Zilele acestea, când se organizează în Timișoara aniversări și comemorări evocând 35 de ani de la Revoluție, l-am reîntâlnit pe fostul meu coleg de redacție Mandics György.
Matematician ca formație, cu un talent scriitoricesc ieșit din comun, Mandics a fost în redacția ziarului maghiar Szabad Szó, unde am lucrat aproape doi ani, interlocutorul de încredere cu care puteam vorbi orice. Se știe acum că redacțiile, mai cu seamă cele ale publicațiilor „naționalităților conlocuitoare”, cum se numeau în documentele Partidului Comunist Român, erau bine garnisite cu „ploșnițe”, adică microfoane ascunse pe unde nu gândeai. După Revoluția din Decembrie 1989, am asistat la extragerea lor din birourile redacției, locul preferat fiind în suporturile de flori agățate pe pereți, dar și în mobilier sau în lustre.
Cu Mandics Gyuszi, cum îi spuneam, vorbeam inclusiv despre posibilitatea unei revolte, fiindcă era deja toamna anului 1989, iar cuțitul ajunsese la os. Auzisem de o încercare de rebeliune la Uzinele Mecanice din Timișoara, dar muncitorii n-au putut ieși fiindcă s-au sudat porțile întreprinderii.
„Am învins!”
Plutea în aer ceva ce intuiția mea, mai curând jurnalistică decât feminină, presimțea. Gyuszi ținea să demonstreze matematic că în România nu se poate nicio revoltă de amploare, cu atât mai puțin o revoluție. Și totuși, s-a întâmplat.
Ne-am văzut în acel decembrie, început în 14 și 15, în fața bisericii reformate a lui Tőkés, pe străzi sau în redacție, unde câțiva colegi intraseră în fibrilație. Ne-am salutat cu „Am învins!” și ne‑am îmbrățișat.
În 1991 Mandics a publicat un roman-document în trei volume cu titlul Temesvári Golgota (Golgota Timișoarei). Cu o iscusință dată de experiența sa într-ale scrisului, a transformat cele trăite, văzute sau povestite într-un roman incitant. Structurat pe zile, ca un jurnal, din 14 până în 23 decembrie 1989, romanul a reconstituit nu doar evenimente, ci și o atmosferă și o febrilitate pe care documentele singure nu le-ar fi putut reda. Formula la care s-a oprit scriitorul a fost să folosească numele reale ale personajelor, cu întâmplările reale legate de acestea, nume aproape reale, cu câte o literă sau două inversate, sau inițiale ca Y sau Z.
Continuarea în Revista22
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
