FOTO: O doamnă în vârstă, primind plasa cu alimente de la voluntarii asociației. Sumî, octombrie, 2024 (Sursa foto Petru Gabor, arhiva personală)
Petru Gabor este președintele asociației Voluntari Fără Frontiere, un ONG din comuna Voluntari, județul Ilfov, care, de la începutul războiului în Ucraina, duce săptămânal ajutoare umanitare civililor prinși în zonele de conflict din: Sumi, Harkov, Herson, Donețk și Odessa.
Activitatea asociației este susținută din donații, însă acestea au scăzut mult comparativ cu acum șase luni, când a oferit primul interviu pentru PressHub.
Donațiile sunt tot mai puține pentru că, explică Petru Gabor: “interesul pentru Ucraina nu mai este același, iar oamenii și-au îndreptat privirile către alte nenorociri”. Pentru a acoperiri plata transportului cu ajutoare în Ucraina, Petru Gabor împrumută bani de unde poate, inclusiv de la rude. Ceea ce îl motivează să continue aceste drumuri, care s-au soldat cu peste 20.000 euro datorii în contul asociației, este bucuria pe care o vede în ochiii oamenilor la care ajunge și speranța acestora “că nu au fost uitați”.
Despre orașele ucrainene în care intră cu ajutoare umanitare, Petru Gabor susține că acestea au fost fortificate masiv pentru a împiedica înaintarea trupelor rusești, cu toate acestea civilii continuă să cadă victime atacurilor aeriene care s-au diversificat în ultimele luni.
VIDEO: Grămezi de rachete lansate, între Herson şi Passau Pokrovsk, 2024. (Sursa: Petru Gabor, arhiva personală)
Armata rusă, susține Petru Gabor, folosește de câteva luni drone comerciale chinezești Mavic, care nu pot fi detectate de apărarea aeriană ucraineană pentru că sunt foarte mici și zboară foarte aproape de sol. De aceste drone sunt legate grenade care sunt detonate asupra civililor. De fapt, spune Petru Gabor, armata rusă nu luptă cu armata ucraineană, ci cu civilii, lansând atacuri furibunde. “Eu nu înțeleg cum poate fi o țintă militară omul flămând care se duce să ia o plasă cu mâncare din locul în care se distribuie ajutoare! E o situație dezastruoasă! ”
Cele mai importante declarații:
„Grenadele sunt prinse de drone (drone comerciale Mavic, n.r) și sunt aruncate peste civili, peste mașini, peste orice văd în mișcare, fără să-i intereseze pe cine ucid.”
„Eu nu înțeleg cum poate fi o țintă militară omul flămând care se duce să ia o plasă cu mâncare din locul în care se distribuie ajutoare! E o situație dezastruoasă! ”
„Din august până acum au avut loc peste 2500 de atacuri cu drone comerciale Mavic, iar în perioada 1 iulie – 11 octombrie au fost răniți peste 400 de civili în regiunea Herson, printre ei și copii. Avem aceste date de la autoritățile din Herson.”
„Oamenii încearcă pe cât posibil să își trăiască viața mai departe. Viața nu s-a oprit în loc, chiar dacă ei sunt sub amenințarea permanentă că orice moment poate fi cel din urmă. Funcționează școli improvizate în tot fel de subsoluri și prin tot felul de adăposturi.”
„Pentru Donețk pregătim un camion în care să fie și echipament medical, pentru că cei de acolo au avut două unități medicale mobile (…). Una a fost bombardată. Acum încercăm să obținem materiale și resurse pentru a reface a doua unitate.”
„Suntem o mică asociație care am mutat din zone de conflict 7.000 de persoane.”
PRESShub: Cum a evoluat situația în ultimele 6 luni? Pe front și pentru civili?
Petru Gabor: Așa cum știți, de la începutul conflictului noi ducem ajutoare umanitare în localitățile din regiunile Sumi, Harkov, Herson și Donețk. Ca șofer, eu transport aceste ajutoare. În trecut, atunci când duceam un transport mai mare care nu încăpea în mașina condusă de mine, mai aveam o mașină care mă însoțea până în Ucraina, iar de acolo pachetele din a doua mașină erau trimise cu poșta ucraineană. Între timp, în Sumi s-au format echipe de voluntari care vin cu o dubă și preiau ajutoarele de la noi, dintr-un punct anume, atunci când avem mai mult transport. Așa că, nu mai trebuie să apelăm la poșta din Ucraina. Voluntarii din Sumi le distribuie la familii și tot ei acoperă și zona Harkovului.
