Cronica unui concurs cu câștigător anunțat-noul patron al Filarmonicii „George Enescu”

„L-am ratat și anul acesta pe Kirill Petrenko șef la Filarmonica George Enescu”, mi-a zis o prietenă mucalită. „Nici vorbă”, zic eu, „nu s-ar fi calificat nici la proba orală”. Veți vedea de ce.

Această nou „concurs” mi-aduce aminte de două momente din viața României, în care, finalmente dureros, politicul a demonstrat că i se rupe de tezaurul țării, de bunăstarea oamenilor etc. Că totul pentru ei se rezumă la buzunarele, liniștea și fericirea lor.

Cronologic, primul a fost eliminarea Royal Dutch Shell de la licitația pentru exploatarea petrolului din Marea Neagră, fiind cea mai mare companie din lume care face genul acesta de exploatare. Eliminați pentru „lipsă de competențe”.

După cum se știe, dacă nu, vă aduc aminte, licența s-a dat unei firme de căsuță poștală, cu o cameră în care era un scaun și un birou. Proprietarii, români, au vândut licența cu zeci de milioane de euro. Mă rog, nu s-au bucurat prea tare că între timp au și murit.

Cel de-al doilea, a fost licitația de privatizare Rodipet. De la această licitație a fost eliminată firma Hachette, cel mai mare distribuitor de presă din Europa, tot așa pe motiv de lipsă competențe. După cum se știe, Rodipet a fost dată unora care au băgat în faliment presa românească, firma, au luat tot ce se putea lua și gata, s-a terminat și cu presa.

Să revenim la Filarmonica „George Enescu”, e drept, un subiect de nișă, dar operat la fel.

Pe 8 februarie 2022, se anunță concursul pentru proiecte de management pentru prima Filarmonica a țării. Termenul limită de depunere este de, ATENȚIE!, 21 de zile. Alegerile managerilor la orchestrele străine sînt procese care durează ani de zile.

Cristian Măcelaru a fost ales directorul Orchestrei Naționale a Franței într-un proces care a durat peste doi ani de zile, numirea fiind anunțată cu un an și ceva înaintea ocupării postului. Dar asta e practica faliților ăia occidentali.

Citește și: Același sistem comunist de finanțare și control al culturii din România, rețeta dezastrului | ANALIZĂ

Nu trebuie să fi de specialitate sau geniu să-ți dai seama că examenul avea deja câștigătorul cunoscut, pentru că, nu poți scoate un proiect profesionist în trei săptămâni. Prin urmare, cei care s-au mai înscris, ori au fost cooptați carne de tun, ori chiar au vrut să participe sincer, dar nu au reușit. Paradoxal, unul dintre participanți, le-a stricat socotelile. Ștefan Doniga.

Pianist de renume și antreprenor de proiecte culturale independente și în instituții de stat. Nu-l cunoaște lumea pentru că este exact opusul contracandidatului, adică, inteligent, talentat, modest. A luat proba scrisă și s-a prezentat la oral, unde, normal, era dialogul surzilor, pentru că, deși geniu pe lângă Marin Cazacu, nu i-a folosit la nimic, comisia avea un task.

Fostul, deja, director general de la centrul „Tinerimea Română”, unde nu se știe exact ce activitate a desfășurat și pe ce bani, decât din propriul raport, care, vă dați seama, e un self laudatio, i-a impresionat pe jurați. La el la firmă, însă, n-are publicate execuții bugetare, declarațiile de avere și interese, ținând cont sau mai ales că, are și doi copii instrumentiști împinși în față pe bani publici.

Sau programe, stagiuni. Sînt deplasări în străinătate, nu știm dacă pe bani publici sau plătiți de cei care i-au invitat. Dacă sînt pe bani publici cum au ajuns la ei și nu la alții? Cum s-au împărțit? Nu se știe exact decât că în centru stau niște chiriași (probabil, fără chirie) Etc, etc. Nu știu dacă există organe abilitate pentru a studia aceste ”mici amănunte”, dar mai sigur nu există că ele se perpetuează de 32 de ani.

