Din teama că Beijingul va furniza armament Rusiei, președintele Franței, Emmanuel Macron și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află în vizită în China, pentru a-l convinge pe președintele Xi Jinping să nu încline puternic balanța în favoarea Rusiei în războiul pe care îl duce împotriva Ucrainei.
Vizita lor vine la scurt timp după ce Xi Jinping a mers la Moscova cu scopul a întări relațiilor economice bilaterale cu Federația Rusă, supusă sancțiunilor occidentale. Ce promit la schimb liderii europeni reprezintă tot avantaje economice, într-un context în care relațiile UE-China se deterioraseră în ultimii ani, iar Beijingul dorea o creștere a dependenței europene față de economia chineză.
China speculează astfel atât vulnerabilitățile Rusiei, slăbită în urma sancțiunilor internaționale, cât și pe ale Uniunii Europene, temătoare că tot efortul european de a susține Ucraina ar eșua, dacă ar decide să participe militar în acest război, chiar și indirect.
China fructifică astfel disponibilitatea economică atât a Estului, cât și a Vestului, într-un context în care Statele Unite nu se pot opune total, din aceleași temeri împărtășite de UE.
De amintit că în luna martie, China a mediat un acord între Arabia Saudită și Iran, tot în dorința de a-și crește influența și în Orientul Mijlociu, o regiune dominată tradițional de Statele Unite. Ca strategie în perioada acestui război, China încearcă să-și crească influența la nivel global, pentru a deveni și mai puternică în rivalitatea pe care o duce împotriva Statelor Unite.
De ce Ursula vor der Leyen și Emmanuel Macron au poziții diferite față de China
Deși au decis o vizită comună la Beijing, retorica celor doi lideri europeni față de China diferă. În timp ce Macron s-a arătat mult mai deschis, subliniind că „nu vrea să creadă” într-o „spirală ineluctabilă de tensiuni crescânde între Occident și China”, poziția lui von der Leyen, exprimată pe larg în 30 martie la Bruxelles, continuă linia oficială a Comisiei Europene, care pune accent pe faptul că UE nu dorește creșterea dependenței europene în domeniile strategice, dar rămâne în același timp deschisă la legături economice „fără riscuri”.
Politica Ursulei von der Leyen de „reducere a riscurile, nu de decuplare față de China” nu a încântat oficialii chinezi, potrivit think tank-ului Merics.
Ursula von der Leyen a susținut că China „devine mai represivă acasă și mai asertivă în plan extern”, dar că UE dorește, de asemenea, să mențină un spațiu deschis pentru relații constructive.
Președintele Xi Jinping vrea să facă „China mai puțin dependentă de lume și lumea mai dependentă de China”, a atras atenția vor der Leyen.
Acest tip de dependență față de China este valabilă, în accepțiunea președintei Comisiei Europene, când vine vorba „de materii prime critice precum litiul sau cobaltul.
Pentru sectoare precum trenurile de mare viteză și tehnologia energiei regenerabile. Sau pentru tehnologiile emergente care sunt esențiale pentru securitatea economică și națională viitoare – cum ar fi informatica cuantică, robotica sau inteligența artificială”.
De amintit că, în 2019, Comisia Europeană a susținut că UE ar trebui să trateze China ca pe un partener, un concurent și un rival sistemic în același timp.
În ciuda acestui reset la nivel european, statele membre UE nu au o politică unitară față de China, unele reducând la maximum relațiile economice cu Beijingul în favoarea Taiwanului (cum este Lituania sau Cehia), pe când altele preferă o relație pragmatică orientată pe afaceri cu China (cum este Germania sau Ungaria).
Franța încurajează aceeași relație pragmatică, președintele francez fiind însoțit în China de un grup de 50 oameni de afaceri care urmează să dezvolte oportunități cu omologii chinezi, așa cum a procedat de altfel și cancelarul german, Olaf Scholz, în luna noiembrie anul trecut, când a vizitat China însoțit de un grup de afaceri germani.
Care este poziția Chinei față de războiul ruso-ucrainean
Pentru a înțelege atitudinea Chinei față de războiul din Ucraina, este util un background istoric. Politica externă chineză se bazează pe cele 5 principii ale coexistenței pașnice, care fac parte și din Constituția statului, introduse ca piloni fundamentali de către fostul premier al Chinei, Zhou Enlai, în 1954.
