Crin Antonescu, candidatul susținut de PNL, PSD și UDMR la alegerile prezidențiale din acest an, a declarat, vineri, la Iași, că în ultimii zece ani nu a contribuit la bugetul de stat, dar nici nu a beneficiat de funcții sau avantaje financiare pe seama acestuia, transmite Agerpres.
Antonescu a fost întrebat cu cât a contribuit el personal la bugetul de stat în ultimii zece ani. Acesta a ţinut să precizeze că deşi nu a contribuit la bugetul de stat cu niciun leu, nu a beneficiat nici de anumite funcţii sau „posturi grase” care să păgubească bugetul statului român.
„În ultimii zece ani nu am contribuit la bugetul de stat, dar, lucrul la care vă invit respectuos să vă gândiţi pentru a vă creşte simpatia faţă de mine, ţin la asta, este că nu am păgubit bugetul de stat cu niciun leu. Nu mi s-au acordat nici consilii de administraţie, nici posturi grase, nici afaceri pe spinarea statului. N-am dat un leu, n-am luat un leu. Fair enough (în traducere: destul de corect.)”, a răspuns Crin Antonescu.
Citește și: Călin Georgescu susține că Maia Sandu și Macron sunt parte a rețelei Soros | Aktual24
Crin Antonescu spune că apartenența la NATO este una dintre marile reușite ale României
Crin Antonescu a mai precizat că apartenenţa României la NATO reprezintă una din marile reuşite ale politicii externe a ţării, iar Guvernul trebuie să fie pregătit pentru creşterea cheltuielilor militare pentru apărare, după modelul altor ţări europene aflate în NATO.
„Noi avem o problemă în acest moment, şi în perioada imediat următoare, în sensul că până acum am stat liniştiţi, ca membri ai NATO, ca membri NATO în flancul estic, care odată cu războiul din Ucraina a căpătat o semnificaţie, o relevanţă strategică mai accentuată pentru NATO, ca ţară care găzduieşte scutul de la Deveselu şi baza de la Kogălniceanu şi proiectul de extinderea al acelei baze, destul de liniştiţi din punctul de vedere al securităţii. Dacă se pune problema reducerii efectivelor, sau chiar a dezangajării parţiale a efectivelor americane din NATO, asta este într-adevăr o temă de preocupare pentru toţi”, a răspuns Crin Antonescu atunci când a fost întrebat care este strategia sa de apărare a ţării, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, în ipoteza reducerii prezenţei americane în NATO, citat de Agerpres.
Citește și: Germania, câmp de luptă al unui război hibrid tot mai agresiv
Crin Antonescu: România nu poate fi nici scoasă din NATO, şi România, sub nicio formă, dacă sunt președinte, nu iese din NATO
Antonescu a susținut și că dacă va ajunge preşedinte, „calitatea de membru al NATO nu încetează”.
„Calitatea de membru al NATO nu încetează. România nu poate fi nici scoasă din NATO, şi România, sub nicio formă, dacă sunt preşedinte, dacă sunt alţii trebuie să-i întrebaţi, nu iese din NATO. Eu, spre deosebire de alţi candidaţi, deja celebri, consider că apartenenţa la NATO este o reuşită de politică externă şi este una dintre puţinele garanţii solide pe care România le are, aşa cum nu a avut niciodată în istorie”, a mai menţionat Crin Antonescu.
El a dat exemplul Poloniei, care de un deceniu are alocat peste 4% din PIB pentru sectorul de apărare.
„Astăzi, Polonia este din punct de vedere militar a doua forţă a Europei, după Franţa, dacă lăsăm la o parte Marea Britanie, a doua forţă a Uniunii Europene, ca să fim exacţi. Dar ca idee, ca model, România trebuie să aloce semnificativ, cu sau fără efective americane, România trebuie să păstreze şi să conjuge parteneriatul strategic cu Statele Unite cu calitatea sa de membru al NATO”, a declarat Crin Antonescu, citat de Agerpres.
Crin Antonescu: UE ar fi pe deplin o superputere dacă ar avea o armată comună
Crin Antonescu a mai precizat și că ar pune în discuţie cu forurile naţionale şi europene abilitate problema înfiinţării unei armate a Uniunii Europene.
„UE ar fi o superputere, este oricum, dar ar fi pe deplin o superputere de talia SUA şi Chinei, un super jucător global, pentru că acum văd că se pun deja pe faţă în termeni de forţă, dacă ar avea două lucruri: o armată, o politică de apărare comună, coerentă, şi o politică externă. Europa nu are aceste lucruri. Are un comisar pentru politică externă, are, iată, acum, şi portofoliul Apărării, dar, evident, nu are o politică, măcar un embrion de armată comună”, a mai declarat acesta la Iași.
Aflat vineri într-o vizită la Iaşi, acesta a avut o întâlnire cu oamenii de afaceri şi reprezentanţi ai companiile ieşene. Tot vineri, Antonescu a avut discuţii cu primarii PNL şi PSD şi liderii politici locali.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO)