Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Data:

spot_img

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare, îmbătrânirea personalului medical având drept consecință, pe termen mediu, închiderea unor centre de permanență din județ, avertizează reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS).

Alin Voiculeţ, preşedintele CJAS Vâlcea, atrage atenția asupra dezechilibrului, intrări – ieșiri de personal, cu care riscă să se confrunte sistemul.

Citește și: Bustul lui Woodrow Wilson părăsește curtea în care era „ascuns” pentru a fi instalat în piața publică! Povestea lui, povestea președintelui

„În ultimii doi ani nu a apărut niciun medic tânăr”

„Peste 50% dintre medicii de familie din judeţ sunt în grupa de vârstă peste 65 de ani, deci din 189 de medici de familie, 95 au vârsta mai mare de 65 de ani (…) Cred că în ultimii doi ani nu a apărut niciun medic tânăr, niciun medic nou în sistemul de sănătate. Şi în prezent, şi în perioada următoare cu siguranţă va exista un dezechilibru major între numărul potenţialelor intrări în sistem a medicilor de familie şi viitoarele ieşiri din sistem”, a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele CJAS Vâlcea, informează agerpres.

Mai mult, dacă „la începutul anului 2024, funcţionau în judeţ cinci centre de permanenţă – Milcoiu, Galicea, Băile Govora, Călimăneşti şi Râmnicu Vâlcea (…), în acest moment mai avem doar trei centre de permanenţă active”, arată Alin Voiculeţ, conform agerpres.

Citește și: Istoricul Grant Harward, despre implicarea României în Holocaust – „Ideologia a legitimat atrocităţile / Trebuie să înțelegem şi ce a fost rău în istoria noastră”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: pixabay.com /Parentingupstream)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...