Crina Boroș: Investigația bazată pe date ajută jurnalistul să fie un câine de pază mai vigilent

Publicată de Reuters, BBC, openDemocracy, Greenpeace Unearthed, EUobserver, Investigate Europe, Crina-Gabriela Boroș s-a remarcat ca reporter de investigație și de date. Ca deținătoare a premiului Data Journalism Awards, s-a specializat în training și mentorat în domeniul jurnalismului de date.

Crina Boroș este coautoare a două manuale internaționale de jurnalism de investigație și a unui curriculum pentru un masterat in jurnalism de date pentru universitatile din Balcani, care pot fi consultate pe site-ul crinaboros.tumblr.com. De curând a oferit la București jurnaliștilor români inițiere în investigația de date.

PRESShub: Baze de date folosesc statisticienii, sociologii și alte categorii de specialiști. Prin ce se diferențiază utilizarea datelor de către jurnaliști?

Crina Boroș: Cred că scopul unui jurnalist este diferit de scopul unui statistician sau al unui sociolog. Disciplinele amintite se ating, dar nu merg în aceeași direcție.

Orice jurnalist, dacă vrea să facă jurnalism de date sau să-l atașeze expertizei pe care o are, trebuie să știe să culeagă datele, să le verifice, să le curețe, să le analizeze, iar în analiză să găsească idei de articole.

Puterea jurnalismului de date nu stă într-un grafic, nu stă într-un scop asemenea sociologului sau statisticianului, ci înseamnă capacitatea de a înțelege dacă o problemă din societate este sistemică sau anecdotică.

Dacă se constată, din analiza datelor, că este o boală de sistem, pot fi trași  la răspundere cei care conduc, cei care fac sau nu fac ceva necesar.

Jurnalistul trebuie să fie specializat pentru a lucra cu baze de date?

Nu neapărat. Atunci când un jurnalist care nu este specialist în analiza datelor, dar știe să scrie un articol, știe să facă un reportaj, știe să intervieveze, își atașează tolbei sale  și aceste aptitudini digitale, atunci va câștiga un plus de instrumente.

Cum începe un jurnalist care vrea să se folosească de bazele de date? Începe prin a cerceta o seamă de arhive și caută acolo un subiect sau invers, are subiectul și se duce la baze de date pentru a căuta datele relevante pentru subiectul său?

Oricare variantă este posibilă. Eu am început așa în Marea Britanie: mi s-a cerut să trimit o cerere pe legea transparenței despre politicile de compensație a victimelor civile din Afganistan. Am primit un tabel pe care trebuia să îl analizez.

Nu știam să analizez, mă chinuiam să citesc rândurile mici, făceam matematică de mână, noroc că știam matematică. Asta nu înseamnă că datele înseamnă numai matematică, nu e așa. Eram atât de frustrată că nu pot face munca repede, deci mi-am dat seama că trebuie să învăț un program care să mă ajute.

M-am înscris la o școală de vară de jurnalism de investigație, era în 2010, unde se preda jurnalism de date. Am luat toate cursurile de jurnalism de date de pe listă și timp de trei zile am făcut click pe cursul predat de David Donald care apoi mi-a devenit mentor. Am stat pe capul lui să-mi dea teme de casă. Iar asta m-a provocat.

Citește și: A început tabăra de formare în jurnalism de date. 22 de jurnaliști și studenți s-au întâlnit cu Rob Gebeloff de la The New York Times, Ruxandra Hurezean și Crina Boroș

A fost apreciată această nouă aptitudine în redacțiile unde ai lucrat?

Fiind corespondent din UK cu jumătate de normă la Hotnews, trebuia să vin doar cu articole originale, nu mă plăteau pe altceva. Atunci mă uitam unde nu știau să se uite colegii mei, în date statistice, dar mă chinuiam foarte tare, fiindcă nu știam să operez într-o fișă de calcul.

Așa că școala de vară de care aminteam m-a ajutat să îmi dau drumul, să știu ce am de făcut. A venit organic în meseria mea, n-a venit forțat. Nu am vrut să fac o carieră în jurnalism de date, nu voiam decât să fac investigații.

