Cu cât s-a îmbogățit în ultimii 10 ani un primar din Argeș

Data:

spot_img

Pentru a oferi o imagine cât mai exactă despre averile deținute de persoanele aflate în fruntea administrației publice din Stâlpeni, am analizat conținutul declarațiilor de avere din anii 2012 (pentru a vedea care este punctul de plecare) și până la declarațiile depuse anul acesta, care se referă la anul fiscal 2022. De asemenea, toate sumele declarate le-am transformat în lei, acolo unde ele erau în euro, înmulțind cu un curs uniform de 4,9 lei/euro, indiferent de cursul oficial BNR de la data declarării acestora.

Averea deținută am împărțit-o în două părți distincte. Pe de o parte averea „solidă”, care conține terenurile, clădirile și autovehiculele deținute, avere pe care am analizat-o în mod distinct. Iar pe de altă parte, averea „lichidă”, cea deținută în bani, în care au fost însumate depozitele la bancă, împrumuturile acordate altor persoane sau unor societăți comerciale, veniturile obținute de titular și de membrii familiei din diverse surse, din care am scăzut împrumuturile pe care aceștia le au la diferite bănci și la unele instituții financiare.

Citește și: Aktual24: Mama Rebecăi, prietena de pastile a lui Vlad Pascu, a fost soția lui Dan Lăzărescu, fost arbitru FIFA

Primarul Șerbănoiu deține o avere imobiliară obținută prin donație, cumpărare și construire

Gabi Șerbănoiu, că acesta este primul caz pe care l-am analizat, a uitat să treacă în declarațiile de avere pentru anii fiscali 2012-2015, faptul că deține încă din 2012 o casă de 207mp obținută din donație, plus o hală de 168mp și o baracă de 132mp obținute prin construire. Toate acestea se află în satul Ogrezea, comuna Stâlpeni și sunt dispuse pe un teren de 917mp, obținut prin donație în anul 2012 (cel mai probabil casa) și pe un altul, de 3.069mp, obținut prin cumpărare în anul 2003 (pe care se află, cel mai probabil, hala și baraca).

Continuare în Gazeta de Stâlpeni!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Primăria Stâlpeni)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...