Motivele pentru care radicalii populiști, extremiști și izolaționiști au câștigat teren.
După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, nivelul de trai s-a îmbunătățit spectaculos. Cetățenii, oriunde se aflau, au început să prospere, grijile cotidiene împuținându-se. Au apărut generații care au crescut fără lipsuri, ceea ce a dus la scăderea interesului pentru educație și creșterea apetitului pentru distracție.
Toate acestea au dus la deprofesionalizare. A urmat deprofesionalizarea decidenților din ce în ce mai vizibilă. Să facem o comparație între ”părinții fondatori” (și anvergura acestora) ai Uniunii Europene și cine sunt actualii conducători. Și în România observăm diferența. Să ne amintim de Radu Câmpeanu, Ion Rațiu și Sergiu Cunescu la care îl adăugăm și pe Ion Iliescu și Valeriu Stoica și facem comparația cu Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, George Simion, Diana Șoșoacă și Călin Georgescu. Mai jos sunt personaje invizibile care, din șoferi, lipitori de afișe și amante au devenit, prin numire sau prin concursuri aranjate, decidenți în diverse posturi prin ministere, agenții sau companii mari cu capital de stat. Acum niște ani existau în partide experți în diferite domenii, numiți tehnocrați. Azi aceștia au dispărut, ejectați de pupile, amante sau rude fără nicio pregătire profesională, împănați în posturi cheie pentru a semna fără întrebări orice documente.
A urmat dispariția reală a stângii care fost o rezultantă previzibilă, politicienii de stânga nemaiavând ”obiectul muncii”, adică pentru cine să mai ”lupte”, deoarece clasa defavorizată s-a subțiat semnificativ.
Europa nu mai este ceea ce trebuia să fie și nu mai corespunde așteptărilor!
Aducerea în vârful piramidei a cetățenilor fără profesie, educație sau experiență a dus la decizii proaste care inerent a dus la scăderea nivelului de trai.
Sunt două mari greșeli ale UE care au fost făcute cu sau fără știință, cu sau fără ingerință externă: imigrația – mai deranjantă în Occident în comparație cu estul democratic, fost în blocul comunist, ce a fost ocolit din cauza nivelului de trai mai scăzut și prețul energiei – care a dus la dereglări mari în economie și societate.
Fenomenul migraționist a fost analizat și nu face obiectul acestui articol, noi ocupându-ne de energie.
Citește și: Conferința Zinergy: De la „sărăcia energetică” la energia geotermală
Energia a stat la baza Uniunii Europene
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului a fost înființată în 1951, urmând ca în 1957 să se semneze Tratatul de la Roma ce instituie Comunitatea Economică Europeană. Deci începuturile se datorează și energiei necesare pentru dezvoltarea economică comună a țărilor membre. La începutul anilor ’60 a apărut ideea ca o parte din energia necesară avansului industrial german să fie importată din Uniunea Sovietică. A existat un lobby puternic al industriașilor germani influențați de agenți de influență KGB, lucru demonstrat ulterior, care a dus la încheierea unor contracte prin care se prevedea construcția a câtorva conducte de petrol și de gaze care să aprovizioneze Republica Federală Germană din URSS, conducte ce au trecut ulterior prin fostele țări comuniste: Cehoslovacia, Polonia sau Republica Democrată Germană. După căderea URSS, Federația Rusă și-a întărit exportul de produse energetice, ajungându-se ca în 2015 Europa să fie dependentă în proporție de aproape 50% de gazele naturale rusești. Astfel a fost creat „cleștele energetic rusesc” care este format de North Stream I și II pe latură nordică și Blue Stream și Turk Stream pe latura sudică, clește energetic care a fost conceput pentru a suprima tranzitul gazelor prin Ucraina. În tot acest timp de după căderea Uniunii Sovietice, Federația Rusă a amorsat câteva conflicte care ulterior au fost înghețate: în 1991 în Transnistria și Nagorno Karabach, în 2008 în Osetia și Abhazia, în 2014 ocupând Crimeea și o parte din Dombas, teritorii ale Ucrainei. Este demonstrat că toate aceste conflicte înghețate au ca scop și stoparea exploatării unor resurse energetice nerusești sau stoparea unor trasee de alimentare a Europei din resurse non-rusești.
