Cum a fost salvată Roșia Montană de la o distrugere completă. Procesul de la Washington, văzut din Munții Apuseni    

O vreme mohorâtă împâclește muntele și pustiește drumurile spre Roșia Montană. Este dimineața zilei de 10 februarie. Surse guvernamentale, presa și chiar premierul Marcel Ciolacu spuneau că se va afla decizia definitivă în procesul de arbitraj comercial în care compania Gabriel Resources Gold Corporation a dat în judecată România pentru că nu i-a permis dezvoltarea exploatării miniere de la Roșia Montană.

Știrea rulează de câteva zile pe toate televiziunile. Guvernul Ciolacu pregătește opinia publică pentru eșec și încearcă să scape de responsabilitatea deciziei. Se caută vinovați, unii imaginari, se aruncă cu acuzații publice în special în opoziție.

S-a pronunțat și suma pe care România ar trebui să o plătească drept despăgubire, chiar dacă sentința nu s-a comunicat încă: 2 miliarde de dolari.

Ca urmarea a acestor anunțuri publice, prețul acțiunilor Gabriel Resources crește la bursă și acționarii companiei câștigă 200 de milioane de dolari în doar zile. Presa face speculații privind interesele ascunse ale statului român, ale guvernului și ale unor politicieni. 

Tensiunea plutește în aer și la Roșia Montană. Dintr-o dată, liniștea de după 2021, anul în care localitatea a devenit sit protejat UNESCO, s-a spulberat.

Echipe de televiziune au stat zile întregi în piața orașului gata să relateze de aici deznodământul procesului de la Washington. Astăzi, sătule de așteptare zadarnică și intuind blufful guvernamental, n-au mai venit.

„Vom muta biserică cu biserică”

E liniște, o liniște apăsătoare umple străzile. Nici țipenie de om. Doar în magazinul din centrul Roșiei doi tineri își cumpără ceva de mâncare. Au venit de curând în localitate, stau într-una din casele date în comodat de Gold Corporation.

În această mică comunitate, de aproape 30 de ani încoace, locuitorii se împart în pro și contra exploatării aurului. Proiectul Roșia Montană Gold Corporation a sfâșiat comunitatea, iar prăpastia, precum o falie despicată de cutremur, s-a întins până departe, în miezul întregii societăți românești.

Citește aici ce s-a întâmplat cu comunitatea în anii trecuți la Roșia Montană.

„Să stai aici, sub asediul Gold, de 29 de ani și să vezi că și ai tăi, conducerea statului este de partea lor, nu e ușor!”, spune Sorin Jurcă, în timp ce mai pune un lemn pe foc în soba din bucătăria casei părintești. Este unul dintre opozanții exploatării, încă de la început.

„Și începutul a fost așa”, continuă el, „prin ’96 au ajuns aici niște geologi din Australia, Greg și Lara, care au cercetat terenul și au luat niște probe. După ei au venit echipe de sondori, care au sondat munții și au dus probele la analize tot prin Australia, ca să fie obiective.

Rezultatele au arătat că în munții aceștia ar exista zăcăminte de 300 și ceva de tone de aur și 1.600 tone de argint. Când au avut certitudinea asta, viitorii investitori au listat societatea la bursa de la Toronto și Londra.”

Din acel moment, investitorii aduși de Frank Timiș, convinși că fac o afacere bună asociindu-se cu Minvest Deva, au demarat procedurile pentru exploatare prin aceasta.

 „Frank Timiș a dat un interviu chiar în fața casei mele și a spus: «Vom face cea mai mare mină din Europa, dar, ca să exploatăm aici, vom muta casă cu casă, biserică cu biserică și le vom reconstrui în altă parte». M-am cutremurat”, își amintește Sorin Jurcă felul în care a început coșmarul de la Roșia Montană.

Citește și: Cum rezolvi problemele cu e-Factura. Ghidul făcut de un om de afaceri

850 de case cumpărate în Roșia Montană

La prima dezbatere publică organizată de investitori, s-au dus vreo 70 de persoane inclusiv preoții bisericilor locale. „Acolo s-a aruncat cu iluzii și cu bani. Eram vreo 20 care nu eram de acord cu demolarea și cu cianura. Ei nu s-au așteptat la așa ceva.