Mi-aduc aminte când corpul de control al ministrului culturii din 2016 a descins la ONB și a găsit, de exemplu, că un dirijor fusese angajat ilegal, nu numai că nimeni n-a pățit nimic, dar imediat au mimat concurs să-l treacă în legalitate! Cu furturile a fost mai distractiv. Nu pot prezenta o operă, „Fidelio” de Beethoven, care de-abia avusese premieră, că s-a furat din recuzită.  

Mă rog, un amănunt în ceea ce privește furtul în lumea elitelor culturale, Doniga, candidatul respins, și-a înregistrat la ORDA proiectul de frică să nu fie subtilizate ideile și date altora. Smart.

N-am fost la examinarea orală, unde te poți duce ca simplu muritor, că mi-era frică să nu-mi vină să dau la boboci, zvonurile de culise fiind deja publice. Înțeleaptă decizie. Dar citind relatarea de la fața locului scrisă de criticul Alexandru Pătrașcu, despreoperă.ro, constat că, totuși, o spoială a concursului s-a făcut.

Citește și: Directorul Teatrului Național București a refuzat o campanie de ajutor pentru Ucraina. În schimb, Dan Puric are spectacol pe 27 martie

După ce comisia, Sfânta Treime, a corectat lucrările tot atâta timp cât au fost scrise!?, a ieșit la lumină. Și dacă, cum se obișnuia, era o comisie de carton, acum, inteligent, ministrul culturii s-a spălat pe mâini și a băgat nume serioase. Cu atât mai mult te întrebi de ce au jucat în comedia asta proastă? Diferența între cele două proiecte fiind incomensurabilă, soarele și luna par tangente.

Și m-am pus puțin în pantofii lor. Simplu, își apără, de fapt, interesele. Răzvan Ioan Dincă, recunoscut pentru performanțele de la TNOMID, incluzând și construcția unui nou teatru, singurul din țară, și ONB, este, în prezent, șeful SRR, adică, Orchestrele Radio. Păi, ce nevoie are de unul deștept la concurență?

Și-a creat toate premisele să facă orchestrele radio cele mai bune, știind că Filarmonica va fi umplută de oamenii noului manager, incluzând copiii săi, deci va avea acces și la cei mai buni din filarmonică. Va putea să-și ducă ideile la bun sfârșit, știind că celălalt nici să copieze nu e în stare.

Poate îl va lua chiar pe Doniga, au mai lucrat împreună. Precizez că sala radio nu e sub jurisdicția Ministerul Culturii (sic!). András István Demeter este așa de vechi prin structuri de genul ministerului, încât, de ce și-ar mai periclita situația? Nu face nimic. La propriu. De ex. conform fișei ar fi trebuit să supravegheze Centrul „Tinerimea Română”, de care tocmai am zis că nu e nimic în regulă acolo.

Dar n-a inițiat nicio verificare, la nimeni. N-a inițiat vreun studiu de eficiență și eficacitate manageriale, vorbim de fonduri publice. Sau măcar vreun studiu comparativ de practici din țară cu ce se întâmplă afară. ZERO. Și atunci de ce ar trebui să-și facă viața grea cu șefu’? Sau ce, să-și dea demisia?

Păi, îți trebuie coloană vertebrală pentru așa ceva. În caz de război, cred că ți-ar lua și locul din adăpost. Muzicologul Mihai Cosma, figură marcantă, nu știm ce motivație avea, poate o veche prietenie, ceva. Nimic rațional, nimic de bun simț. Așteptăm cu nerăbdare reacțiile dumnealor și publicarea celor două proiecte. Nu sînt obligați de nici o lege, le cerem frumos, în contul banilor pe care li-i dăm.