Trebuie spus că unele zone, unde obișnuiam să ajungem destul de des înainte, au fost evacuate, rămânând doar câțiva civili acolo. Printre acestea se numără și orașul Pokrovsk. Nu mai putem merge în Pokrovsk cu ajutoare umanitare pentru că riscăm să nu ne mai întoarcem.
Și în Herson situația s-a înrăutățit mult față de acum șase luni, pentru că soldații ruși au primit drone chinezești Mavic. Aceste drone sunt foarte mici, au cam 40 cm lungime – cu tot cu elice – și reușesc să treacă de apărarea aeriană ucraineană care nu le poate detecta, pentru că zboară la distanțe mici față de sol. În plus, dronele Mavic nu se aud foarte tare, așa cum se aud dronele militare Shahed, în așa fel încât oamenii să aibă timp să fugă sau să se adăpostească pentru a se feri de ele. Folosind aceste drone, rușii aruncă grenade peste oameni, în plin drum. Grenadele sunt prinse de drone și sunt aruncate peste civili, peste mașini, peste orice văd în mișcare, fără să-i intereseze pe cine ucid. Eu nu înțeleg cum poate fi o țintă militară omul flămând care se duce să ia o plasă cu mâncare din locul în care se distribuie ajutoare! E o situație dezastruoasă! Ca voluntar, prefer să nu intru în chestiuni militare, pentru că noi suntem o asociație umanitară, totuși, vă pot spune din cele văzute de mine că rușii nu luptă cu armata ucraineană, ei trag asupra civililor necontrolat, în niște atacuri furibunde. Din august până acum au avut loc peste 2500 de atacuri cu drone comerciale Mavic, iar în perioada 1 iulie – 11 octombrie au fost răniți peste 400 de civili în regiunea Herson, printre ei și copii. Avem aceste date de la autoritățile din Herson.
În regiunea Sumi există câteva sate care nu mai au populație, acolo au rămas doar animalele. Oamenii, efectiv, își iau bagajul, pleacă și lasă în urmă animalele în lanțuri sau în cuști.
Așa ne dăm seama că zona respectivă a fost evacuată.
PRESShub: Ați fost martori la atacurile cu drone asupra civililor ucraineni?
Petru Gabor: Am fost martori la astfel de atacuri în mai multe rânduri, din păcate! Avem și voluntari din cadrul asociației care au fost răniți în atacurile cu drone. S-a întâmplat un astfel de atac chiar în urmă cu două luni. Am în minte cazul unei femei ucrainence care a fost refugiată în România, dar care a rămas fără sprijin din partea statului român. Avea un copil mic. S-a întors în Ucraina și a început să lucreze cu noi, ca voluntară, ajutând la distribuția de alimente. Din păcate, în timp ce ducea două plase cu mâncare, chiar în oraș, în Herson, a fost lovită de un dispozitiv exploziv lansat de o dronă. A fost transferată de urgență în Kiev pentru că numai acolo era aparatura necesară pentru intervenția chirurgicală. Arată groaznic această femeie acum. Mi-a trimis poze. Vi le pot arăta.
PRESShub: Care e rutina civililor din zonele de conflict care își duc traiul zilnic sub atacurile aeriene?
Petru Gabor: Atacurile sunt în permanență și sunt de mai multe tipuri. Sunt atacuri cu drone comerciale Mavic, care, așa cum vă spuneam, sunt greu de detectat și care aruncă încărcăturile explozive peste civili. Nu au nicio treabă cu armata. Mai sunt atacurile cu dronele militare, cum ar fi Shahed-urile, care sunt de mari dimensiuni, sunt detectabile și zboară la o altitudine mare. Un alt tip de atac este cel cu rachetele lansate de la distanțe foarte mari, din Ural, care atunci când reușesc să treacă de apărarea antirachetă ucraineană provoacă pagube mult mai mari.
Nu doar că oamenii au rămas fără electricitate în urma acestor bombardamente, da nu mai există nici măcar infrastructură pentru electricitate, stâlpii fiind bombardati. De apă curentă nici nu se mai pune problema! Nu există! Oamenii depind de apa adusă de autorități și de apa de ploaie pe care o filtrează și o consumă.
