Consiliul Superior al Magistraturii a explicat, într-un comunicat de presă, care sunt nemulțumirile procurorilor și judecătorilor cu privire la reformarea sistemului pensiilor de serviciu (speciale), în contextul în care mai multe instanțe din țară au anunțat că își restrâng activitatea în semn de protest față de modificarea modului în care sunt acordate pensiile speciale.
„Sistemul judiciar este de acord ca soluția legislativă propusă să reglementeze un nivel maxim al pensiei, care să nu depășească salariul în plată al unui magistrat în activitate.
De asemenea, sistemul judiciar apreciază că este necesar să se stabilească o vechime în magistratură de minimum 25 de ani pentru pensia de serviciu, din care în mod obligatoriu 20 de ani în funcția de judecător sau procuror.
Suntem de acord cu stabilirea unei vârste de pensionare, dar precizăm că este necesară o perioadă de tranziție pentru a asigura încrederea legitimă a profesioniștilor din sistemul judiciar, care și-au început cariera în temeiul unui cadru juridic diferit.
Prin urmare, este necesar ca dispozițiile legale să reglementeze o metodă reală de etapizare a creșterii vârstei de pensionare, pe o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât să nu se creeze situații discriminatorii între profesioniștii cu o vechime similară în sistemul judiciar, dar cu o vârstă biologică diferită”, arată CSM, ăn comunicat.
Citește și: De ce greva magistraților, deghizată în „protest”, este ilegală
Consiliul cere o soluție legislativă care să prevadă un mecanism de pensionare anticipată, cu penalizarea cuantumului drepturilor de pensie, ce există în prezent în legislația care reglementează sistemul public de pensii.
„Este echitabil ca o astfel de posibilitate să fie prevăzută și pentru magistrați, mai ales în condițiile în care, potrivit proiectului de lege, limita de vârstă pentru pensionare urmează a fi majorată considerabil.
Prin urmare, apreciem că toate aceste propuneri sunt necesare pentru buna funcționare a sistemului judiciar și pentru garantarea unui act de justiție de calitate, având în vedere că realizarea justiției nu este numai un deziderat, ci o preocupare constantă, ce presupune îndeplinirea cu responsabilitate a acestui serviciu public în beneficiul justițiabilului”, menționează Consiliul Superior al Magistraturii.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!