Cum reușește Matei Vişniec să construiască punţi culturale între Franţa şi România. Acesta este unul dintre cei mai importanți dramaturgi europeni contemporani.
De aproape 40 de ani, de când s-a stabilit la Paris – plecat din ţară de teama de a nu rămâne blocat într-o Românie fără orizont – Matei Vişniec construieşte punţi culturale între Franţa şi România, între Vest şi Est.
Şi o face nu doar prin teatru, ci şi prin literatură şi prin jurnalism.
L-am invitat pe Matei Vişniec la un dialog despre comunism şi efectele totalitarismului, teme recurente în opera sa, şi despre geneza unora dintre piesele sale de teatru.
UE ne protejeajă. NATO ne apără
Despre drama deportării trăită de propria familie. Despre motivele plecării sale din România, spre sfârşitul anilor ’80. Despre primii ani parizieni. Despre decizia de a rămâne definitiv în Franţa, chiar şi după căderea comunismului în România.
Despre zidul de memorie între Est şi Vest. Despre ceţurile ideologice ale veacului XX, dar şi despre pericolele care pândesc, la început de secol XXI, democraţia occidentală.
„Dacă nu ar exista acum Uniunea Europeană care să ne protejeze, NATO care să ne apere, cred că ne-am afla într-o situaţie de pre-vasalitate totală, că ne-am întoarce cu un secol şi jumătate în urmă”, spune Matei Vişniec.
„Noi continuam să ne opunem spălării pe creier”
Domnule Matei Vişniec, în toamna anului 1987, când aţi primit bursa fundaţiei literare din Franţa ştiaţi că nu vă veţi mai întoarce în ţară sau decizia a fost luată acolo, spontan, ca reacţie la interzicerea piesei dumneavoastră Caii la fereastră, la Teatrul Nottara?
Aș fi plecat chiar dacă piesa de la Nottara s-ar fi jucat cu succes. Voiam să plec. De câţiva ani căutam soluţii să plec din ţară pentru că, în acea vreme, România părea înscrisă pe drumul urmat de Coreea de Nord.
Ceauşescu îşi pregătea fiul pentru a-l înscăuna şef suprem. Dinastia ceaușistă se pregătea, deci, să se înrădăcineze în România.
Citește și: Daniele Luchetti la TIFF. Regizorul va primi Premiul Special
Cultura era din ce în ce mai controlată, penuria de produse și de energie era imensă, iar rezistenţa culturală, pe care o practicam noi (intelectualii și artiştii, părea sortită eşecului, deşi cu foarte mult curaj noi continuam să ne opunem spălării pe creier.
Continuarea în Puterea a Cincea
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: putereaacincea.ro)