Totuși, firea omului este aceea de a se obișnui cu orice, inclusiv cu atacurile aeriene. Oamenii au învățat deja de care sunete trebuie să se teamă și cum să reacționeze, singurul pericol constant de care nu se pot feri sunt dronele de care vă spuneam, Mavic. Oamenii încearcă pe cât posibil să își trăiască viața mai departe. Viața nu s-a oprit în loc, chiar dacă ei sunt sub amenințarea permanentă că orice moment poate fi cel din urmă. Funcționează școli improvizate în tot fel de subsoluri și prin tot felul de adăposturi. Copiii au parte de educație, ceea ce mi se pare edificator pentru spiritul ucrainenilor ca popor.
Pe lângă școli, Bisericile fac slujbe la rândul lor, cu un număr restrâns de oameni pentru a evita posibile bombardamente în masă. Din același motiv, noi, la rândul nostru, evităm să adunăm mulțimi de oameni atunci când împărțim ajutoarele, de aceea apelăm la voluntarii locali care merg din ușă în usă.
PRESShub: Cum au loc evacuările civililor din zonele intens bombardate?
Petru Gabor: În acele zone ajunge o mașină a voluntarilor sau a armatei, iar oamenii sunt întrebați dacă vor să vină cu ei. Alteori sunt civilii înșiși care îi întreabă pe cei ajunși în zonă dacă îi pot lua cu ei pentru că își dau seama că nu mai există niciun fel de viitor în acel loc. Atunci localnicii sunt luați și duși către autorități într-un alt oraș unde e mult mai liniște, de regulă, la câteva sute de kilometri distanță.
Așa cum știți, noi ne-am ocupat și de evacuări și am adus refugiați din zonele de conflict spre regiunea Odesa. Acolo există centre de primire a refugiaților, care se întind din Nikolaev până la granița cu România, doar că, din păcate, aceste centre sunt suprapopulate și sunt lipsite de o susținere financiară corespunzătoare din partea autorităților. În aceste centre nu mai sunt locuri, așa cum existau la începutul conflictului. Se întâmplă ca oamenii să ajungă în centre și să se întoarcă de unde au plecat atunci când văd cum e situația de acolo. Din cauza numărului foarte mare de refugiați, gestionarea centrelor e foarte dificilă.
S-au organizat centre de primire a refugiaților în săli de sport și în clădirile anumitor instituții, unde s-au pus saltelele una lângă alta. Noi suntem o mică asociație care am mutat din zone de conflict 7 000 de persoane, dar ceea ce am făcut noi e un lucru minor față de ceea ce face statul ucrainean. E vorba de milioane de oameni strămutați din zonele ocupate, în zonele mai liniștite, mai libere. Din păcate, mai nou, se trage cam pe oriunde.
PRESShub: Este supraaglomerarea din centrele pentru refugiați unul dintre motivele pentru care unii civili refuză să părăsească zonele de conflict, în ciuda recomandărilor autorităților?
Petru Gabor: Da! Cei care au rămas sunt majoritatea bătrâni, dar ei nu sunt singurii care nu vor să plece. Sunt situații în care rămân în zonele de conflict tinerii, de exemplu o mamă cu trei copii al cărei soț e plecat pe front și despre care nu a mai auzit nimic. Își așteaptă soțul și poate că nu pleacă și din cauza șocurilor suferite. Bătrânii nu vor să plece pentru că ei nu au plecat niciodată din casa lor, din satul lor sau din localitatea lor. Este foarte greu să nu mai ai nimic după ce ti-a fost bombardată și distrusă casa și să o iei de la zero într-un loc străin, fără un venit, fără un loc de muncă, fără nimic.
PRESShub: Dumneavoastră obișnuiați să documentați activitatea asociației cu fotografii din proximitatea oamenilor care primeau ajutoarele umanitare. Ulterior, autoritățile ucrainene au interzis fotografierile. Care este motivul ?
Petru Gabor: Da, într-adevăr nu se mai pot face fotografii! Ni s-a spus asta în toate zonele de conflict unde am fost. Autoritățile ucrainene ne-au comunicat că respectă mult munca noastră, că apreciază ajutorul acordat civililor și că ne oferă sprijinul lor ori de câte ori avem nevoie, fiind suficient să îi sunăm pentru ca ei să ajungă oriunde ne-am afla. Am fost rugați, însă, să nu mai postăm fotografiile civililor din teritoriu pentru că există pericolul ca teritoriul să fie în orice moment ocupat, iar oamenii din fotografiile postate de noi pe Facebook să fie identificați, considerați turnători sau trădători și condamnați direct la moarte. Și atunci, ceea ce s-ar fi vrut a fi un ajutor, ar deveni pentru ei o mare problemă. Nu putem fotografia nici zonele fortificate, din motive de securitate, putem fotografia, în schimb, distrugerile din zonă.
