Într-un final de săptămână, Universitatea de Vest din Timișoara a descins, cu prorector, rector și profesori de bună reputație într-un sătuc din județul Caraș-Severin, care prin 2016, avea cam 100 de locuitori: Socolari. Din Anuarul Socec al României Mari, arhivat de Biblioteca Congresului american, aflăm că la 1924-1925 „comuna rurală Socolari din plasa Răcăjdia” avea 1330 de locuitori, primar, notar, doi învățători, un preot, doi morari, un cârciumar, o comerciantă cu mărfuri mixte, un producător de var, iar pădurile, vreo 2500 de hectare, se aflau în proprietatea Uzinelor de Fier și a Domeniilor Reșița.
Pe fiecare poartă păstrată se poate vedea și azi, lângă numărul casei, un simbol gravat în lemnul porții: la unii o găleată, la alții o scară, un topor sau o furcă. Așa știa fiecare gospodar ce să aducă în cazul unui incendiu, semn că satul era cândva era o comunitate organizată, rațională, bazată pe buna vecinătate și pe ajutor reciproc.
Ce să caute o universitate la Socolari, unde nu mai există școală și doar vârstnicii mai ies duminica la biserică și la cimitir? „Am venit să vedem ce minune au făcut aici artiștii, la invitația lui Fikl, absolvent al universității noastre, care ne-a primit în acest loc fabulos, cu galerie de artă în mijlocul naturii”, a motivat Marilen Pirtea, rectorul UVT.
Gheorghe Fikl, Gyuri pentru prieteni, este un nume important în pictura contemporană, intrat în patrimoniul mai multor colecționari din lume. Pe domeniul extins recent, cu scenă, pârâu susurător, cărări de piatră, arbori bătrâni, mai exact în inima lui, se găsește o galerie de artă de nivel european unde pot fi văzute lucrările baroce ale lui Fikl, invadate de animale mitologice sângerânde pe care doar candelabrele imense atârnate de cer le veghează.
Dar Socolari mai înseamnă o pinacotecă unde doi pasionați au adunat lucrări ale unor artiști, mobilier și obiecte antice, înseamnă casa de basm cu galerie proprie a lui Tasi, artist plastic de mare ingeniozitate, care a făcut și din apicultură o artă, înseamnă festivaluri de teatru/film/carte organizate de regizorul Ștefan Iordănescu, și el rezident la Socolari, mai înseamnă și familia de artiști Corban, precum și prezența revoluționarului cu baston, Traian Orban, retras de la conducerea Memorialului Revoluției pe care l-a fondat și edificat la Timișoara, pentru a-și obloji rănile în liniștea Socolariului.
Satul uitat de autorități și de administrația drumurilor, fiindcă e greu de găsit în România un drum mai prost de la Oravița încolo, devine încet-încet cunoscut, dorit, vizitat. Mai în glumă, mai în serios, artiștii care și-au cumpărat ieftin casele și le-au transformat în bijuterii arhitectonice, spun că drumurile proaste apără Socolariul de urbanizare, de invazia turismului agresiv, mai ales că în apropiere se găsesc Ochiul Beiului, cascadele Beușnița și La Văioagă, satul vechi Potoc și tot traseul Cheilor Nerei.
Așadar, orice universitate se poate simți onorată să fie primită aici, în sătucul de piatră Socolari, gratitudine pe care oamenii de cultură ajunși aici și ghidați de profesorul și diplomatul Vasile Popovici, au exprimat-o citind versuri, proze sau amintiri din cărțile lor. Apoi au stat la povești, pe ritmurile evergreen ale ghitarei lui Ionuț Dorobanțu, bucuroși că pot fi împreună după anul neverosimil al pandemiei.