Costurile pentru investigație sunt mari, documentarea e de durată, deci în România investigația jurnalistică este floare rară. Cum e în Marea Britanie unde ai lucrat?

Pot spune că și acolo auzi aceleași lucruri. Sau mai auzi că s-a desființat echipa de investigații la The Guardian, sau au măcelărit echipa BBC de la Panorama.

Deci situația nu-i ușoară nicăieri, dar în mass-media foarte competitive la nivel național și la nivel regional reporterii sunt încurajați să fie cât mai buni.

Și atunci trebuie să faci jurnalism în mod contemporan. Nu poți să scoți digitalul din mediul contemporan și nu poți să scoți, pentru a fi competitiv,  faptul că poți afla adevărul mai ușor analizând date aflate la îndemână.

Datele îți indică dacă o politică este aplicată bine sau prost, ajută să pui degetul pe un demnitar care ar trebui tras la răspundere, deci datele te ajută să fii câine de pază vigilent. Faptul că ai o privire de ansamblu asupra unui subiect prin această analiză te ajută să descoperi și alte subiecte.

Jurnalismul de date are o etică proprie, cum are jurnalismul sportiv sau  jurnalismul foto?

Cred că jurnalismului de date i se aplică etica generală a presei. Ca exemplu, nu dai date incomplete ca fiind complete, poți scrie story-uri parțiale dar prezentate ca atare și explicate.

Când ai un proiect mai complex e recomandabil să publici și o metodologie, să explici cum ai făcut, ca să poți fi verificat și tras la răspundere dacă ai greșit.

Eu obișnuiesc să trimit documentarul, articolul, la instituția-sursă a datelor folosite de mine și întreb dacă e corect.

Sigur, nu cu două ore înainte de deadline-ul redacțional, ci le dau timp să mă verifice, să fiu sigură că nu am greșit. Trebuie să fii etic până la  capăt și să admiți că poți greși.

Cum arată lipsa eticii când lucrezi cu date?

Cealaltă parte este ce am văzut la începuturile acestui tip de jurnalism în Marea Britanie. Veneau niște edituri și spuneau „Vrem să comunicăm asta, poți să ne dai date din care să reiasă ce vrem noi?”. Nu, nu așa merge, ci invers. Mă uit la date și vă dau ce găsesc.

Așadar, te uiți la date, vezi ce este și asta folosești, exact ce indică ele, nu le potrivești în acord cu convingerile sau prejudecățile tale.  

Citește și: Investigațiile UE privind tăierile ilegale de păduri avansează, printre zvonuri că România nu va fi dată în judecată

Ai experiență în jurnalismul de date practicat la BBC, Investigate Europe ș.a., dar ai făcut investigație și în România, pe cazul Inspectorul Pădurii, articol publicat pe Presshub. Cât de accesibile sunt datele instituțiilor din România?

Date există, dar nu sunt oferite la modul debordant și nu neapărat în format ușor accesibil. Astea sunt durerile afacerii pentru orice democrație tânără, pentru orice domeniu nou, la fel a fost și în Marea Britanie la început, dar soluții sunt.

Problema este atunci când se investesc milioane de euro pentru un parteneriat guvernamental deschis, dar pe site-ul acela bate vântul sau se pun niște date complet benigne, ca nu cumva să se pună întrebări deranjante. Și atunci te întrebi care e scopul.

Dar, când se pun bețe în roate, se poate obține acces la date prin instanță, mulți colegi de-ai mei din România au făcut asta cu succes. Alteori obții ce-ți trebuie prin insistență, transformi dacă primești documente scanate, deci dacă jurnalistul vrea, găsește o metodă.

Tot ce spui implică timp și costuri. Trebuie să ai programe, să plătești accesul etc…

Există și programe gratuite. De exemplu Google Sheets, dacă vrei să înveți să codezi este R, tot gratuit. Trebuie însă să petreci un pic mai mult timp învățând cum să le folosești. Există forumuri, sunt cărți și site-uri, tutoriale gratuite, nu trebuie să investești bani la ora asta.

