Cum exportă România apă de irigații, în Ungaria, la preț derizoriu

Data:

spot_img

Apele Române exportă apă, la prețuri infime, în Ungaria. România vândut Ungariei 1,5 milioane mc de apă pentru irigaţii cu doar 14.070 euro, adică mai puţin de un eurocent pe metru cub. În acest timp, culturile agricole ale fermierilor români erau decimate de secetă. Toată cantitatea de apă a fost pompată peste graniţă de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare prin Canalul Mureşel.

Conducerea Apelor Române, la cârma căreia se află Sorin Lucaci, nu a vrut să comunice ce cantităţi de apă pentru irigaţii au fost exportate în Ungaria în ultimele două decenii. În schimb, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a transmis că România exportă apă în Ungaria dinainte de 1989.

Seceta pedologică, adică rezerva scăzută de apă în sol, a afectat zeci de mii de hectare din întreaga ţară. Culturile de porumb au fost compromise aproape total, în timp ce cele de grâu a înregistrat pierderi de 30% pe hectar. Dar, în timp ce fermierii se zbăteau să facă rost de apă pentru a salva culturile, Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) exporta apă din abundenţă în Ungaria.

Mai exact, 1,5 milioane metri cubi de apă pentru irigaţii pentru doar 14.070 euro. De exemplu, una dintre cele mai mari cisterne are o capacitate de 30 metri cubi, echivalentul a 30.000 litri de apă. Întreaga cantitate de apă ar fi putut fi înmagazinată în 50.000 de cisterne mari. (Ziarul de Iași)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...