Cum ar trebui predată Istoria comunismului. 3 profesori vorbesc despre noua disciplină

Data:

spot_img

Cum ar trebui predată Istoria comunismului. Nostalgia față de comunism este în creștere în România. Mulți români, chiar și dintre cei care nu au trăit în regimul lui Ceaușescu, cred că societatea românească avea un nivel de trai ridicat înainte de 1989. Sau, cel puțin, mai bun decât în prezent.

Comunismul a fost „o idee bună, dar prost aplicată” considerau 44% dintre români, în 2010. În 2021, deja 63% dintre respondenți erau convinși că România o duce mai rău decât în 1989, iar un an mai târziu, un sondaj arăta că 78,7% dintre cei intervievați au declarat că se simțeau mai bine în ceea ce privește siguranța locului de muncă înainte de 1989.

„Opțiunea pentru socialism revine consistent în rândul generațiilor tinere care nu au fost socializate în perioada comunistă și nu au trăit aproape deloc acea perioadă. (…) Aceste cifre sunt deosebit de interesante pentru generațiile tinere: 41,8% din segmentul de vârstă 18-34 de ani ar opta pentru socialism și 34% din același segment ar opta pentru capitalism”, notează un raport al Friedrich Ebert Stiftung.

Citește și: Problemele din programa disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul”, propusă de Ministerul Educației

Ce învață elevii despre comunism

O cauză pentru care tinerii privesc regimul lui Ceaușescu în mod pozitiv este lipsa de cunoaștere a realităților istorice a acelor vremuri. În școală, la Istorie, sunt predate puține noțiuni despre ce s-a întâmplat în România, până în 1989.

De aceea, a fost adoptată o lege care prevede că „Istoria Comunismului din România” să devină discplină obligatorie pentru clasele de liceu, în trunchiul comun, începând cu anul 2025. Deodamdată nu există un manual pentru această materie și nu se cunosc prea multe detalii despre cum va fi predată.

PRESShub a întrebat profesorii de istorie despre comunism și despre modul cum ar trebui prezentat elevilor, dar și despre cum va fi aplicată în școală noua disciplină.

Au răspuns Mihai Manea, inspector de Istorie, în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Florentina Druga, profesor de Istorie la Colegiul Național „Elena Cuza” din București, și profesorul Nicolae Diță, de la Colegiul Național „Matei Basarab”.

Citește și: Toți elevii de clasa a XI-a vor studia „Istoria Evreilor. Holocaustul”

Cum ar trebui predată Istoria comunismului. Mihai Manea:

Predarea istoriei în școala românească are înscrisă în documentele curriculare (guideline-uri) cultivarea de competențe, valori și atitudini, perfect inspirate din construirea unei societăți democratice.

Din această perspectivă, introducerea Istoriei Comunismului ca obiect de studiu cu caracter obligatoriu în trunchiul comun nu poate fi decât salutată ca o modalitate foarte importantă și apropiată de nivelul firului ierbii în cultivarea de valori democratice la tinerii din România.

Dar, după 1989, educația din România constituie domeniul de manifestare a tot felul de „cunoscători”. De aici, rezultatele …! Oamenii de la catedră sunt mai puțin implicați și consultați. Și să nu uităm că, în țara noastră, la istorie sau la predarea istoriei se pricepe toată lumea, fără deosebire, de la politicieni la oamenii simpli.

Tematica comunismului și respectiv a Holocaustului sunt extrem de importante în relevarea adevaratei istorii a României în perioada contemporană, ca să nu zicem recentă.

Ar fi fost nevoie o consultare foarte largă în rândul celor avizați, dar mai ales a dascălilor.

Există, este adevărat, experiența predării celor două tematici la nivelul cursurilor opționale, prilej cu care la nivel național tematica comunismului a ocupat locul întâi, urmată de cea a Holocaustului.

De foarte multe ori consultarea este însă formală și total insuficientă. Avem de a face cu inițiative perfect lăudabile la nivelul Parlamentului, însă inputul dascălilor de la catedră este total insuficient.

Ministerul Educației are misiunea clară de a coordona, de a sprijini, cu concursul tuturor factorilor de formare pregătirea cadrelor didactice care voi fi implicate în predarea acestor cursuri.

Cred că accentul în aces sens, nu trebuie să cadă pe suportul informației științifice, ci, cu precădere, pe partea de metodică, tehnici didactice, metodele ce facilitează interrelaționarea profesor-elevi, elevi-elevi, potențarea gândirii creatoare, proprii a elevilor.