Peste două săptămâni au organizat o nouă dezbatere în care au încercat să ne intimideze. Asta se întâmpla în ‘97-‘98, înainte să obțină licența de exploatare”, relatează Sorin Jurcă. 

De atunci, el și încă vreo 20% dintre roșieni s-au opus cu dârzenie exploatării. Ceilalți, fie au vândut casele și terenurile Gold-ului, au plecat sau au fost lăsați să stea mai departe în casele companiei, ca semn de bunăvoință.

Compania Roșia Montană Gold Corporation a cumpărat cam 850 de case în Roșia Montană, din care 260 au fost demolate și vreo 20 renovate. În apropiere de Alba-Iulia, la Recea a construit un cartier de case în care au putut fi strămutați o parte dintre cei care au părăsit locuințele.

În anii următori, Gold Corporation a cumpărat proprietăți, a finanțat activități, a sponsorizat biserici, primării, școli, echipe de fotbal, sute de donații în urma cărora beneficiarilor li se cereau scrisori de mulțumire. Ele serveau drept dovadă a implicării companiei în viața comunității din Roșia, dar și din restul țării.

„Când unul dintre localnici a întrebat ce se va întâmpla cu cei care nu vor vrea să vândă și să plece, reprezentanții Gold au răspuns: li se va da atât cât să fie de acord să plece! Din fericire am fost unii care n-am plecat la oricât ni s-ar fi dat”, spune Sorin Jurcă.

Săteanul din Roșia Montana, martor la Washington

În 6 și 7 decembrie 2019, Sorin Jurcă a mers la Washington pentru a depune mărturie de partea României în procesul cu Gabriel Resources.

În acele zile au depus mărturie pentru statul român și Emil Boc cu Victor Ponta. Emil Boc s-a deplasat acolo, iar Victor Ponta a intrat prin skype. Era chiar înainte să se încheie toate audierile și să înceapă deliberarea.

 „N-am crezut niciodată că eu voi ajunge să depun mărturie în acest proces. Am crezut că acolo vor merge doar avocații și că noi, cei de aici, cel mult le vom putea oferi mărturii sau documente avocaților.

Când am fost rugat să merg la Washington, spun sincer, m-am emoționat. Dar am fost convins să merg deoarece era în joc soarta Roșiei Montane. M-am gândit atunci că trebuie să accept, că este de datoria mea să merg până la capăt cu această luptă dreaptă.”

Doi ani a durat pregătirea lui de către avocații statului român despre cum trebuie să se comporte în sala de audieri. I s-a prezentat codul de conduită obligatoriu.

Pentru acest proces România angajase  două case de avocatură, Lalive din Elveția, SCA Leaua, Damcali, Deaconu, Păunescu (LDDP) din București. Avocații din Elveția erau specializați în diferende între state, unul dintre asociați fusese chiar președinte al unei curți de arbitraj din Paris.

Sorin Jurcă ajunge la Washington la începutul lui decembrie și este dus să se familiarizeze cu sala. A ajuns în fața Curții la ora 3.00 după masa și ședința s-a închis la ora 6.00. Așa că a  continuat a doua zi de la 9.00 la 12.00.

„Eu am vorbit acolo din convingere, din experiența mea, pentru că știam viața noastră de aici și tot ce s-a întâmplat. Am fost ascultat cu atenție și jurnaliștii au scris după aceea că mărturia mea a avut un rol important. Poate pentru că eu simțeam locul și apăram ceva ce era al meu, mai mult decât toți ceilalți avocați.”

Citește și: Eoliene în Marea Neagră nu vor fi mai devreme de 2031. Mai are rost să investim în gaz?

Lada cu documente, tăieturi din ziare, fotografii, pliante, cărți și notițe

Martorul din Roșia spune despre proces: „Acolo s-au referit la un singur lucru: că statul român nu a protejat investiția Canadei. A fost un proces în baza tratatului bilateral semnat de România cu Canada și care, spuneau ei, nu a fost respectat. Atât! Au cerut despăgubiri, nu dreptul de a începe exploatarea.”

Sorin Jurcă face o pauză și privește lada cu documente, tăieturi din ziare, fotografii, pliante, cărți și notițe care i s-au adunat în toți acești ani de război pentru supraviețuire.