Acestea sunt următoarele: respectul reciproc pentru integritate teritorială și suveranitate, neagresiunea reciprocă, neamestecul în afacerile interne, egalitatea și beneficii reciproce și coexistența pașnică.
În ciuda faptului că China a încălcat aceste principii în perioada regimului Mao, toți liderii importanți ai acestei puteri și-au manifestat adeziunea față de ele.
Dintre acestea, principiul non-interferenței este cel mai des vehiculat în retorica liderilor chinezi, iar modul în care interpretează acest principiu al non-interferenței apropie poziția Chinei mai degrabă față de cea a Federației Ruse, decât față de cea a Vestului.
În aceeași logică a acestui principiu de neimplicare în afacerile interne, regimul de la Kremlin a promovat conceptul de „managed democracy”.
Procesul intern de democratizare al unui stat, prin încurajarea organizării alegerilor libere, rotația la putere, pluralismul politic, presă liberă și societate civilă puternică au fost percepute de către regimurile rus și chinez drept interferențe străine.
La fel ca Federația Rusă, și China a contestat, de-a lungul timpului, intervenția militară externă pe teritoriul unui stat, din rațiuni umanitare, așa cum s-a întâmplat în timpul intervenției militare NATO în Kosovo, când ambele puteri au făcut front comun împotriva deciziei Statelor Unite.
La fel ca Federația Rusă, respectarea drepturilor omului nu reprezintă un principiu important în interacțiunea dintre state, iar condamnările repetate privind abuzurile asupra uigurilor, litigiile frecvente avute cu Organizația Mondială a Comerțului pentru că nu respectă regulile jocului în calitate de stat membru (UE a introdus o acțiune împotriva Chinei la OMC pentru a-și proteja brevetele în domeniul tehnologiilor-cheie), asertivitatea militară în Marea Chinei de Sud, toate acestea au determinat China să conteste puternic, în ultimul deceniu, ordinea liberală și să o apropie mai mult de Rusia, deși politica externă a acestor două puteri nu este nici pe departe identică.
China este un actor de sistem, contestă ordinea mondială în calitate de „insider”, urmărește să-și sporească influența în interiorul ONU, a încurajat globalizarea și a urmărit să beneficieze de ea, așa cum explică expertul Bobo Lo, pe când Rusia a manifestat pe scena internațională un comportament mult mai distructiv.
În timp ce pentru Rusia, parteneriatul strategic cu China reprezintă un obiectiv vital, de supraviețuire, în contextul izolării sale de către Vest, pentru China, parteneriatul cu Rusia are un obiectiv pragmatic, în scopul de a se folosi slăbiciunile actuale în favoarea sa.
În ceea ce privește poziția oficială a Chinei față de agresiunea militară rusă în Ucraina, aceasta se găsește pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe al Chinei și este rezumată în 12 puncte.
În esență, China recunoaște dreptul la suveranitate și integritate teritorială al Ucrainei, dar condamnă în același timp dreptul NATO de a se extinde (aceasta a reprezentat de altfel și poziția clasică a Rusiei pentru a-și justifica agresiunile militare în Ucraina).
„Securitatea unui stat nu ar trebui să fie obținută în detrimentul altor state. Securitatea unei regiuni nu ar trebui să fie obținută prin consolidarea sau extinderea blocurilor militare. Interesele și preocupările legitime de securitate ale tuturor țărilor trebuie luate în serios și abordate în mod corespunzător”, este poziția diplomatică a Chinei.
De amintit că toate documentele strategice de politică externă și de securitate ale Rusiei au catalogat extinderea NATO către Est ca o amenințare de securitate, poziția Chinei pe această temă fiind din nou asemănătoare cu a Rusiei.
NATO este însă o alianță militară defensivă care nu ar fi putut constitui o amenințare cu atât mai mult cu cât, până în momentul anexării ilegale a Crimeii din 2014, Rusia și NATO cooperau instituțional printr-un acord aprobat de ambele părți, iar în conceptul strategic al NATO, Rusia era percepută drept partener.
China acuză voalat Vestul de „standarde duble”, la fel cum a procedat frecvent și Rusia.
