Cum eșuează justiția de 7 ani să facă lumină în cazul Water Park din Craiova, proiect finanțat din fonduri europene de peste 80 de milioane de lei

Data:

spot_img

Deschis în anul 2014, dosarul Water Park Craiova, în care sunt investigate mai multe infracțiuni de corupție, printre care și fraudarea fondurilor europene, în legătură cu construirea centrului de agrement, nu are deocamdată nici măcar o decizie în primă instanță.

Omul de afaceri Cristian Dobre, fondatorul companiei Polystart, este acuzat de o fraudă de peste 1,2 milioane de euro din fonduri europene alocate proiectului, după ce ar fi fost schimbată structura de rezistenţă a unei clădiri din complexul de agrement pentru ca să-şi poată însuşi o parte din bani, după cum susțin procurorii. Alături de el au fost trimise în judecată alte opt persoane.

  • Notă: Într-un dosar separat, disjuns din acesta, alți doi inculpați au recunoscut faptele, au încheiat acorduri cu parchetul și au fost condamnați la câte 3 ani de închisoare cu suspendare. Detalii despre cum au acționat cei doi a arătat DNA aici.

Cazul a stat în lucru la Direcția Națională Anticorupție, structura teritorială Craiova timp de 2 ani, apoi a ajuns în instanță, la Tribunalul Dolj, în cameră preliminară procedurile derulându-se de-a lungul unui an, iar în prezent este în faza de fond.

În 4 ani au fost programate aproape lunar termene- în total 54-, iar pe parcurs procesul s-a împotmolit în citări și recitări de martori, unii dintre ei fiind aduși chiar cu mandat.

Pe lista celor chemați la Tribunal ca martori se numără și actualul primar al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, și ea citată anterior fără să dea curs iinvitației. Olguța Vasilescu este așteptată acum la finalul lunii martie, conform portalului instanţelor de judecată.

Proiectul urma să fie finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013 – Axa prioritară 5 – Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului, Domeniu major de intervenție 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism“. Complexul a fost ridicat în Parcul Tineretului, în apropiere de cartierele Fața Luncii și Mofleni, în imediata apropiere a gropii de gunoi a orașului.

Acuzațiile DNA 

Potrivit anchetatorilor anticorupție, pe 6 februarie 2013, între Primăria Craiova și o asociere de firme din care făcea parte și SC Polystart Impex SRL, controlată de inculpatul Dobre Cristian a fost încheiat un contract de lucrări, având ca obiect realizarea unui complex de agrement acvatic în parcul Tineretului din Municipiul Craiova, proiect finanțat din fonduri europene, în valoare totală de 80.699.200 lei. Astfel, în perioada 2013-2014, inculpatul anterior menționat ”a coordonat un întreg mecanism prin care au fost denaturate situațiile de lucrări privind realizarea unuia dintre obiectivele contractului”, conform acuzațiilor.

În acest sens, explică procurorii, a fost schimbată integral, fără respectarea prevederilor legale, structura de rezistență a unei clădiri din cadrul complexului, urmărindu-se reducerea costurilor ocazionate de execuția lucrărilor, în raport cu proiectul tehnic inițial și devizul ofertă, astfel încât diferența în plus dintre sumele de bani solicitate și obținute din fondurile europene, respectiv bugetul național și sumele de bani cheltuite pentru execuția obiectivului să fie însușită pe nedrept.

De asemenea, inculpatul Dobre Cristian a acționat atât direct cât și prin intermediul altor persoane inclusiv pentru coruperea celor care aveau sarcina supravegherii executării construcției în conformitate cu contractul de lucrări semnat cu beneficiarul și contractul de finanțare încheiat cu autoritatea de management.” notează DNA în rechizitoriul trimis în judecată.