Istoria ca obiect de studiu în școală are ca surse de învățare: familia, mass-media și familia. Astfel, că tematica istoriei recente, implicit a perioadei comunismului poate trezi cu mai multă putere fenomenul nostalgiei după un regim poliitic apus, dar a cărui memorie poate fi cultivată grație manifestărilor populiste, chiar extremiste.

De aceea, profesorul de istorie are la îndemână și trebuie să utilizeze metodele învățării interactive – mijlocirea de discuții la clasă, încurajarea formulării de către elevi a părerilor proprii, dezbaterea unor probleme ce pot avea impact asupra tinerei generații, inclusiv a beneficiilor unui regim democratic.

Cum ar trebui predată Istoria comunismului. Florentina Druga:

Bineînțeles că un profesor își dorește cât mai multe ore pentru predarea materiei sale, pentru a aprofunda anumite teme, de istorie în cazul nostru. Mai mult chiar, cele două teme – Istoria Comunismului și Istoria Evreilor. Holocaustul – sunt ambele foarte importante pentru istoria secolului al XX-lea.

Dar, în același timp, tot profesorul trebuie să fie conștient de limitele unui plan cadru general care presupune o formare completă a elevului, are la dispoziție un număr de ore și că nu se poate adăuga în programul de studiu obligatoriu discipline noi fără a scoate altceva și fără o analiză riguroasă a nevoilor reale în formarea elevilor.

Profesorii care predau la liceu așteaptă de trei ani planuri cadru, programe și  manuale noi, conform reformei curriculare începute în 2012.

Procesul acesta, care a rămas suspendat, ar fi putut include si o nouă pespectivă în predarea regimurilor politice totalitare ale secolului al XX-lea în cadrul programei de istorie. 

Dacă noua lege a Educației o să fie aplicată în totalitate, spun asta pentru că știm cu toții cum precedentei legi i s-au adus foarte multe modificări în timp, cu siguranță o să fie o provocare pentru profesorii de istorie, atât în privința efortului de a preda conținuturi suplimentare cât și în a convinge beneficiarii procesului de utilitatea acestuia.

Dar profesorii competenți și dedicați vor găsi resursele potrivite până la urmă pentru că sunt obișnuiți să se adapteze schimbărilor impuse de factorii decizionali din sistem, de obicei fără a fi consultați și fără a li se oferi și resursele necesare (cursuri de formare, manuale, platforme digitale etc.).

Eu am predat ambele teme (comunismul și Holocaustul – n.r.) despre care vorbim, ca optional la clasele de filologie sau ușor adaptate de mine la clasele de gimnaziu cu acordul elevilor și al părinților acestora.

Am urmat, ca și mulți alți profesori din țară, cursuri de formare furnizate de institute de cercetare și organizații neguvernamentale, în țară și în străinătate. Ministerul Educației sau inspectoratele școlare au intermediat uneori aplicațiile pentru aceste formări. 

Plictisul elevilor este o problemă reală în vremurile acestea, factorii care îl produc sunt numeroși și greu de înlăturat de la catedră.

Profesorii nu sunt magicieni, dar eu cred că suntem datori să fim și noi  permanent în proces de învățare, de inovare și dezvoltare dacă vrem să fim în conexiune reală cu elevii și să le oferim educație. Istoria trebuie predată cu implicarea elevului, cu încurajarea gândirii critice, a propriei analize, cu multiperspectivitate în interpretare, cu vizite și excursii la muzee și locuri cu semnificație istorică, cu dezbateri și teatru… cu viață și pasiune. 

Citește și: Barajul distrus în Ucraina a schimbat Marea Neagră. Efecte ecologice importante

Cum ar trebui predată Istoria comunismului. Nicolae Diță:

Istoria comunismului din Romania se încadrează cel mai bine, in opinia mea, într-o „filosofia curriculară” propusă pentru nivelul de studiu al elevilor de clasa a 12-a. Argumentele pot fi:

a. competențele specifice derivă din cele ale programei de istorie clasa a 11-a, deci aprofundam Istoria comunismului românesc ca pe un caz particular al comunismului universal. In acest sens, aprofundarea prin studierea acestei materii noi se face și pentru unitatea de învățare Romania postbelică, existenta in programa de Istorie din clasa a 12-a in prezent.

b. Altfel, introducerea disciplinei respective poate fi văzută și ca o „echilibrare” a studierii Istoriei românilor pe fenomenul regimurilor totalitare, în urma propunerii ( și apoi a deciziei luate prin lege) de a fi introdusă Istoria Evreilor. Holocaustul la nivelul clasei a 11-a.

