Cum vă puteți recupera banii plătiţi în plus la facturile emise eronat. Explicaţii oficiale

Data:

spot_img

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat marţi, la sediul PNL, că pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de astăzi va fi introdusă o Ordonanţă de Urgenţă a Ministerului Muncii prin care se va introduce obligativitatea refacerii facturilor întocmite eronat, neperceperea de penalităţi şi interzicerea debranşării.

În plus, Popescu a oferit explicaţii cu privire la modul în care cetăţenii îşi vor putea recupera banii plătiţi în plus în noiembrie şi decembrie pentru curent electric şi gaze.

“Este un proiect de Ordonanţă de Urgenţă al Ministerului Muncii prin care se fac modificări la procedura de decontare a facturilor compensate şi acolo vrem să introducem mâine în şedinţa de Guvern, aşa cum v-am spus, obligativitatea refacerii facturilor întocmite într-un mod eronat, neperceperea de penalităţi şi interzicerea debranşării. Deci, este pe ordinea de zi acel act, ordonanţa Ministerului Muncii care modifică ceva la Legea 252 cu privire la decontările interne”, a afirmat ministrul.

De asemenea, Popescu a transmis că toate facturile care au fost întocmite eronat – pe lunile noiembrie şi decembrie – urmează să fie recalculate, adăugând că, potrivit ANPC, ar fi vorba de aproximativ 1 – 1,5 milioane de astfel de facturi.

În ceea ce priveşte recuperarea sumelor plătite în plus, ministrul Energiei a susţinut că acest lucru se va face în termen de 5 zile, prin cerere la furnizor, dacă suma este de peste 100 de lei sau se va scădea din factura următoarea dacă suma este mai mică de 100 de lei:

“În momentul când se stornează facturile e clar că s-a dat o sumă în avans şi depinde de cât de mare este această sumă faţă de factura care va fi recalculată, dar, prin cerere la furnizor, ar trebui în termen de 5 zile să primească banii înapoi, dacă suma e mai mare de 100 de lei, aşa cum a spus ANRE în procedură, şi dacă este sub 100 de lei se reduce din factură. Dar dacă sunt aproximativ sumele, vine următoarea factură şi se reglează”.

Totodată, Virgil Popescu a precizat că facturile urmează să fie reduse cu sume foarte mari în urma aplicării noilor plafoane decise luni în şedinţa coaliţiei de guvernare:

„Lucrurile sunt foarte simple în urma procedurii de aseară. Practic, niciun român nu va plăti dacă va consuma mai mult de 500 de kwh că s-a mărit plaja de consum de la 300 la 500 de kwh, niciun român nu va plăti mai mult de 80 de bani pe kwh şi cei care consumă până în 500 de kwh vor plăti fix 68 de bani pe kwh. Deci, lucrurile sunt simple. Va fi o reducere foarte mare.

Nu veţi mai vedea facturi de genul cum aţi văzut la energie electrică şi la gaze naturale. Vorbim de 31 de bani la gaze naturale. Dacă consumă peste 1.500 în cele 5 luni de zile, deci vorbim şi de o creştere a consumului la gaze naturale de la 1.000 pe perioada de cinci luni de zile la 1.500 de metri cubi şi ajunge la cei care consumă la această plajă la 22 de bani pe kwh.

Deci vorbim de reduceri simţitoare ale facturii. Acum fiecare cât consumă. La gaze, practic, se reduce preţul gazelor. [Preţul – n.r.] va fi absolut pentru toată lumea care se încadrează în acea plajă de consum de 125 MW – 0,125 lei kwh”.

Articolul integral și declarațiile în format video pot fi urmărite pe THE EPOCHTIMES ROMANIA.

spot_imgspot_img
The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu: „Eu sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani”

Marcel Ciolacu s-a arătat optimist în ceea ce privește...

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind candidatura sa din partea coaliției

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind...

Comuniștii cubanezi protestează în fața Ambasadei SUA din Havana | The Epoch Times

Comuniștii cubanezi au mărşăluit vineri în faţa ambasadei SUA...