Cum au acționat inculpații, conform parchetului:

  • Concret, contribuția lui Dobre Cristian a fost materializată, printre altele, astfel :
    – a dispus ca lucrările asumate să fie executate în regim de antreprenoriat – prin subcontractare, în totală contradicție cu contractul de execuție încheiat cu Primăria Craiova,
    – a decis împreună cu inculpatul Luis Guilherme Gomes de Almeida de a reproiecta integral documentația tehnică privind structura de rezistență a unuia dintre obiective pentru reducerea semnificativă a cheltuielilor de execuție, având o relație directă în acest sens cu coordonatorul de proiect – arhitect șef Răgălie Tudor,
    – s-a implicat direct în stabilirea prețului contractat cu furnizorii de materiale,
    – a dispus prin intermediul inculpatului Luis Guilherme Gomes de Almeida ca în relația cu beneficiarul lucrării să fie înaintate spre decontare în intervalul august – decembrie 2013, prin intermediul liderului de asociere situații de lucrări necorespunzătoare realității în care au fost consemnate valori mult superioare cantitativ și efectiv executate, cu consecința obținerii unui folos necuvenit de 4.473.432 lei la care se adaugă TVA în valoare de 1.073.623,78 lei,
    – a avut în permanență reprezentarea fraudei realizate și modalitatea prin care s-a asigurat obținerea folosului necuvenit, solicitând și primind în mod regulat, prin intermediul inculpatului Luis Guilherme Gomes de Almeida, rapoarte din care rezulta efectiv diferența dintre ce se înainta spre decontare beneficiarului și ce se executa efectiv,
    – a cunoscut în mod direct că o parte din materiale și manopera decontată către beneficiar, aferentă lucrărilor „executate” în șantierul Craiova Waterpark sunt folosite în alte scopuri, sens în care personal a dispus subordonaților să-i fie asfaltată o alee din vecinătatea gardului locuinței sale, fără a fi interesat de costuri și fiind deplin conștient că valoarea materialelor și a forței de muncă va fi decontată de societate prin situațiile de lucrări înaintate Primăriei Craiova.
  • O parte din activitatea infracțională a inculpatului Dobre Cristian, amintită mai sus, referitoare la derularea și decontarea lucrărilor, a fost cunoscută și de inculpatul Florescu Viorel, reprezentant al Primăriei Craiova, desemnat în echipa de implementare a proiectului dar și de inculpații Sabău Mariana și Gavrilă Gheorghe.
  • Inculpatul Dobre Cristian, pentru a-și asigura sprijinul dirigintelui de șantier Romanescu Cezar Răzvan, a remis acestuia, indirect prin intermediul altor persoane (inculpații Luis Guilherme Gomes de Almeida și Cojocaru Irina Liliana), sume de bani necuvenite, inclusiv sub forma unui contract fictiv de prestări servicii (în total 115.426.56 lei și 7.000 euro). Pentru a ascunde și disimula adevărata proveniență a sumei de 115.426.56 lei, obținută de către dirigintele de șantier în modalitatea de mai sus, inculpatul Romanescu Marius Florin a semnat și ștampilat două rapoarte de activitate atașate ca documente justificative la două facturi fiscale, cunoscând că activitățile menționate în cuprinsul acestora nu fuseseră executate.

Primăria Craiova și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice au fost prejudiciate cu suma totală de 5.547.055 lei, aproximativ 1.232.678 euro, conform DNA.

De altfel, primăria s-a constituit parte civilă și a cerut daune de jumătate de milioane de euro, potrivit presei locale.


Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și G4 Media în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania: Closer to citizens”, un proiect Freedom House Romania, cofinanțat de Comisia Europeană/ DG Regio.

Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Specialiști: Investițiile străine directe din turism majore nu depășesc milioane de euro

Autor: Raluca Nicolae Lipsa investițiilor străine în turism a survenit...

România, energia verde și microhidrocentralele

România, energia verde și microhidrocentralele. Țara noastră a început...

Milionarii plajelor refăcute de stat cu un miliard de euro

PressHub.ro a avut curiozitatea jurnalistică să verifice și să...