CSM caută judecători vorbitori de turcă pentru pregătire în structurile justiției opresive a lui Erdogan

Data:

spot_img

Pe 27 august, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a primit o adresă din partea ambasadei Turciei în România în care se solicită ajutorul pentru găsirea unui magistrat roman vorbitor de turcă care să participe la un „Program de schimb de Candidați Judecători/Procurori/asistenți vorbitori de limbă turcă”.

Seminarul se desfășoară în perioada 21-29 septembrie la Ankara, cu participarea a 5 magistrați din Bosnia Herțegovina, Kosovo, Macedonia de Nord și România.

Mai departe, CSM  a transmis instanțelor române mesajul Turciei și așteaptă ca doritorii să se înscrie la seminar. „În adresa primită din partea Ambasadei Turciei la București se precizează că este disponibil un loc pentru un participant din România, cheltuielile de transport și cazare urmând să fie suportată de organizatori (Departamentul de Relații Externe al Academiei de Justiție din Turcia în cooperare cu Directoratul pentru Cetățenii Turci din Străinătate și Comunitățile Înrudite – YTB)”, se arată în adresa CSM.

Mii de judecători reținuți

Reamintim că în iulie 2016, în cadrul unei ample operațiuni de epurare a sistemului judiciar, regimul autocrat al lui Recep Erdogan a ordonat reținerea a 2.745 de judecători și procurori după tentativa de puci. Anterior, Consiliul Suprem al Judecătorilor și Procurorilor, autoritatea judiciară echivalentă a CSM -ului românesc, a suspendat 2.745 de judecători, relata Anadolu.

Atunci a fost reținut și Alparslan Altan, membru al Curții Constituționale a Turciei.

Consiliul Suprem al Judecatorilor si Procurorilor a mai decis să demită din cadrul său 5 membri în urma deciziei Procuraturii din Ankara de a-i reține. Patru dintre ei au fost arestați preventiv.

48 de membri ai Consiliului de Stat, cu presupuse legături cu organizații teroriste, au fost de asemenea arestați preventiv. Din toți cei 140 de membri ai Curții de Apel, reținuti pentru presupuse legături cu organizații teroriste, 11 au fost arestați preventiv.

Consiliul Suprem al Judecatorilor si Procurorilor a suspendat 2.745 de judecători, dintre care 541 de la instanțele locale și 2.204 de la curtea judiciară, în urma încercarii eșuate de lovitura de stat din iunie 2016.

În aprilie 2024, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Turcia în cazul arestării unui judecător ONU. CEDO a decis într-o hotărâre că Turcia în cazul Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, în ciuda imunității sale diplomatice.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
1 COMENTARIU
  1. Așteptăm cu nerăbdare o invitație și de la Coreea de Nord la un seminar cu judecători din Burkina Faso, Liberia, Sierra Leone, Republica Democratică Congo și Papua Noua Guinee, unde bravii noștri pensionari speciali vor învăța cum să-i condamne fără proces pe dușmanii poporului la moarte prin canibalism! De la „optimizare” până la așa ceva nu e cale lungă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...