Ca profesor de istorie, consider că studierea celor două discipline noi poate contribui destul de mult la construirea profilului absolventului de liceu, având ca obiective atingerea unui nivel dezvoltat de deținere a competentelor-cheie promovate la nivel european.

Manualele sunt instrumente le lucru necesare profesorului și utile elevilor în procesul educațional. Pot fi completate prin folosirea la clasă a resurselor educaționale deschise, a materialelor didactice, a surselor istorice etc., absolut necesare în activitățile ce vizează formarea competențelor elevilor.

De aceea, absența unui manual sau prezenta mai multor manuale nu cred că încurcă demersul didactic atâta timp cât profesorul are libertatea de a alege informația relevantă, strategia de lucru, metodele și activitățile didactice pe care le consideră necesare și pliabile fiecărei clase, în funcție de particularitățile individuale și de grup.

Probabil, un manual electronic si un ghid ar fi mai accesibile și poate chiar foarte utile, atât profesorilor cat si elevilor în contextul actual.

Sigur, conținutul informațional al celor două discipline tratează subiecte cu un puternic impact emoțional. Zona aleasă pentru predarea celor două discipline este nivelul de vârstă 16-19 ani, nivel care presupune existenta unui adolescent asumat, deschis spre cunoaștere și relativ pregătit emoțional pentru a putea gestiona acest impact.

Totuși, se recomandă alegerea echilibrată, cu grijă, a unor subiecte, surse, informații, iar aici este rolul profesorului, care la rândul său trebuie sa fie pregătit pentru a preda eficient cele două discipline.

Paradigma actuală pare și, cu siguranță, este depășită….

În perspectiva organizării unui examen national, cum este bacalaureatul, abordarea conținutului în detrimentul analizei critice oferă posibilitatea „cuantificării răspunsului” in perspectiva unei evaluări „obiective”, eliminând astfel abordările subiective.

Ne putem întreba și de ce nu sincronizam Istoria românilor cu Istoria universală, recuperând temele cele mai relevante ale acesteia, studiate pe parcursul liceului, care să se găsească în conținuturile unei Istorii aplicabile profilului de specialitate pentru examenul național de bacalaureat….?

Putem gândi și acest demers, paralel cu abordarea critica a surselor și cu încurajarea elevilor să gândească liber și nu să standardizeze gândirea”. E nevoie însă de un efort uriaș si de multe programe de formare pentru profesorii de Istorie!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ionela Dobos
Ionela Dobos
Ionela Dobos a lucrat cinci ani ca profesoară de liceu în Beijing, predând științe sociale. În prezent locuiește în Italia, unde preda istorie si teoria cunoașterii. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și masteratul european în democrație și drepturile omului în cadrul Universităților Bologna și Sarajevo (2009). A publicat in Evenimentul zilei, AEPADO, Central European Journal of International and Security Studies și în Monitor Strategic.
3 COMENTARII
  1. Romania a pierdut multe trenuri si multe situatii in care putea face pionerat: in context, in primul rand, cateva discipline ar trebui desfintate, iar aici intra istoria, geografia si stiintele sociale(Plus, plus), dar asta nu trebuie sa insemne ca aceste discipline trebuie si anulate, numai ca va fi mult, mult mai ieftin(in primul rand) si va fi mult mai efectiv/productiv , daca aceste discipline vor fi ineractive, simplu spus, exista un dascal (pe tara), care face programe pentru o anume treapta si -saptamanal- le trimite scolilor(sau direct elevilor), ce sa citeasca si sa faca rezumat, returnat la sursa, si -trimestrial , un examen complex dar expeditiv( tip grila), cei care vor lua note maxime(sa zicem , peste 8), NU mai sunt examinati la sfarsit de an, ceilalti „da” -si la fel de bine- pot ramane repetenti , daca nu „trec”…Iar in cea ce priveste istoria comunista, trebuie tratata cu aceiasi masura, elevii trebuie sa fie indrumati sa citeasca orice surse VERIFICABILE, si nu diverse teorii ale zealotilor(pro sau contra, comunismului, a Monarhiei, a capitalismului, etc.) si astfel cei cu ” aplecare” spre una din aceste discipline, -cel mai bun- va fi viitorul dascal de maine , de la minster, cjiar daca -intre timp- el a imbracat o cariera mult mai pragmatica… Asa si cu „diplomatii”, aceste scoli costisitoare trebuie desfintate, ORICINE( se califica) poate deveni diploma, dupa un curs on line, de max. 1 an, iar aceste slujbe trebuie sa fie NUMAI 1/2 norma, cuplul respectiv trebuie sa fie in stare sa-si gaseasca o slujba(tot 1/2), in tara respectiva, cei mai suitabili ar fi dascalii si artistii, care pot deschide clase de arte( muzica, pictura, etc.) sau de „limbi straine”, , iar acestora, guvernul trebuie sa le plateasca pentru pozitia respectiva si sa le ofere gratis locuinta si eventuala sala de clasa/expozitie,… Insa -inainte de toate- cei doi , trebuie sa se precalifice, in primul rand cereri generale(cazier curat, sanatate, etc.) si apoi trebuie sa stie f. bine cel putin una din marile doua limbi vorbite international(Engleza, Spaniola), si -desigur- limba nationala, pentru tara unde respectivii fac aplicatie…Aceasta ar salva milioane -lunar- de la bugetul tarii si ar transforma aceasta profesie in ceva extrem de competitiv si intr-un serviciu public de inalta calitate….