Până atunci, vor mai trece cinci ani fără nimic. Pentru noi, pentru ei vor merge banii. Cum ai cui? Ai noștri.  

Semnele de întrebare mai sînt legate și de altceva. După prima descălecare în Ministerul Culturii, ulterior în parlament, noul vechi ministru a mimat bine preocuparea pentru reformarea instituțiilor publice de cultură, în sensul caragialesc. Speranța era că, revenit în funcție și în contact cu destui de mulți artiști români cu cariere strict în străinătate, va avea o revelație. Sau o dorință. Să facă ca afară. Dar n-am avut noroc. Acesta este un motiv serios de demisie pentru că practic a condamnat la moarte, ca rușii, viitorul pentru încă cinci ani.

Specific la acest concurs.

1. După ce 11 ani de zile postul de manager a revenit cuiva care nu respecta niciuna din condițiile de înscriere, era numit politic, s-a revenit la vechile condiționări pentru candidați. Un sistem închis precum coșciugul.
2. Am rămas, de 32 de ani, prizonierii formulei rezident și administrator. Adică, cine a primit locul pentru desfășurarea activității (orchestre, trupe) este Stăpânul Inelelor. Proprietarul. Urmarea… o clădire care ar trebui să fie un veritabil hub cultural plin de evenimente, ca peste tot în lume, își reduce existența la 3 concerte pe săptămână (dintre care unul cu repetiție).
3. Pentru a mima europenizarea, la profilul candidatului apare că poate fi și rezident în Europa, dar la ultimul punct se spune că nu poate candida decât dacă știe româna. Dacă o știe, poate candida fără să știe limbi străine.  
4. Proiectul managerului  este din start încorsetat în niște parametrii corelați doar cu trecutul, nimic din ce se întâmplă în vremurile noastre la nivel mondial. Cum ar fi, numărul de concerte, numărul de ore ce trebuie acoperite ca repetiții și prestații, salarizări fixe și foarte mari.
5. Limbajul de lemn, repetitivitate și viziunea fără orizonturi clare, măsurabile, o peltea pe care o întindem de decenii în cel mai pur stil comunist. Nimeni, dar nimeni nu a analizat rapoartele managerilor, nici măcar după obligațiile scrise de ei în fișele de post. Ba, au reușit să se și de dea de gol că totul e doar fanfaronadă. După ce i-au notat ani de zile execrabila activitate cu brio, peste 9, atunci când au vrut să-l schimbe, l-au lăsat corigent, deși, omul nu făcuse nimic în plus sau în minus. Bine, toate aceste rapoarte (am studiat pe cele de pe siteul ministerului) sînt copy paste replace year, cu câteva excepții. Nu e cazul celor în cauză.
6. Secretomania care distruge România. Totul e la secret. Candidați, proiecte, comisie, mai rămâne faza în care instituțiile se pun și ele în căciulă și se cheamă un copil să extragă ca la FIFA. Care cu cine. E clar că nu contează pentru nimeni. În cazul de față, aceleași bârfe susțin că e vorba de o rocadă mai complexă, un fel de Highway…to Hell. La Tinerimea Română ar veni șeful de la Sibiu care n-a mai participat la circ, și trebuie să deslușim secretul contractului de numai 6 luni al directorului executiv al Festivalului Internațional „George Enescu”, pentru cine, mai exact, se încălzește acel scaun? Complicat, nu, Agatha Christie ar fi fost descalificată. Sînt zvonuri, dar până acum s-au adeverit. Culmea, chiar ministrul spunea „Ce faci cu publicul tău care vrea informații?”. Nu i le dai, și știe s-o facă foarte bine.

Ar fi foarte multe de spus, mai ales după ce ai proaspete în minte cifre și vorbe multe fără rost. Dar până la urmă, cum ar zice multă lume, nu e vorba de managerul unui spital, și nici nu sînt primii care omoară cultura. E hăcuită de secole.