Cum au fost eliminați procurorii „vocali” din concursul pentru inspectori judiciari

Data:

spot_img

Mocnește un scandal în urma publicării rezultatelor interviului pentru funcția de inspector judiciar, concurs la care s-au înscris mai mulți procurori recunoscuți ca „vocali” împotriva intereselor politice din procuratură.

Astfel, Bogdan Pârlog, șeful Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București sau Alexandra Lăncrănjan de la DNA au fost notați la interviu cu note foarte mici, astfel încât șansele de a promova la Inspecția Judiciară să fie minime.

Denisa Cristodor, fostă șefă a Secției de Urmărire penală din Parchetul General nici nu s-a prezentat la interviu, în condițiile în care toate indiciile au condus către ipoteza unui concurs „aranjat”.

Potrivit unor surse judiciare, au fost preferați procurori de la Parchetul General și de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ceilalți candidați fiind cotați cu zero șanse de reușită.

Examinatorii

Potrivit regulamentului de concurs, comisia de examinare este formată dintr-un formator din cadrul Institutului Național al Magistraturii şi doi procurori din cadrul Parchetului General, Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau DIICOT.

Din comisie au făcut parte Nicolae Andrei Solomon, adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Elena Ioana Bălaj Chendereș, șefa DIICOT Oradea și Adrian Ţîrlea prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, formator colaborator al Institutului Național al Magistraturii (INM).

Cel care ar fi orchestrat întreaga procedură ar fi Nicolae Solomon (foto), fost membru al CSM și actual adjunct al procurorului general Alex Florența.

13 dintre cei 45 de candidați au luat sub 10 puncte la interviu. Cinci candidați au absentat, în timp ce alți patru s-au retras din competiție.

Curios lucru, 10 note sunt peste 20 de puncte, adică fix cât locurile disponibile la Inspecția judiciară.

În plus, toate premisele arată că această schemă se va repeta la concursul pentru judecători la Inspecția Judiciară.

Prin această metodă, deși nota de la interviu nu este eliminatorie, fiind foarte mică, candidații neagreați nu au șanse de calificare, testul scris grilă fiind, de regulă, foarte simplu.

Urmează ca Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să ia act de aceste rezultate.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...