  2. -cont- „… multe trenuri…”///” cu un ‘ulica franaru’- iohanis- pe post de sef de tren, Romania va pierde si traversele si sinele de la calea ferata…

  3. vin cu un comentariu mai vechi, pentru ca au trecut acei ani amintiti in comentriu, iar intre timp alti idealisti(pagubosi, cel putin ) au venit cu constitutia si d-zeu(veorika), iar lucrurile au ramas la fel, de fapt chiar mai dezastruoase…:
    (iulie 18, 2014 la 17:52 :
    01Rate This)
    CONSTITUTIA CETATENILOR.
    DE C.Cojocaru
    „Constitutia cetatenilor da sansa actualei generatii sa faca o Noua Revolutie, insa una pasnica… ospitalitatea romaneasca si respectul pentru vecini… dumnezeu… ”
    ___________________________––––––––-________________________________
    Sanatate, mos Cojocarule, credeam ca ai murit, pentru ca ai cam disparut din presa romaneasca, exact cum iti spuneam 3-4-5 ani in urma pe Varianta Cojocaru(si multe comentarii „dure” le-ai sters) , si anume ca nu ai nici o sansa, pentru ca te tii de chestii slabe de inger, cu „dumnezeu”, „constitutia oamenilor”, daca nici dupa 24 de ani nu ai inteles esenta lucrurilor, mai bine (daca nu ai bani, fura cotizatia membrilor) si du-te intr-o statiune exotica si sfarseste-ti zilele in liniste, pentru ca nu mai ai timp sa intelegi aceasta esenta si anume ca in Romania nu se mai poate face nimic decat prin forta si nu prin aplicarea oarba a ei( prin „revolutie” ,rascoala , rescrieri de constittii, etc), ci metodic si planficat la amanunt, de catre Armata & Comp., si care trebuie sa mearga de la A la Z , chiar daca -actiunea- va necesita si o saptamana, desi bine regizata, aceasta poate fi definitivata intr-o singura zi, adica arestarea a o mie + de indivizi, imediata confiscare a averilor acestora, intoarcerea -prin decret- la Monarhie (cu INFUZIE ENGLEZA) si in urmatoarele 2-3 zile , sortarea gunoiului arestat, cei 20+ din varf, prn definitie executati (legal) in public, iar pleava (guverne, parlamente, clientele, etc.) cate un minim 10 ani la ocna.Daca ai alta idee la fel de „fezabila”, poti sa o spui, insa peste 5 ani, cei care-ti vor lua locul vor trancani in continuare despre dumnezeu si constitutii populare, despre „ospitalitatea romaneasc si respectul pentru vecini”(clisee dea dreptul ceausiste)….Sanatate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...

Viitorul guvern va avea un premier social-democrat. Decizie luată de coaliția PSD-PNL-UDMR

Liderii partidelor din coaliția PSD-PNL-UDMR au convenit ca viitorul...