Cum a ratat ministrul Predoiu o masă cu Serghei Lavrov

Data:

spot_img

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, povestește în cartea „Puterea justiției și justiția puterii”, apărută în 2018, cum l-a invitat la masă ministrul de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov. Întâmplarea a avut loc în 2009, când Predoiu era ministru de extreme interimar în guvernul Boc 2.

„La Consiliul NATO-SUA, am avut o interacțiune neplanificată cu ministrul Lavrov, vecin „de bancă” pe durata ședinței, cu care am legat un dialog interesant, dar și ușor amuzant în același timp, plecând de la un desen naiv pe care acesta l-a creionat la un moment dat pe parcursul ședinței pe bloc-notes-ul din fața sa, motiv pentru mine să îl întreb dacă și lui i se pare la fel de interesantă ședința precum doamnei Clinton, care întârziase.

A zâmbit și mi-a spus că îi e foame și încearcă să-și alunge gândurile legate de masă, după care m-a chestionat brusc dacă îmi place peștele și dacă aș avea timp după ședință să luăm masa, pentru că nu mai are program până decolează din Bruxelles. Am fost surprins, dar am răspuns fără ezitare că mi-ar face plăcere”, arată Predoiu în cartea sa.

Invitația la Moscova și condiția lui Lavrov

Mai departe, acesta povestește că nu a apucat să mănânce pește cu Lavrov deoarece discuțiile s-au prelungit pe un subiect care nu poate fi spus. În plus, Lavrov l-ar fi invitat să ia masa la Moscova, dar cu condiția să rămână ministru de Externe în continuare. „Din păcate, ședința s-a prelungit neașteptat pe un subiect (nu pot relata de ce) și nu a mai rămas timp pentru prânzul convenit.

Fragment din cartea lui Cătălin Predoiu
Fragment din cartea lui Cătălin Predoiu

Când ne-am despărțit, Lavrov m-a surprins din nou, mi-a spus că în măsura în care Băsescu câștigă alegerile prezidențiale și mă păstrează la externe, mă invită să îl sun și să ne organizăm prânzul la Moscova, invitația rămânând valabilă. Diplomație și patronaj simultan într-o singură frază.

Mi-am ținut bine „poker face” la locul ei și i-am mulțumit, dar i-am spus că dacă e o șansă să rămân ministru, aceea va fi la Justiție. Dialogul a provocat nedumerirea ambasadorilor, care se aflau în fotoliile destinate lor, cam la doi metri în spatele nostru.

După ședință, Sorin Ducaru, ambasadorul nostru la NATO pe atunci, m-a întrebat ce-am tot discutat și i-am spus că Lavrov m-a invitat la masă și în vizită la Moscova după prezidențiale, în caz că rămân la externe. Sorin m-a rugat cu un aer candid să nu mă amuz pe seama lui. N-am insistat, îl prețuiam mult pe Sorin, nu vroiam să stric amiciția forțând o explicație greu de acceptat, în fond”, mai scrie Predoiu.

Potrivit siteului Camerei Deputaților, ministrul Cătălin Predoiu face parte din Grupul parlamentar de prietenie cu Federația Rusă, alături de alți 14 colegi deputați.

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Plângere la DNA împotriva lui Ciolacu pentru că nu a declarat zborurile la Monaco

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a anunțat că a depus...