Între timp Republica Populară Chineză și-a făcut un serviciu de lobby puternic la Bruxelles. Astfel au apărut politicile energetice care au fost îndreptate către „decarbonarea” industriei și energiei numai prin tehnologii în care are monopol al metalelor și pământurilor rare, declarate acum câteva luni ca materiale critice și strategice.
Citește și: Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, adus la DNA
Birocrații bruxelezi nu cunosc fizică, chimie sau geopolitică
Birocrații Uniunii Europene nu înțeleg întotdeauna că există niște bariere în a avea energie suficientă și disponibilă oricând, având un preț accesibil oricui. Astfel există niște îngrădiri tehnice date de legile fizice și de tehnologia existentă. Politicile Uniunii sunt de uniformizare a cerințelor în producție și minimizarea emisiilor de gaze cu efect de seră cu toate că cerințele energetice nu sunt aceleași, țările nordice având alte nevoi decât cele sudice, țările cu o industrie dezvoltată având alte cerințe față de cele care se axează pe agricultură, țările foste comuniste având o arhitectură diferită a industriei energetice în comparație cu țările vestice.
De asemenea, urmărind istoricul consumului, constatăm că va exista întotdeauna o creștere a cererii deoarece economiile sunt în profundă schimbare către introducerea noilor tehnologii bazate pe inteligența artificială și stocarea de date, tehnologii mari consumatoare de energie electrică.
Energia termică este momentan cea mai importantă, după care urmează energia pentru transporturi și mai apoi energia electrică.
Din păcate, energia termică nu se află printre prioritățile birocraților Uniunii iar asigurarea căldurii a pauperizat populația. Energia termică se obține prin arderea gazului (sau lemnelor și cărbunilor, cu randamente mici în sobe sau centrale individuale), arderea gazului în centrale cu cogenerare de energie electrică și termică și transportul energiei termice către consumatori (cu randamente mari) și prin centrale electrice individuale. Gazul până la urmă stă la baza obținerii energiei termice. Dar criza energetică provocată de războiul din Ucraina, concomitent cu aplicarea sancțiunilor asupra exporturilor produselor energetice provenite din Federația Rusă a făcut ca acestea să devină mult mai scumpe. Creșterea prețului gazului a dus la scumpirea tuturor produselor care înglobează energie electrică sau termică.
Energia pentru transporturi este de asemenea scumpă prin aplicarea sancțiunilor economice asupra Rusiei. Creșterea prețurilor de transport a dus de asemenea la scumpirea tuturor produselor și serviciilor.
Citește și: Cum s-a transformat un castel ruină într-un Castel Viu. Experimentul Posmuș
Este adevărat că energia electrică se obține și din combustibili și tehnologii regenerabile, dar aceasta este intermitentă. Intermitența energiei regenerabile a făcut ca acele capacități de producție din combustibili fosili să devină la rândul lor intermitente. Intermitența acestor capacități a dus la scăderea randamentelor acestora și inevitabil la creșterea prețului de producție de energie electrică prin închiderea și repornirea repetată a acestora sau prin investiții în capacități de stocare a energiei electrice care sunt extrem de scumpe.
Nesustenabilul Green Deal are o abordare heirupistă, nefundamentată economic și cu o impunere uneori nedemocratică, care generează probleme economice în toate statele Uniunii Europene. În agricultură și zootehnie, în industriile minieră și energetică se observă efectele negative. Se observă că în industria transporturilor, producătorii de mașini electrice nu au reușit să demonstreze că produsele lor reprezintă o alternativă fiabilă.
