timp de cativa ani.
      Dar am descoperit fata urata a acestui sistem: oamenii. Oribile fiinte, care exploatau si abuzau copiii in modul cel mai atroce. Abuzul: il drogau cu Diazepam. Pentru ca sa stea linistiti, iar ei sa isi poata bea cafeaua. Si exploatarea: ii furau. Le furau mancarea. Cu sacosele, cu sacii plecau acasa …

  3. […] Recently, the Council of Europe invited two survivors from different countries to tell their story: Romania and Germany. Sirmanca Beladi spoke about the crimes in Romania: “My story it starts during Ceausescu’s communism. In 1988, when I was 3 years old, I was taken to a home for disabled people, although I was not disabled at all. I was only a little weaker than other children my age. But Ceausescu wanted a country full of strong and healthy children. Those who looked weak were not considered useful, and so we were sent to institutions to die. This institution called Cighid, with almost 100 children, was actually a cradle of death,” writes PressHub […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Lasconi, un fel de Reagan mioritic? | Deutsche Welle

Elena Lasconi, 52 de ani, se arată foarte sigură...

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...

Schimbarea la față a lui George Simion

Candidatul AUR la președinție, George Simion, în vârstă de...