„Am dus o viață fericită aici”, mă surprinde mărturisirea lui. „Pentru că am luptat pentru o cauză dreaptă, nu mi-a lipsit ceva. Nu am vrut să părăsesc Roșia Montană nicio zi.

Nu am fost nefericit, aveam o pornire lăuntrică încât mergeam din convingere, nu din obligație și vedeam cum lângă cauza mea se adună oameni de calitate care vedeau, gândeau și înțelegeau ce se întâmplă.”

Cât privește decizia finală, nu a sosit nici până sâmbătă seara târziu. Și noi și Sorin Jurcă trăgeam cu ochiul la notificările de pe telefoane. Degeaba. Anunțata decizie de către premierul Ciolacu pentru 10 februarie nu s-a dovedit adevărată. Pe site-ul Curții de Arbitraj de la Washington este promisă o decizie până în 12 martie.

„Mă neliniștesc aceste manevre, nu le înțeleg. Guvernul nostru nu ar trebui să facă publice informații dintr-o sentință care nu este publică. Logic, ce interes ar avea să se învinovățească înainte să fie declarat vinovat?”, se întreabă Sorin Jurcă.

Cum a fost salvată Roșia Montană. Plătim ori nu plătim?

La cârciuma Între Craci (i se spune așa pentru că, din fața ei, strada se despică în două și cârciuma rămâne între drumuri) bărbații beau un pahar și dezbat chestiunea zilei. Plătim ori nu plătim? Cine să plătească?

„Eu zic așa”, este de părere Constantin, fost miner timp de 20 de ani, acum pensionar, „ăia de sus au greșit, ei să plătească, nu noi, ăștia ca mine și dumneata, că nu e drept!

Eu am fost pentru minerit că noi aici nu știm face altceva. Și băiatul meu tot la mină lucrează, la Mușca, jos, că aici, în sat, salariile sunt mici, 2500 de lei pe lună. Ce să faci cu banii ăștia?!”

„Nu totul trebuie să fie despre bani”, consideră Sorin Jurcă. „Viața mai înseamnă și altceva. Mai înseamnă și ce le lăsăm noi copiilor noștri, ce-o să se scrie în istorie despre noi, ce facem cu ce am primit de la părinți.”

În viziunea lui, comuna ar trebui să fie măcar lăsată în pace. Iar autoritățile ar trebui doar să sprijine punerea în valoare a patrimoniului, o misiune importantă pe care localnicii singuri nu o pot face.

„Trebuie atrase fonduri europene pentru că apartenența la UNESCO ne ajută acum. S-a și înființat o comisie la Primărie, special pentru proiecte. În primul rând ar trebui refăcute galeriile de mină romane care au vreo 7 km,  dar în prezent se vizitează doar 250 de metri.

Apoi patrimoniul imobil din centrul istoric, ar trebui înființat un centru de informare turistică, ca nu există, deși suntem localitatea cu 2000 de ani de istorie în spate. Ar trebui atrase evenimente culturale,  festivaluri de artă, de film. Aici avem tradiție cinematografică, s-au făcut filme pe străzile noastre.

Și mai ales ar trebui făcut un PUG care să permită dezvoltarea și a altor activități economice decât mineritul, pentru că de 20  de ani nu se mai dau autorizații de construire în Roșia Montană.

Ce s-a făcut, vreo 6 pensiuni,  unele amenajate în locuințe deja construite, oferă peste 100 de locuri de cazare. Turismul este un motor de dezvoltare extraordinar, dacă știi și vrei să-l faci”, încheie Sorin Jurcă pledoaria lui pentru viitor.

„Dar cum să vrei să faci turism când acum 25 de ani  ți s-a spus că vine cineva și-ți dă totul numai să fi de acord. Nu trebuie să faci nimic, fac ei totul, doar să nu fi împotrivă. Și la sfârșit tot ei vin și fac frumos, plantează flori. Iar tu îi crezi. Uite, dacă toate astea ți se pun pe tavă, de ce nu? Pentru că unele sunt iluzii și altele ne distrug!”, spune el.

Sorin Jurcă îmi arată fotografii din filmul „Nunta de Piatră”. A jucat și el, ca figurant, când era copil, avea vreo 5-6 ani.