Experiența ta cu Ministerul Mediului din România merită reținută, în investigația privind Inspectorul Pădurii, fiindcă spune ceva despre sistem. Cum a fost?

Am obținut un grant de la IJ4EU  pentru o investigație pe mediu. Am cerut Ministerului Mediului din România datele din SUMAL, o bază de date despre cum sunt gestionate pădurile. Le-am cerut în ce format vor și pot să mi le dea.

După 9 luni de așteptare am primit multe multe poze și câteva fișe de calcul cu puține date, în niciun caz tot ce le-am cerut eu. Le-am cerut din nou, au răspuns că au trimis tot, ceea ce nu era deloc adevărat.

Și atunci, știind că locuiesc în Londra, au zis „Vă așteptăm la noi la sediu, în București”. Întâmplător aveam deja bilete avion și am răspuns că voi veni într-o joi.  

Presupun că te-au primit cu brațele deschise…

A fost un un eveniment sinistru. A venit un individ care nu s-a prezentat cu nume ci a spus că este din corpul de gardă al ministrului, și m-a luat la întrebări, de ce am venit eu acolo, ce companie urmăresc, fiindcă prietenii lui cu păduri private sunt deranjați de asemenea întrebări. Și a concluzionat că am venit să văd „cât de roșii sunt chiloții noștri”.

Acestea au fost cuvintele dumnealui, l-aș fi înregistrat, dar de la început mi-a fost interzis să înregistrez o convorbire programată, confirmată oficial on the record. Iar dl. Ionescu, purtătorul de cuvânt al SUMAL, a permis o asemenea conduită.

Cum ai reacționat?

Am închis laptopul și am ieșit tremurând din sală. M-am întors și i-am spus individului că nu mă mai simt în siguranță în prezența lui pentru că a făcut niște afirmații misogine și sexiste. Ionescu l-a poftit afară.

După care a început un bullying din partea băieților de la SUMAL, au venit și doamnele de la Comunicare care au strigat că de ce am venit, ce urmăresc.

În final, Ionescu și un tip de la IT au spus să copiez cu mâna datele de pe website-ul lor, zeci de mii de date care intră și ies. Am copiat, dar nu cum cred ei, ci cum știu eu. Au tot insistat să afle ce firmă vreau eu să dau în gât. Or, nu asta înseamnă investigația jurnalistică bazată pe date.

Citește și: Ministerul Mediului, somat internațional pentru obstrucționarea jurnalistei Crina Boroș

Ai mai avut astfel de experiențe de când lucrezi cu date?

N-am mai pățit așa ceva, a fost sinistru. Am fost avertizată că e posibil ca la SUMAL să am parte de bullying. Am ieșit de acolo destul de zdruncinată.

Purtătorul de cuvânt Ionescu îmi promisese că o să-mi dea datele vizibile pe portal.

Când am ajuns acasă la Londra i-am trimis cererea amintidu-i promisiunea, dar nu mi-au dat nimic. Grantul primit pentru investigație a inclus și o sumă pentru cazul că trebuie apelat la justiție, așa că Freedom House, care deține site-ul Presshub unde am publicat ancheta, a dat în judecată Ministerul Mediului.

În ce fază este procesul?

Încă nu avem un verdict la prima fază, apoi avem și drept de apel. În Marea Britanie, dacă un funcționar s-ar fi purtat așa și-ar fi pierdut serviciul. Mai sunt pârghii la care poți apela ca jurnalist, fiindcă nu este atât de politizat totul.

Înțeleg că este mai greu să obții informații și acces la baze de date de la Ministerul Apărării, sau de la o instituție unde apare riscul incriminării.

În Marea Britanie există o legislație pe care dacă eu, jurnalistul, o citez, ei știu foarte bine că pot fi ușor dați judecată și că vor pierde. Iar într-un caz de bullying, cum am pățit eu la Ministerul Mediului din România, intervenea și sindicatul jurnaliștilor din UK, care asigură gratuit reprezentare în instanță pentru membrii lor.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!