joi, 20 ianuarie 2022
AcasăNewsletterCristian Diaconescu va fi, cel mai probabil, președintele PMP

Cristian Diaconescu va fi, cel mai probabil, președintele PMP

Partidul Mișcarea Populară își alege sâmbătă, 6 martie, noul președinte, după ce Eugen Tomac a demisionat ca urmare a ratării pragului parlamentar în decembrie 2020. Favoriți erau, până acum câteva zile, Mihail Neamțu și Cristian Diaconescu. Primul s-ar fi retras din cursă.

Diaconescu are un obiectiv urgente: să rupă orice alianță informală formată la nivel local între PMP și PSD, după alegerile locale. Una din țintele lui Diaconescu se află în Mehedinți. Unde, potrivit presei locale, PMP a trecut în curtea PSD (după ce a bătut la poarta USRPLUS, dar au fost refuzați, spun aceleași surse).

Ion Cupă, vicepreședintele PMP și fost președinte al PMP Mehedinți, a devenit, după parlamentare, consilier al deputatului PSD Steluța Cătăniciu, iar soția acestuia, Ramona Cupă, a fost aleasă vicepreședinte al Consiliului Județean Mehedinți chiar cu ajutorul social-democraților.

„În acest moment, Partidul Mișcarea Populară are nevoie de o conducere legitimă, decisă prin Congres, care urmează să ia deciziile corespunzătoare mandatului unei formațiuni conservatoare, care își va continua calea europeană. Ne vom menține principiile și valorile, în care credem cu tărie.

Intrăm într-o perioadă de consolidare, de recalibrare, fără a însemna nici măcar o clipă de abandonare. Alianțele politice înseamnă angajament, care presupune decizii luate în comun, dacă acestea sunt necesare.

Eu am convingerea că, acum, PMP are ocazia de a desăvârși politicile sale creștin-democrate, de susținere a valorilor fundamentale. Avem un drum lung înainte.”, a declarat Cristian Diaconescu.

Despre Diaconescu, presa centrală a vehiculat zilele acestea că ar fi una din opțiunile PNL pentru funcția de Avocat al Poporului, după ce Augustin Zegrean i-ar fi refuzat pe liberali.

Newsweek România
Newsweek Romania duce jurnalismul de calitate la un alt nivel pe piata autohtona, cu analize si opinii pertinente despre probleme politice si economice, interne sau internationale, informatii atent selectate din lumea afacerilor, a culturii, a sporturilor sau a tehnologiei si recomandari din zona de lifestyle, de la automobile si vacante, la gadget-uri si accesorii vestimentare.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE