Criminalul doctoriței stomatolog de la Brăila nu a fost extrădat în Germania pe motiv că avea un alt dosar în țară și a fost eliberat după 3 zile

Data:

spot_img

Pe 26 martie 2024, suspectul de uciderea medicului stomatolog din Brăila a fost eliberat de Curtea de Apel Timișoara după 3 zile, deși pe numele lui exista un mandat european de extrădare către autoritățile din Leer, Germania.

Maricel Mihai nu a fost extrădat, pe motiv că era judecat în țară într-un alt dosar, fiind acuzat de conducerea fără permis a unui vehicul. Potrivit legii, extrădarea ar fi urmat să se producă doar după ce suspectul și-ar fi ispășit eventuala pedeapsă în acest din urmă caz.

Citește și: Instanța supremă se opune, din nou, deciziilor europene în legătură cu prescripția faptelor penale

În primăvară, un judecător de la Timișoara a decis „dispune executarea mandatului european de arestare emis la data de 24 noiembrie 2023 de către autorităţile din Germania, Judecătoria din Leer, în dosarul nr. 642 Gs 21/23, pe numele persoanei solicitate Maricel Mihai – precum şi predarea acestuia către autorităţile judiciare din Germania. Constată că persoana solicitată a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Germania şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.

Dispune respectarea condiţiei ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România în vederea executării pedepsei. Dispune amânarea predării persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 8891/196/2022, aflat pe rolul Judecătoriei Brăila, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen”, se arată în decizia instanței.

Tot atunci, Mihai a fost eliberat până la finalizarea procesului de la Brăila, după ce a fost arestat 3 zile.

Nu s-a prezentat la termene

La Brăila, dosarul „se judecă” de 2 ani. Acuzat că a fost prins de două ori conducând o mașină fără permis, instanța a constatat că o faptă din 2017. Mihai, care pe atunci se numea Stănescu, nu s-a prezentat la niciun termen pentru a fi audiat.

Citește și: Ursula von der Leyen câștigă un nou mandat la conducerea Comisiei Europene

Avocatul său a susținut pe 1 martie 2024 că clientul său s-a întors în țară cu o seară înainte, după ce a fost închis doi ani într-o închisoare din Europa, și că nu știa de proces. Asta după ce anterior a făcut mai multe cereri de amânare a cazului pe motiv că nu are avocat ales.

La ultimul termen din 24 mai, Mihai nu s-a prezentat pentru a fi audiat, susținând că este la București, tatăl său fiind bolnav. Astfel procesul a fost amânat din nou.

Și-a schimbat numele de două ori

Deși legea prevede câteva cazuri întemeiate de schimbare a numelui, suspectul în crima de la Brăila și-a schimbat numele de două ori. Inițial se numea Măcelaru, ulterior Stănescu și acum Mihai.

Potrivit anchetatorilor, pe 16 iulie, Maricel Mihai s-a dus în Galați, de unde a luat un taxi și a revenit în Brăila și a pornit spre cabinetul medical abia după ce și-a schimbat hainele. Intrat în cabinetul doctoriței, și a omorât-o în 30 de secunde cu trei lovituri de cuțit în gât, după care s-a schimbat de haine.

Arma crimei încă nu a fost găsită – la fel și telefonul femeii. Mihai a refuzat să dea declarații la poliție.

În urmă cu patru zile, Marina Gavril, doctoriță stomatolog din Brăila a fost găsită moartă, în cabinetul medical în care își desfășura activitatea. Aceasta a fost descoperită de soțul ei, tot un medic stomatolog.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
28 COMENTARII
  1. Poate e bine de stiut numele judecatorilor,al procurorilor care iau asemenea decizii pentru salarii mult mai mari ca in occident,nu de alta dar poate vor sa le” Multumeasca”rudele,prietenii victimelor.

    • Trebuie ca noul presedinte sa folicite prin CSAT, sa ceara lista magistraților supuși serviciilor !
      Trecuți frumos la pensie cu donatia catre stat, a tuturor, sumelor încasate în urma colaborărilor , că nimik nu e pe gratis !
      Ca la curve !

    • Nu exista legea răspunderii magistraților care au înfundat de multe ori pușcăria cu oameni nevinovați sau care nu reprezentau pericol social și nici cea a răspunderii ministeriale pentru deciziile proaste pe care le iau. Hoți pe hoți se protejează.

    • Exact,au interese majore,primesc spagi ,cunosc personal o fam de avocati,procurori,care pod bani grei din ajutarea infracorilor in cazuri de condamnari..

  2. Până la urmă tot organele de justiție sunt vinovate ! Oare de ce măsurile întârzie mereu la acești infractori deosebit de periculoși ???!!! Poate ne explica cineva !