În această linie poate fi analizat și raportul Clubului de la Valdai privind relația China-Rusia în timpul războiului (2022), un think tank rusesc care funcționează sub coordonarea Kremlinului:
„În ziua în care Rusia și-a lansat operațiunea militară specială în Ucraina, ministrul de externe Serghei Lavrov și omologul său chinez Wang Yi au vorbit la telefon. Lavrov i-a spus lui Wang Yi că Rusia a refuzat să accepte încălcarea angajamentelor de către SUA și NATO, expansiunea acestora din urmă spre Est și eșecul respectării acordurilor de la Minsk.
Wang Yi a subliniat că, în ciuda sprijinul pentru integritatea teritorială a tuturor statelor, China a înțeles că complexitatea și contextul istoric special al problemei ucrainene, precum și preocupările legitime ale Rusiei în materie de securitate.
În ziua următoare, 25 februarie, reprezentantul chinez în Consiliul de Securitate al ONU s-a abținut de la votul asupra rezoluției pentru a pune capăt conflictului din Ucraina”.
China dezaprobă politica de sancțiuni economice a Vestului asupra Federației Ruse cu scopul de a o descuraja și o determina să înceteze agresiunea militară asupra poporului ucrainean.
Drept contrareacție, China a decis să întărească relațiile economice cu Rusia în perioada 2022-2023, nu neapărat pentru a deveni un aliat al Moscovei sau de a încuraja un „parteneriat fără limite”, așa cum ar dori Vladimir Putin, ci pentru a profita de toate vulnerabilitățile războiului și de a câștiga din ele.
Comerțul dintre China și Rusia a atins astfel anul trecut un nivel record, în creștere cu 30%, în parte datorită încercărilor occidentale de a impune un embargo asupra Moscovei, potrivit Pravda.
Deși presa occidentală a susținut frecvent că regimul de la Beijing ar dori să se poziționeze pe scena internațională drept negociator de pace, această poziție nu poate căpăta legitimitate, câtă vreme Beijingul nu va recunoaște explicit că Moscova a încălcat flagrant chiar cele Cinci principii ale coexistenței pașnice și comunică numai cu președintele Vladimir Putin, nu și cu Vladimir Zelenski.
Citește și: EXCLUSIV Vând urgent organe umane. Incursiune în piața clandestină a rinichilor și ficatului de om
În privința dreptului internațional, China nu recunoaște jurisdicția Curții Penale Internaționale, tribunal ce aparține ONU, refuzând să semneze statutul de la Roma. La fel au procedat și Statele Unite, dar asta nu le-au împiedicat-o să dezbată în Consiliile de Securitate ale ONU despre genocidul comis de Sudan (2005), sau despre crimele împotriva umanității comise de Libia (2011), după cum atrage atenția expertul Tim Nicholas Ruhlig.
În schimb, în privința crimelor de agresiune comise de Rusia, China tace în interiorul ONU.
Potrivit Reuters, ce au obținut cei doi lideri europeni în dialogul cu Xi Jinping este disponibilitatea celui din urmă de a dialoga și cu Zelenski. Președintele ucrainean i-a cerut în repetate rânduri liderului chinez să se întâlnească cu el, inclusiv după ce liderul chinez l-a vizitat pe președintele rus Vladimir Putin la Moscova luna trecută.
În toate rezoluțiile ONU pentru condamnarea invaziei ilegale a Rusiei din 2022, China s-a abținut, așa cum s-a abținut și în momentul în care ONU a condamnat referendumurile ilegale ale Rusiei pentru anexarea Crimeii din anul 2014.
De remarcat faptul că după anul 2014, când Rusia a anexat ilegal Crimeea, potrivit dreptului internațional, China a avut aceeași poziție contradictorie, nu a recunoscut această anexare, dar nici nu a condamnat-o și a încercat să fructifice relațiile economice bilaterale atât cu Rusia, cât și cu Ucraina.
În relația cu Ucraina, China a fost interesată să o atragă în proiectul său geostrategic „Inițiativa Drumul Mătăsii” și în schimburi economice în agricultură.
De altfel, poziția ambivalentă a Chinei față de agresiunile militare ale Rusiei în spațiul ex-sovietic a început în 2008, odată cu războiul din Georgia, când la fel, China nu a recunoscut independența provinciilor separatiste Abhazia și Osetia, așa cum și-ar fi dorit Rusia, dar a vorbit despre „complexitatea lor istorică”, lăsând ușa diplomatică deschisă cu Moscova, așa cum procedează în prezent.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