Un album cu fotografiile familiei Bocăniciu, inginer și fotograf care locuia în centrul Roșiei. Silviu Bocăniciu senior a lăsat o întreagă arhivă foto de la începutul secolului al 20-lea.

Fotografia locuitorii, minele, șteampurile, sărbătorile, munții. Vindea cărți poștale cu aceste imagini la magazinul său de la parterul casei. Iată un bal pe gheață la Tăul Brazi, o reprezentație de patinaj, tineri la picnic, femeile frumos coafate, în rochii de dantelă, familii la săniuș, bărbații poartă pălării paltoane negre și cravate. În alta e tot satul adunat în piața urmărind spectacolul unui acrobat pe sârmă. 

Două vitrine de sticlă amenajate în fosta lui casă arată firma fotografului și câteva aparate din vremea aceea. Îi fac astăzi o fotografie lui Sorin Jurcă în fața vitrinelor de el amenajate una în ușa clădirii fostului Casino, acolo unde și-a ținut nunta cu douăzeci de ani în urmă.

„Să ne vedem în Roșia Montană liberă!”, îmi urează el.

Citește și: Comasați alegerile, dar nu mințiți că o faceți pentru noi

Roșia Montană respiră

Clădirea primăriei, vechiul cinematograf, maternitatea și abatorul, patru case parohiale, vor fi renovate din fonduri PNRR, ne asigură viceprimarul Vasile Morariu, cel care și conduce echipa pentru proiecte din Primărie.

Printre proiectele aprobate deja sunt și vreo zece drumuri, iar el își dorește introducerea apei în câteva sate precum și renovarea casei sociale care „trebuie pusă în funcțiune la ce nevoi avem aici”. Crede că ar trebui sprijinit corul din Roșia, clubul de fotbal, Maratonul Apusenilor.

Îmi enumeră firmele care funcționează în comună, două magazine, câteva ferme de animale care au atras fonduri, firme de atv-uri: „Peste 20 de beneficiari au atras fonduri europene, unele pe ferme de animale, altele pe ATV-uri sau pe turism.

Zilnic vin câteva autocare cu turiști să viziteze minele romane și centrul istoric sau să facă excursii  prin îmtrejurimi, plus mașini particulare. Mai ales vara.

În mandatul acesta s-au renovat trei școli și să știți, nici locuitorii nu au stat pe loc. Au refăcut vreo opt case particulare. ”

Cât privește decizia în procesul de la Washington, viceprimarul speră să nu-i afecteze. „Nu i-am chemat noi aici, nu i-a obligat nimeni să investească! Ei au venit, ei au vrut, să-și asume!

Noi am fost destul ținuți pe loc, timp de 25 de ani. Ar trebui să cerem despăgubiri pentru cât am pierdut? Măcar să ne lase în pace să ne descurcăm cum putem! Și vă asigur că n-o să murim!”

Cum a fost salvată Roșia Montană. Infuzia de energie

De-a lungul acestor ani zbuciumați, la Roșia au sosit tineri care au dorit să se implice, să facă ceva, să ajute. Așa s-a întâmplat pentru Claudia Apostol, Tică Darie, o familie de la Oradea. Lor li s-a alăturat Adrian Petri, un tânăr localnic,  președintele Asociației Rosia Montana în Patrimoniul Mondial. Și mulți alții.

Pe Claudia Apostol o găsim în Roșia. Ea este arhitect și face parte din Asociația ARA, o organizație de specialiști din diverse domenii asociate conservării patrimoniului.

Primele activități le-au început aici prin 2007, cu intervenții de documentare (peste 100 de relevee ale caselor cu valoare de patrimoniu s-au adunat de atunci), școli de vară, intervenții de urgență, reparații sau asistență în reabilitare, au editat materiale de informare, ghiduri, broșuri.

ARA a inițiat proiectul apoi în 2012 „Adoptă o casă” care oferea posibilitaea de a le include pe toate și care a avut un ecou considerabil, cu implicarea voluntarilor și a altor specialiști. În ani, lor li s-au alăturat și alte asociații și organizații din țară și din lume.   

E iarnă și Claudia cu soțul ei, arhitectul Virgil Apostol, mă primesc în bucătăria caldă a casei parohiale unitariene din Roșia.

