Cum este afectat PIB-ul de subfinanțarea Educației, a explicat Mircea Miclea, antreprenor, psiholog și profesor universitar de psihologie la Cluj.
Mircea Miclea a fost, în perioada 2004-2005, Ministru al Educației, iar din 2006, președinte al Comisiei Prezidențiale de analizare și elaborare a politicilor în educație și cercetare.
Citește și Ziua Mondială a Libertății Presei. Despre jurnaliștii corecți și despre propagandiști
PIB-ul este un indicator al educației
Profesorul a renunțat la postul lui fiindcă guvernul a refuzat să acorde 5% din PIB pentru educație.
Din vasta sa expertiză, Mircea Miclea explică problemele sistemului de educație în România, dar și dificultățile cu care elevii români se confruntă, potrivit Banatul Azi.
Guvernul nu alocă suficienți bani în educație, după cum consideră Mircea Miclea.
„Dacă vrei să ai un nivel de bunăstare, trebuie să investești în Educație. (…) Procentul din PIB acordat este un indicator al importanței educației, mai ales în situații de criză”, consideră Mircea Miclea.
El consideră că starea clădirilor în care școlile funcționează nu reprezintă un indicator al performanței academice. Nivelul de educație, consideră acesta, este dat de calitatea pregătirii personalului didactic.
Citește și Tenerife pentru bugete mici și planuri mari
1.500 -1.800 de euro net pentru profesori
Cum este afectat PIB-ul de subfinanțarea Educației. Mircea Miclea consideră că guvernul ar trebui să investească mai mult în profesori.
„Colegiul nu e dat de zidurile pe care le avem, cât de înalte sunt și cât de frumos sunt zugrăvite. Calitatea în educație este dată de calitatea personalului, acolo trebuie să fie investiția principală”, este de părere Mircea Miclea.
Profesorul consideră că salariul mediu net pentru profesori ar trebui să aibă o valoare mai mare, dar și să crească în timp, în funcție de calitatea actului didactic.
„Un salariu mediu net ar trebui să fie în jur de 1.500 -1.800 de euro. Atunci ar putea să atragă resurse de calitate, iar pe măsură ce apar competențe sau calități în modul în care ei fac predarea în școala respectivă, acest salariu ar trebui să crească și odată cu avansarea în carieră”, consideră expertul.
Continuarea în Banatul Azi
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: banatulazi.ro)