    • Legile au fost refăcute de pesedei pentru protejarea infractorilor. Dracnea bubonel Toader și ciordache. Ăștia au modificat codul penal în favoarea hoților și criminalilor.

  3. Dincă de ce a fost condamnat ?! Nu s.a dovedit ce au spus anchetatorii ,deși există pt multi dovada infracțiunii de crimă cu premeditare ascunderea probelor ,de exemplu la Craiova un medic meneger al spitalului Nr 1 începuse să.si omoare pacienții …cinci la număr dar cine știe câți o fi omorât până la aceștia cinci ,Instanta nu îl acuza iar avocatul le cere nevinovăția lui ,pai daca pt 5 crime te găsesc nevinovat Dincă pt neaprobarea faptelor a luat 30 de ani de pușcărie in cazurile celor 2 fetițe dispărute ,medicul Alin Demetrian pt 5 oameni uciși și care au murit în chinuri groaznice pt că le tăia mușchiul pieptului câți ani instanta consideră că îi trebuie sa i de-a ?!

    • Da! Numai așa se poate face ordine! Dar, mă gândesc că ” magistrații ” pot face uz pentru a scăpa de persoane indezirabile pentru ei

  4. Toți magistrații împreună cu TudorelToader, care a dat ordonanță 13 fata de care nenorocirii au scăpat din închisori MERITA SA BENEFICIEZE DE PRESTATIILE ACESTOR NEISPRAVITI. CE JUDECATORI AVEM???? HOTI, CORUPTI, PROSTI. PSIHOPATI……

  5. În orice țară civilizată din lume, pentru omor, ești închis fără nici o garanție bănească și fără posibilitatea de a mai fi liber până nu execuți pedeapsa.

  6. La Brăila , ca de altfel în toată țara , un proces simplu, se judecă de DOI ani ! Poate se trage și aici de timp , ca să se prescrie fapta . Rușinos și periculos !

  7. Justitia din Ro este de vina. Procesele se lungesc pana se prescriu. Trebuia judecat rapid in Ro si in lipsasi trimis pachet in Germania. Iar criminalii umbla liberi printre noi.

  8. Subscriu intrutotul.Este forte simplu cine a dat s-au nu a dat ,aplicat legea corect sa fie demis fără drept a mai profesa,sa plătească daune etc.Dar legiuitorii își permit împreună cu cei ce ii susțin și le mareslefurile pentru care motiv ,ca dau sentințe strâmbe dar sunt facilități cu pensii nesimtite

  9. Fiindcă trăim într-o țară condusă de mafioți,iar Caracatița este așa de mare și extinsă că nu vom mai putea schimba nimic noi poporul.

  10. Suntem o țară alcătuită din criminalii, nenorociți și hoți!Începând de la cel mai mic pina la cel mai mare! Justiția în România este de”cacao”că să nu zic altceva!Judecători pe bandă rulantă aparuti peste noapte și care habar nu au despre legi!

  11. Eu zic că este o ” făcătură” made în România. Nu au dovezi, erau disperați că nu aveau niciun suspect după 5 zile și l-au găsit pe amărâtul ăsta. Nimic credibil dar la ce să te aștepți de la tovarășul Predoiu, tovarășa Gorghiu @ company?

  12. Justiția reprezinta nenorocirea acestei tari. Degeaba se tot încearcă spălarea acestei caste ,adevărul este ca având oameni corupți ,ajunși în aceasta functii (după scoli făcute la parterul blocului și cu examene trecute tot pe acolo) este greu sa se facă performanta. Romanul de rand a ajuns sa se teama de nedreptatea justiției, ceea ce este grav pentru un stat care se dorește a fi ”stat de drept””. Infractorii au drepturi și libertati, cetă-tenis onești au doar obligații și impunitati. Sincer ne miram ca existam ca națiune și stat. Dacă nu se face o resetare urgenta, cu siguranță tara aceasta va întra în colaps social. Totul este de o gravitate absoluta.

  13. Citiți procedura penală și dacă n a respectat o atunci dați cu pietre în judecător. Oriunde in lumea civilizată judecătorul tb să respecte procedura .

    • Desigur, insa nu am vazut vreun judecator care sa se ridice si sa spuna ca o procedura sau alta este proasta, ca o lege este stramba, ca nu e bine ce s-a votat intr-un anumit moment, sa trimita un memoriu la ICCJ prin care sa ceara indreptarea unei norme. De aplicat mecanic procedura se poate ocupa si un soft, mult mai ieftim si sigur decat 3000 de judecatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România cere reforme reale în justiție

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România (AFJR) face un apel...

Despre negocierea păcii în Ucraina în epoca Trump

Acum mai bine de o jumătate de veac, un...

Jimmy Carter a murit. Fostul președinte american a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace

Jimmy Carter a murit. Cel de-al 39-lea președinte al...