Aici, în 2007, au proptit zidurile casei să nu se prăbușească de tot. Între timp, au reușit să refacă casa parohială și acum este sediul școlii de vară ARA, care se ține anual și prin care au trecut în total peste 1200 de studenți și voluntari de vârste și din medii foarte variate.

„Roșia Montană este un sit valoros, de o complexitate fantastică, care păstrează mărturiile tradiției miniere antice și medievale în subteran dar și cu urme arheologice care documentează munca, viața dar și ritualurile morții de acum 2000 de ani din Alburnus Maior, e un târg minier tipic cu multiple infuzii urbane, cu un patrimoniu industrial încă păstrat.

De Roșia Montană și de descoperirile făcute în adâncurile galeriilor sale, de tăblițele cerate, se leagă înțelegerea dreptului roman.

Nu e doar un sit de o importanță colosală, a cărui valoare a fost fără rezerve confirmată de Comitetul Patrimoniului Mondial, dar cunoscându-l în detaliu realizezi că și distrugerea sa ar fi de aceeași amploare”, spune Claudia în timp ce, parcă de undeva din cer, se întoarce ecoul clopotelor de la Biserica Unitariană.

În jurul inițiativei ARA s-au adunat, în aceaști ani, din dragoste pentru Roșia, specialiști, sute de voluntari, tineri, artiști, oameni de cultură. Vin și se implică, cu speranță, într-un loc amenințat cu dispariția dar care s-a încăpățânat să rămână viu.

„Intervențiile pe care le facem”, continuă ea să ne explice, „sunt de mai multe tipuri: intervenții de documentare, de intervenții de urgență, reparații, asistență – toate cu o puternică componentă educațională.

Una dintre cele mai importante probleme pe care România o are, în domeniul conservării patrimoniului, e lipsa oamenilor pregătiți să lucreze efectiv pe patrimoniu – nu doar meșteri, de multe ori și specialiști.

De aceea am pornit aceste școli de vară cu voluntari, în principal studenți la arhitectură dar și la alte facultăți, elevi de liceu care vin împreună cu coordonatorii lor.

Am avut și persoane de peste 65 de ani care și-au dorit să se implice, să se facă utile. Sunt, în procent foarte mare, oameni care revin anual, revin cu prieteni sau familie.

Atașamentul lor este una dintre cele mai mari satisfacții pe care o avem și recunosc că este o experiență din care avem noi înșine, în fiecare an, enorm de învățat.”

Citește și: Viitorul este al mașinilor electrice. În Norvegia parcarea e gratuită și au bandă specială

Cum a fost salvată Roșia Montană. Anul 2013

Tică Darie este din Suceava și a studiat design multimedia la Københavns Erhvervsakademi – Copenhaga, Danemarca. 

In verile 2012 și 2013, a plecat cu bicicleta din Copenhaga către Rosia Montană pentru a atrage atenția asupra proiectului minier cu cianură propus care ar fi distrus Roșia Montană.

În toamna anului 2013 a luat hotărârea de a se stabili în Roşia Montană și de a se implica direct și activ în comunitate.

Povestea „Made in Roşia Montană” a început la sfârșitul anului 2013, chiar înainte de sărbătoarea Crăciunului, când Tică  a primit cadou o pereche de șosete din lână, tricotate manual de către o localnică pasionată de acest meşteşug. 

Așa cum povestește chiar el pe site-ul de prezentare, a postat atunci fotografia cu şosetele pe Facebook și-n două zile s-au adunat peste o sută de comenzi de șosete.

În două săptămâni Tică a adunat 20 de femei din sat și au început să tricoteze şosete din lână. În decursul a trei luni, în jur de 300 de perechi de șosete tricotate manual şi-au găsit proprietarii în toată ţara.

Un an mai târziu, a luat fiinţă compania „Made in Roşia Montană”, iar în luna ianuarie 2015, magazinul online a fost lansat. Acum produsele lor sunt faimoase, se vând în târgurile de iarnă dar și într-un magazin din Cluj. Tică și familia lui, împreună cu voluntarii au recondiționat o casă în centrul satului.

