Adevărul e că atmosfera politică e și încărcată, și instabilă. Totul pare fluid, orice ajunge exploziv. Căci excesele, inexactitățile, derapajele par mai numeroase decât oricând altcândva. La urma urmei, cine se aștepta ca până și Becali să ajungă soroșist?
Asta ne îngăduie să observăm ceva ce s-ar putea dovedi folositor. E vremea în care o etichetă – soroșist – a ajuns singura referință ideologică. Iată de ce cred că puțină istorie nu strică. Vadim Tudor e primul care a folosit numele miliardarului filantrop pentru a portretiza un dușman. Încă din prima parte a anilor 1990, Soros a devenit figura malefică.
Fondatorul PRM găsise un țap ispășitor perfect pentru consumul publicului pe care și-l făcuse în vremea dictaturii și pe care voia să-l fidelizeze după căderea lui Ceaușescu. Soros era prada aruncată și-n cușca antisemiților, și-n cea a naționaliștilor anti-maghiari. Anticomuniștilor le erau opuși patrioții plecați la vânătoare de evrei și de unguri.
Până spre sfârșitul vieții, C. Vadim Tudor s-a folosit de figura filantropului îmbogățit de pe urma speculațiilor la bursă pentru a denunța răul: prin 2012, când era parlamentar european, peremistul îl acuza pe Soros că e un „rechin” ce se află în spatele exploatărilor miniere de la Certej sau de la Roșia Montană.
Din acest punct l-a preluat Dragnea pe Soros. Eram deja în epoca în care Orban Viktor, fost bursier al Fundației Soros, îl introdusese deja pe miliardar în cadrele mentale ale democrației iliberale, ca o încarnare a unui dublu rău, adică autor din umbră al politicilor europene și simultan sponsor al protecției pentru orice fel de minorități, dar în primul rând pentru cele sexuale. Această a doua parte era împrumutată din arsenalul pe care în America tabăra conservatoare îl folosea împotriva celei democrate.
Continuarea în Comunitatea Liberală
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: comunitatealiberala.ro)