FOTO: Animale abandonate, Antonovka, 2024 (Sursa foto: Petru Gabor, arhiva personală)
Trebuie spus că noi, ca asociație umanitară, avem acces în zonele de conflict, însă presa are accesul foarte limitat din cauza situațiilor petrecute în trecut, când ruși sub acoperire s-au dat drept jurnaliști, au intrat cu echipamente video, au adunat imagini și au publicat materiale cu obiective militare, iar la câteva ore distanță, acele obiective au fost bombardate. La fel s-a întâmplat și cu jurnaliștii care, de dragul senzationalului, au divulgat în mod iresponsabil detalii care au atras bombardamente subite.
PRESShub: Cât de des ajungeți acum cu ajutoarele umanitare în zonele de conflict?
Petru Gabor: Noi intrăm în zonele de conflict săptămânal cu patru-cinci tone de produse. Câteodată avem impresia că nu mai putem să facem cursa din cauza problemelor financiare, însă tocmai atunci apare cineva care ne ajută și reușim să pornim iar spre ei.
Ducem alimente neperisabile la peste 20 000 de familii, Bread of Life, menționat în interviul anterior, ne asigură o cantitate nelimitată de orez fortificat cu soia, ceea ce este un mare ajutor, iar în rest ducem ceea ce putem strânge, produse de igienă, conserve, tot ceea ce e neperisabil. Încercăm să ajutăm mase de oameni, să ajungem acolo unde sunt mulți civili. În efortul nostru suntem sprijiniți de cei peste 200 de voluntari din Ucraina, care, fiind de-ai locului, cunosc fiecare casă în parte și știu unde mai trăiesc oameni. Când putem, trimitem câte un camion întreg de ajutoare umanitare. De exemplu, la Dnipro am trimis un camion cu 20 de tone de orez, dintr-o dată, iar asta ne-a dat un avânt mare în zonă. Acolo este o asociație mare cu care colaborăm.
În prezent, avem în pregătire un alt camion pentru ei și unul pentru Donețk. Pentru Donețk pregătim un camion în care să fie și echipament medical, pentru că cei de acolo au avut două unități medicale mobile, care ajutau oamenii din sate care nu aveau cum să se deplaseze. Una dintre unități a fost bombardată. Acum încercăm să obținem materiale și resurse pentru a reface a doua unitate.
PRESShub: Cât de sigure sunt aceste curse? Vă puneți viața în pericol?
Petru Gabor: Drumul în sine reprezintă un mare pericol, de când intrăm în Ucraina și până când ajungem la destinație, fiind vorba de un drum lung, cu staționări peste noapte. Noi avem puncte în care știm că ne putem opri.
Ni s-a întâmplat, însă, ca locul în care ne-am oprit peste noapte să fie bombardat. Autoritățile ucrainene ne-au ajutat foarte mult, oferindu-ne escortă de fiecare dată când am avut nevoie. De regulă, a fost vorba de două mașini ale armate,i poziționate una în față și alta în spate, care ne-au ghidat drumul.
PRESShub: Cum reușiți să strângeți în continuare banii necesari finanțării transporturilor?
Petru Gabor: Situația în această privință este mult mai grea decât acum șase luni, din cauza faptului că a scăzut interesul oamenilor pentru Ucraina, motiv pentru care au scăzut și donațiile. În plus, trebuie să ajungem în mai multe locuri, iar numărul civililor care au nevoie de ajutor a crescut între timp. Civilii din zonele de conflict au nevoie de orice fel de alimente, de produse de igienă, de scutece pentru adulți, fiind vorba de foarte mulți bătrâni bolnavi rămași acolo. Noi nu primim aceste scutece decât dintr-o singură sursă momentan, dar în cantități mult sub necesarul care să acopere nevoile civililor. Sper să reușim să achiziționăm în viitor un camion, pentru a răspunde mai bine acestor nevoi. În prezent, avem mari probleme cu resursele, avem datorii de peste 20 000 de euro. Noi am continuat cursele chiar și atunci când nu am avut fonduri, ne-am îndatorat – inclusiv la rude – și le-am continuat.
PRESShub: De ce credeți că interesul pentru Ucraina a scăzut?