Vrea să facă și un spațiu dedicat cercetașilor care vor veni în tabere la  Roșia Montană. Despre el  se vorbește cu admirație: „A avut nevoie de mare curaj să vină aici și să arate că se poate într-un loc în care alții, mult mai puternici și mai mulți încercau să ne bage în cap că nu se poate.

Tică a demonstrat prin fapte contrariul” îmi spune Sorin Jurcă în timp ce îmi arată casa cu etaj și porți masive din lemn, renovată de Tică.

De ce muzeul nu e chiar muzeu

La poarta Muzeului Mineritului – Galeriile romane, un grup de turiști tocmai au ieșit entuziști din mină. Povestesc aprins despre cât de spectaculoase sunt și că a meritat drumul făcut. Se înghesuie să cumpere souveniruri de la doamna Mihaela.

N-ar vrea niciunul să plece acasă fără o amintire și se bucură să vadă pietrele de mină, magneții de frigider, brățările împletite sau trăistuțele tricotate din care pot să aleagă.

În curtea muzeului, pregătit să închidă, administratorul Dorin Rusu ne explică de ce muzeul nu e chiar muzeu: „În România nu avem legislația care să permită vizitarea în scop turistic a minelor. Mina nu e o peșteră în care să intri de voie, aici e mai complicat.

De aceea, galeriile romane au rămas în administrarea Minvest Deva, eu și colegul salvator suntem angajații companiei. Dacă ministerul culturii ar dori să preia aceste obiective ar trebui o legislație specială. A fost o tentativă dar s-a renunțat. De ani buni eu fac și pe ghidul deși sunt administratorul acestui loc.”

Cât despre interesul turistic, Dorin Rusu ne spune că a crescut an de an, anul trecut a vândut 18 mii de bilete.  

Cronica unui eșec anunțat

Nu a înțeles nimeni, până la sfârșitul zilei de 10 februarie și nici după aceea, de ce Guverul României a lansat această dată ca fiind decisivă în procesul de la Washington și mai ales de ce a înaintat suma de 2 miliarde de dolari daune către Gabriel Resources. Dezbaterile în spațiul public au degenerat, fiecare implicat încercând să gestioneze criza în favoarea lui.

Un scurt parcurs al coșmarului care a început acum 29 de ani arată cam așa:

Proiectul exploatării la Roșia Montană exista în baza unui contract secret între statul roman și RMGC  până când a fost făcut public de jurnaliștii de la Rise Project în 31 august 2013. 

El  a scos la iveală faptul  că licența de exploatare a fost acordată de către autoritățile române în 1999, fără licitație, companiei de stat Minvest, după care, în urma constituirii RMGC, licența a fost transferată acestei companii la care Minvest care deținea circa 20% din acțiuni.

Despre acestă licență de exploatare la Roșia Montană pentru 20 de ani,  Monica Macovei, fost ministru al Justiției spunea: „Licenta de exploatare 47/1999 a fost acordată societății Minvest Deva (statul român), ca titular, și companiei RMGC, ca afiliat, iar ulterior licența a fost transferată de la Minvest la RMGC, Minvest rămânând companie afiliată.

Licența nr. 47/1999 era, însă, pentru mina veche, exploatată de Minvest (statul român) și închisă în 2006. Pentru noul proiect minier pe care îl promovează RMGC, perimetrul a fost modificat de âateva ori, astfel ca toate operaţiile de explorare, cercetare arheologică, descărcări de sarcină arheologică, certificat de urbanism etc. se bazează pe un perimetru ilegal. Logic, asta înseamnă că  pentru noul proiect nu există licență de exploatare.”

Însă, toate dezvăluirile, interpelările opoziției, zecile de contestări în instanță din partea ong-urilor ca și refuzul unor localnici de a ceda n-au reușit să oprească proiectul.

Până în anul 2013 când guvernul Ponta, pus în imposibilitatea de a aviza un proiect demonstrat  ilegal, introduce realizarea exploatării RMGC într-un proiect de lege și-l trimite la Parlament pentru validare. Acest lucru scoate populația României în stradă în mai toate orașele din țară. Victor Ponta dă înapoi de frica protestelor și parlamentul respinge proiectul.  

În 8 mai 2009,  se semnează Tratatul Bilateral între Guvernul României şi Guvernul Canadei pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor.

