Am citit teza prezentată de actualul ministru de interne în 2018 la UBB, având drept obiect securitatea energetică a României. Am alcătuit un raport strict tehnic, evitând însă limbajul prețios, utilizat de unii profesori în referatele ce însoțesc susținerile de doctorat.
Am trimis, în schimb, cu minuție la pagini. Pentru a ușura lectura, am numerotat motivele pentru care L. Bode nu trebuia să primească titlul de doctor. Iată-le:
1. Autorul nu a pornit de la o ipoteză verificabilă, așa cum cere orice demers de cercetare. A înlocuit-o cu patru „premise”, care sunt, de fapt, niște profeții de tipul „securitatea energetică va cunoaște noi dezvoltări” sau „rivalitățile dintre actori nu vor fi confruntări directe” (p. 5). Edificiul cercetării nu are fundație.
2. Bode face o confuzie și în privința „obiectivelor de cercetare” ale tezei, fiindcă atunci când le descrie, el enumeră obiective de ordin practic, ele însele prost înțelese – un exemplu e, de pildă, „ce poziții trebuie să adopte România în viitor cu privire la energie?” (p. 5) –, ca și cum demersul tezei de doctorat ar fi o planificare strategică, nu o analiză a strategiei.
3. Doctorandul nu pare să fi asimilat sensul metodologiei. Atunci când a redactat cele 20 de rânduri consacrate acestui important capitol în orice demers academic, el n-a făcut altceva decât să repete că va aborda „documentele” – în principiu, unele legislative – atât cantitativ, cât și calitativ și să adauge că, din când în când, va abandona descrierea plată și va prezenta „relații de cauzalitate” (p. 6). Cum nu a indicat vreo serie de politici sau de decizii în domeniul energetic, rezultă că Bode ar fi vrut să examineze cauzalități la nivelul textelor. E pur și simplu aberant.
4. Planul expunerii la care s-a oprit e incomprehensibil: Bode a ales să pornească de la descrierea dezvoltării durabile din perspectiva securității energetice (cap. II), pentru a vorbi apoi despre modul cum interese naționale afectează coeziunea europeană în chestiunea energiei (cap. III), trecând după aceea la o analiză a securității energetice europene – ca și cum ea ar exista totuși, dar anunțând că, așa cum e, are „implicații asupra altor sectoare”.
În loc să aflăm care anume sectoare sunt în suferință din pricina UE, dăm peste o pretinsă analiză a pozițiilor statelor din NATO privitoare la securitatea energetică, apoi peste 3 pagini despre exporturile de petrol ale Rusiei către cei trei principali clienți ai săi – Germania, Polonia și Olanda (cap. IV, p. 148). Textul e încheiat de un capitol despre România în „trecut, prezent și viitor” (cap. V). Mă grăbesc să spun că în respectivul text nu apare nimic despre trecut.
Analiza completă poate fi citită în Revista 22.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