La toate acestea se adaugă financiarizarea piețelor de energie. Energia este o marfă nefungibilă (care în pricipiu nu se stochează în cantități mari) dar al cărei preț (sau lipsă) afectează activitatea industrială și calitatea vieții populației.
Financiarizarea pieței de energiei se referă la procesul prin care piețele de energie sunt structurate și operate similar cu piețele financiare, având ca scop atragerea de capital și gestionarea riscurilor asociate cu producția și consumul de energie. Această abordare a fost impulsionată de nevoia de a integra surse regenerabile de energie și de a răspunde fluctuațiilor cererii și ofertei. Înainte de anii 2000, piețele de energie nu erau organizate ca piețele financiare. Odată cu interesul crescut al investitorilor, au fost dezvoltate piețe pentru tranzacționarea energiei electrice, asemănătoare cu bursele de mărfuri. Piața energiei include atât tranzacții spot (pentru livrarea imediată), contracte forward (cu livrare într-un timp stabilit) cât și contracte derivate, cum ar fi contractele futures, care permit participanților să se protejeze împotriva fluctuațiilor prețurilor, esențiale pentru gestionarea riscurilor și pentru asigurarea stabilității financiare în sectorul energetic. Intervențiile guvernamentale, cum ar fi schemele de ajutor pentru energia regenerabilă (de exemplu certificatele verzi și contractele pe diferență), au influențat semnificativ structura piețelor. Problema este că aceasta duc la manipularea prețurilor și la instabilitate pe o piață fără reglementări, fără o monitorizare și o amendare serioasă a încălcării legislației.
Lipsa unei educații serioase în domeniile geopoliticii și securității în rândul birocraților Uniunii a făcut ca războiul hibrid dus de Federația Rusă (prin ”cleștele energetic”) și de Republica Populară Chineză (prin lobby-ul asupra regenerabilelor) asupra Uniunii Europene să nu fie contracarat.
Consecințe dramatice
Criza energetică din Uniunea Europeană a avut efecte profunde asupra economiei, societății și politicii regionale. Criza a dus la o creștere dramatică a prețurilor la energie, afectând atât gospodăriile, cât și economia. Comisia Europeană a propus măsuri nesustenabile din punct de vedere economic spre a reduce consumul de energie electrică cu cel puțin 5% în orele de vârf și a impus un un prag de 180 de euro pe Mwh pentru sursele energetice inframarginale – fotovoltaice și eoliene.
Toate acestea au încetinit redresarea post-pandemică a economiei europene, contribuind la creșterea inflației și la creșterea costurilor vieții. Cetățenii UE au resimțit efectele acestor măsuri și partidele populiste, suveraniste, naționaliste și izolaționiste au început să-și impună ideologiile.
Acestea au câștigat o influență semnificativă în mai multe țări europene. Există țări membre UE conduse de partide ”suveraniste”: în Ungaria avem Fidesz-ul, condus de Viktor Orbán, în Polonia există Partidul Lege și Justiție (PiS) și în Italia conduce Fratelli d’Italia, a Giorgiei Meloni.
Acest curent a câștigat poziții semnificative în parlamentele naționale în Austria (Partidul Libertății din Austria – FPÖ), în Bulgaria (Vazrazhdane – Renașterea), în Finlanda (Partidul Naționalist Finlandez – Perussuomalaiset), în Cehia (Acțiunea Cetățenilor Nemulțumiți – ANO, condus de fostul prim-ministru Andrej Babiš), în Slovacia (Partidul Național Slovac – SNS). În România aceste partide au câștigat peste 31% în Parlament.
Ceea ce alarmează este introducerea unei agende asemănătoare celor promovate de Rusia și China, care promovează idei nedemocratice și izolaționiste care fărâmițează deciziile și vulnerabilizează economic și militar Uniunea Europeană, care acum câțiva ani concura de la egal la egal cu Statele Unite și Republica Populară Chineză.
Citește și: Președintele Camerei Deputaților anunță o reducere de peste 200 de posturi în instituție
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