În baza lui, România se angaja să protejeze investițiile canadiene. Printre ele, la acea dată, se afla și investiția companiei Gabriel Resources prin proiectul RMGC.

În 2013, fostul premier Emil Boc spune că proiectul a fost făcut cu toate excepţiile de la legile în vigoare în favoarea Gold Corporation.

Cum a fost salvată Roșia Montană

Emil Boc afirmă că în perioada cât a fost în fruntea Guvernului nu a primit nicio notă de informare care să spună că Gold Coportation cere două miliarde de dolari despăgubiri. Emil Boc susţinea că firma trebuie să respecte condiţiile precizate de legile europene în materie şi nu poate cere despăgubiri câtă vreme proiectul nu are aviz de mediu.

Pe pe 22 iulie 2015 Compania Gabriel Resources dă România în judecată la Centrul Internațional al Băncii Mondiale pentru Rezolvarea Disputelor legate de Investiții (ICSID), cu sediul la Washington.

Procesul se desfășoară „în temeiul tratatelor bilaterale de investiții Canada-România și Regatul Unit-România, ca urmare a refuzului ilegal al României de a autoriza proiectul minier de la Roșia Montană din România”.

Doi ani mai târziu, Guvernul României prin Ministerul Culturii trimite un dosar de înscriere a sitului Roșia Montană în patrimoniul mondial UNESCO. Dosarul este retras însă și doi ani ani mai târziu repus pe masa UNESCO va fi aprobat în iulie 2021.

În iunie 2019, în timp ce la Washington se desfășura procesul intentat de Gabriel Resources României în care se cereau 4,4 miliarde de dolari despăgubire, Gigi Dragomir, șef al Agenției Naționale de Resurse Minerale (ANRM)  prelungește licența RMGC printr-un simplu act al președintelui agenției, nu prin hotărâre de guvern, pentru încă cinci ani, până în iunie 2024. Deși legea prevede că licența poate fi prelungită, dar nu e și obligatoriu.

Compania anunță, într-un comunicat de presă, că Tribunalul de Arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID) a declarat procedura închisă la 14 septembrie 2023.

„Compania a inițiat arbitrajul în fața ICSID în iulie 2015, în temeiul tratatelor bilaterale de investiții Canada-România și Regatul Unit-România, ca urmare a refuzului ilegal al României de a autoriza proiectul minier de la Roșia Montană din România”, a afirmat societatea.

În februarie 2024 premierul Marcel Ciolacu anunță că este posibil ca România să piardă procesul și să fie nevoită să plătească despăgubiri de 2 miliarde de dolari. Iar vinovat îl indică pe fostul premier Dacian Cioloș pentru că ar fi semnat și trimis dosarul Roția Montană la UNESCO, ceea ce ar fi făcut imposibilă exploatare minieră de la Roșia Montană, în opinia lui Marcel Ciolacu.

Adrian Cioroianu, fost ambasador UNESCO, spune despre această înscriere în patrimoniu UNESCO că ea nu exclude dreptul la minerit în zonă.

Data limită confirmată oficial pentru comunicarea unei decizii în acest proces de arbitraj este 12 martie 2024.

O petiție publică semnată de mii de cetățeni solicită guvernului publicarea integrală a deciziei atunci când va fi primită: „Noi, semnatarii acestei petiții, vă cerem să publicați integral documentele Curții de la Washington privind arbitrajul dintre România și Gabriel Resources pe tema Roșiei Montane.

Orice încercare de a ascunde cetățenilor României informații din decizia arbitrală sau din dosar ne va face să credem că există o înțelegere ilicită împotriva interesului național, în care sunt implicați politicieni, funcționari publici și compania canadiană.”

Echipa de la Curtea de arbitraj de pe lângă Banca Mondială însărcinată cu dosarul Roșia Montană îl are ca președinte pe Pierre Tercier și doi arbitri, Horacio A. Grigera Naón și Zachary Douglas.

Compania Gabriel Resources LTD  a fost reprezentată de casa de avocatură Țucă, Zbârcea și Asociațiiși casa de avocatură  White& Case din SUA , iar România a fost apărată de societățile de avocatură Lalive Avocats din Elveția și SCA Leaua, Damcali, Deaconu, Păunescu (LDDP).

Urmăriți PressHUB și pe Google News!