Cum poți fi manipulat cu harta României Mari

Circulă pe Facebook o hartă a României interbelice, cu regiunile istorice așa cum erau ele conturate în imaginarul public și cum au fost redescoperite în ultimele decenii. Oamenii mai află despre limitele interne, dar și despre frontierele externe. Vecinii țării erau pe atunci URSS, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia și Bulgaria. Putem adăuga și Marea Neagră, desigur. 

Între timp, megieșii statali s-au mai schimbat: Cehoslovacia și Polonia au încetat să mai aibă graniță cu noi în 1939 și chiar au dispărut ca state timp de câțiva ani, cum s-a întâmplat și cu URSS în 1991. Vecinii de astăzi ai României sunt Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia și Bulgaria. Marea Neagră a rămas tot acolo.

Legenda hărții la care fac referire spune așa: „1938… cautăm Ucraina și… nu e… in schimb am regăsit ROMĂNIA așa cum era!!!...”.

Semnele grafice și diacriticele nepotrivite sau lipsă apar astfel în original.

Textul pare să fi fost conceput de cineva pentru care cunoașterea istorică este ceva aproximativ.

Cei care rostogolesc această hartă sau care îi dau like, fără să-și pună întrebări cu privire la cele afirmate în legendă, par să aibă doar certitudini. Unii s-ar putea să nu realizeze ce joc fac. 

O hartă istorică este o narațiune concentrată. Contrar percepției comune, harta nu vorbește de la sine, ci este făcută să spună ceva. Inclusiv prin legendă, prin explicații.

Poate lămuri sau poate manipula. Depinde de cine o realizează și cu ce scop. Și depinde cum este „citită”, cum este interpretată.

Un stat independent cu numele Ucraina nu exista la 1938, într-adevăr. Cea mai mare parte a teritoriului pe care îl cunoaștem astăzi sub acest nume era în Uniunea Sovietică, acea reîntrupare a Rusiei după ce bolșevicii au pus mâna pe putere la Petrograd și au mutat capitala la Moscova.

Citește și: Efectul întârziat al lipsei de educație

Și căreia i-au fost adăugate noi teritorii în 1939-1945, unele deținute anterior de România, care la rândul ei le luase sau le recuperase – depinde de perspectivă – de la alții la sfârșitul Primului Război Mondial.

Ucraina de astăzi revendică o istorie de cel puțin o mie de ani, pe cea a Rusiei Kievene și a cnezatelor vestice care i-au succedat acesteia, a cazacilor, republicilor antisovietice din 1918-1920 ș.a.m.d.

Poate ne aducem aminte că și alții, de aproape sau de departe, pun pe internet hărți de pe la 1850 sau de pe la 1300 și accentuează că România nu exista pe atunci. Într-adevăr, România există cu acest nume, oficial, în acte, din anii 1860, pe baza unirii Moldovei și Valahiei la 1859.

Statul s-a extins teritorial până la 1918, după care a cunoscut pierderi mari în 1940-1944. În manualele de istorie românești se revendică o istorie mult mai veche, prin țările medievale mergând până în secolele XIII-XIV, iar prin alții chiar mult mai înainte.

Dezbaterea istorică profesională este complicată și nu e pentru oricine.

Cum nici știința rachetelor, navigației, mineritului sau cultivării pământului nu sunt la îndemâna oricui. Dezbaterea publică e mai liberă, deschisă inclusiv propagandei și manipulărilor de tot felul.

Istoria frontierelor e complicată și în cazul Ucrainei, și în cazul României, și în cazul altor state.

Granițele în Europa au fost recunoscute prin tratate în anii și în deceniile postbelice, inclusiv în postcomunism. Asta a asigurat multă vreme, în cea mai mare parte a continentului, pacea și prosperitatea statelor și cetățenilor acestora.

Ideea este că unii iau foc atunci când alții se joacă pe nisipul mișcător al trecutului lor. Însă nu au nicio ezitare să facă, la rândul lor, același lucru pe nisipul mișcător al trecutului altora, jucându-se cu hărți vechi sau imaginare.

Chiar dacă asta înseamnă să devină, în context, idioți utili ai Kremlinului și ai altor pescuitori în ape tulburi.

Pentru cine a uitat, Putin vrea un imperiu nu doar până la Nipru, ci până la Dunăre și Prut. Și probabil un nou gard de sârmă ghimpată, pentru care pare să aibă destul fier în siberiile peste care este stăpân. Autocratului rus i-ar mai rămâne destul metal și pentru a construi cuști pentru cei care i se opun, inclusiv pentru cei care îi contestă narațiunile istorice, cu sau fără hărți.

P.S. Atașez câteva hărți menite să ilustreze schimbările de granițe în Europa, apariția și dispariția unor structuri statele de-a lungul mai multor secole. Unii erau pe acolo când alții lipseau sau invers.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Postare publicată inițial pe contul de Facebook al lui Dorin Dobrincu.