Petru Gabor: Pe de o parte pentru că oamenii și-au îndreptat privirea spre alte nenorociri, pe de altă parte s-au săturat să tot audă despre acest război. În plus, unii români îi văd pe ucrainenii bogați care ajung la noi cu Jeep-uri și au impresia că toată lumea din Ucraina trăiește la fel.
Totuși, trebuie spus că noi am făcut 12 drumuri și la Galați, pentru a-i ajuta pe oamenii de acolo rămași fără case în urma inundațiilor.
Pentru Galați, ajutorul primit de la donatori și implicarea lor au fost mult inferioare ajutorului primit și implicării pentru Ucraina, deși dezastrele au fost comparabile. Și la Galați au rămas oamenii fără nimic. De fapt, cei care ne-au ajutat pentru Ucraina au fost tot aceia care ne-au ajutat și pentru Galați. Am avut foarte puțini donatori noi.
Aș mai vrea să adaug că felul în care a fost gestionată criza refugiaților ucraineni de către sectorul politic de la noi a dus la acte de corupție și la îmbogățirea unora. Statul român ar putea avea beneficii mult mai mari din oportunitățile generate de războiul din Ucraina, dacă nu ar exista corupția, pentru că adevărul este că acest război a creat oportunități economice pentru noi.
După aproape trei ani de război, România nu are încă o linie feroviară funcțională din Ucraina până în portul Constanța. Aceasta înseamnă o pierdere extremă la bugetul statului pentru că transporturile se fac pe calea rutieră, ceea ce duce la o erodare și o distrugere a infrastructurii. Din situația aceasta, unii privați au un câștig vizibil. Camioanele plătesc taxe de drumuri, plătesc roviniete și asigurări auto care sunt încasate de companii private. Chiar dacă transportăm ajutoare umanitare, noi, ca asociație, nu avem nicio scutire de taxe de transport. O linie feroviară ar aduce încasări direct statului. Cred însă că există anumite interese ca situația să nu se schimbe. Nu trebuie uitate nici cazurile de corupție generate la începutul războiului, când unii primeau bani în mod fraudulos pentru găzduirea refugiaților ucraineni.
PRESShub: Cum comentați retorica naționalistă afișată de unele partide de la noi potrivit căreia “românii îi ajută pe ucraineni, deși în Ucraina drepturile minorității românești nu sunt respectate”?
Petru Gabor: Este vorba de o manipulare a electoratului, de o găselniță pentru a strânge ușor voturi. Eu sunt om simplu, nu fac politică, dar ca să vă demonstrez că este o manipulare vă pot spune că noi transportăm în Ucraina cărți pentru predarea în limba română.
Ne sunt cerute cărți în limba română pentru că sunt școli care au fost bombardate și care au pierdut o bună parte din fondul de carte în limba română. Am primit o cerere scrisă de la Ministerul Educației din Ucraina în acest sens.
Am transportat cantități mari de manuale în limba română pentru clasele I-VIII la Cernăuți, la Izmail, în regiunea Odesa. Am avut un astfel de transport chiar în vara trecută. În plus, ca șofer, vă pot spune că în Ucraina sunt localități unde indicatoarele rutiere sunt în limba ucraineană, în limba rusă și în limba română.
PRESShub: Cum apreciați moralul civililor după trei ani de război?
Petru Gabor: Oamenii se bucură să vadă că nu au fost uitați, să știe că cineva încă se gândește la ei. Este atât de grea situația încât și cu mâinile în buzunar dacă te-ai duce, acești oameni se bucură efectiv doar să te vadă, pe tine, care vii dintr-un loc străin. Cu toate greutățile pe care le au, le vezi bucuria pe care o emană din priviri atunci când ajungi la ei. Oamenii vor ca războiul să înceteze pentru a-și putea relua viețile, pentru a-și reclădi viitorul. Sprijinul civililor pentru armata ucraineană este în continuare puternic, ca dovadă că există în continuare armata voluntarilor ucraineni.
Cei care doresc să sprijine efortul umanitar pentru oamenii din Ucraina, făcut de Petru Gabor, pot dona pentru Asociația Voluntari Fără Frontiere.
LEI: RO73BREL 0002 0041 5437 0100
USD: RO24BREL 0002 0041 5437 0303
EURO: RO35BREL 0002 0041 5437 0202
LIRE: RO94BREL 0002 0041 5437 0401
SWIFT: BRELROBU
Sucursala Librabank, Agenția Voluntari.
Paypal: PetruIoanG
Revolut: petrugaborvff.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
