Cum rezolvi exemplar problema gunoiului, cu fonduri europene. Lecția Lubljanei

Ljubljana, capitala de buzunar a Sloveniei, a fost întotdeauna un oraș curat și îngrijit, dar, după aderarea la Uniunea Europeană, a făcut un salt spectaculos, devenind un model continental de gestionare a deșeurilor. Doar o cantitate infimă (cam 0,7%) din mizeria orașului ajunge la groapa de gunoi, restul se reciclează, se reutilizează în alte forme sau se transformă în energie.

Gestionarea deșeurilor este realizată de compania publică Snaga. Iar partea cea mai importantă a procesului, reciclarea și reutilizarea gunoiului, are loc în cadrul RCERO (Centrul Regional de Management al Deșeurilor).

RCERO reprezintă cel mai mare proiect de mediu derulat în Slovenia pe fonduri europene și, totodată, cea mai modernă uzină de tratare și recuperare a deșeurilor din Europa. Investiția totală în RCERO a fost de 155 de milioane de euro, din care 61% au fost fonduri europene.

O echipă de la Transilvania Reporter și PressHub a vizitat acest centru, pentru a vedea la fața locului cum poate fi gestionată eficient o problemă cu care se confruntă toate aglomerațiile urbane.

RCERO este amplasat la ieșire din Ljubljana, în zona unde se află groapa de gunoi a orașului încă din anii 1960. Pentru un nou sosit în oraș, istoria locului este invizibilă, fiindcă șoseaua trece prin câmpuri și crânguri verzi. La un moment dat, în față apare o parcare și mai multe clădiri viu colorate, care seamănă cu un mall, iar pe stânga câțiva oameni de vârsta a treia joacă golf. Veniți dintr-un oraș, Cluj-Napoca, cam de aceleași dimensiuni cu Ljubljana, unde gestionarea gunoiului înseamnă calamitatea ecologică și socială numită Pata-Rât, verificăm coordonatele GPS-ului, să fim siguri că nu am greșit drumul. Și nu, nu l-am greșit, aici e Pata-Râtul Ljubljanei, în culori vesele, fără mirosuri insuportabile, la marginea unui teren de golf.

La RCERO ajung doar 32% din gunoaiele Ljubljanei, iar din acestea, doar 2% sunt depozitate pe rampa de gunoi, explică Vanja Fabjan, de la departamentul de PR al Snaga, cea care ne-a plimbat prin toate cotloanele centrului.

Cum merg lucrurile unde merg bine

Ca să înțelegem pe deplin sistemul, trebuie să ne întoarcem pe stradă, în locurile de unde se ridică gunoiul. De exemplu, pe Gosposka Ulica (Strada Domnească), care delimitează una dintre laturile lungi ale somptuoasei clădiri a Universității Ljubljana. Pe Gosposka a fost instalată una dintre cele 65 de „insule” ecologice subterane, unde se strânge gunoiul pentru aproximativ 300 de locuințe din jur.

Ansamblul pare straniu în peisajul urban, ca un stand pentru biciclete, dar fără biciclete. Sunt șase cutii metalice care ies din asfalt și prin care se aruncă gunoiul în gropile subterane. Două gropi sunt pentru gunoiul rezidual (amestecat) și câte unul pentru gunoiul biologic, hârtie/carton, sticlă și ambalaje. Ultimele trei pot fi folosite de oricine, dar cele pentru gunoi amestecat și gunoi biologic au capace, care nu pot fi deschise decât cu carduri, de localnicii care își aruncă aici gunoiul.

Instalațiile stârnesc interesul turiștilor care trec pe lângă ele și nu înțeleg exact ce sunt. Unii le dau roată, alții încearcă în zadar să le deschidă pe cele cu carduri. Până la urmă, trec mai departe.

Astfel de insule au fost amplasate mai ales în centrul orașului, pentru a nu-l împânzi cu tomberoane, dar marea parte a colectării se face la ușa gospodăriilor, pe același principiu, explică Mitja Praznik, directorul RCERO.

Concret, fiecare gospodărie colectează selectiv pe cinci fracții: hârtie+carton, sticlă, ambalaje, respectiv gunoi amestecat (rezidual) și gunoi biologic.

Primele trei fracții se ridică gratuit, iar mașinile Snaga doar le transportă la firmele care se ocupă cu reciclarea lor. În total, ele însumează 68% din deșeuri, cifră care face din Ljubljana capitala europeană cu cea mai mare rată de colectare selectivă. Restul de 32% din deșeuri sunt cele care ajung la RCERO, deja sortate în două: gunoiul amestecat (rezidual) și cel biologic. Acesta din urmă este cel care se aruncă de la bucătărie sau din grădină.

În măruntaiele RCERO

Odată intrat pe poarta RCERO, gunoiul este tratat diferit, în funcție de compoziția lui. Cel biologic este depus la fermentare anaerobică (fără aer), un proces care imită ceea ce se întâmplă în stomac, explică Vanja Fabjan. Și, tot ca în timpul digestiei, această fermentare produce gaz. Acest gaz este extras și depozitat într-un tanc etanș, ca o bilă imensă, de culoare galbenă – una din clădirile care fac RCERO să semene cu un mall. Din bila galbenă, gazul este transferat către o uzină de cogenerare, care îl transformă în energie electrică și termică. Astfel, RCERO își acoperă singur energia electrică în proporție de 110%, surplusul de 10 procente fiind livrat în rețeaua națională.

Dar să revenim la gunoiul biologic. După ce a trecut de etapa fermentării anaerobice, acesta este deshidratat. Apa rezultată este transferată la uzina de tratare a levigatului. Partea uscată este tratată printr-o nouă fermentare, aerobică, și din ea se obține compost, care este un fertilizator natural, pe care Snaga îl comercializează ambalat în saci. Un alt produs al procesului este digestatul, care poate fi folosit drept combustibil, dar și ca material de construcție, fiind testat cu succes la ridicarea barajelor, după cum spune Mitja Praznik.

În același timp, gunoiul amestecat este introdus în uzina de sortare mecanică. Aici, prima dată el este tocat, apoi este introdus într-un labirint de benzi transportoare care îl trec prin mai multe metode de sortare. Metalul feros este ales cu magneți, cel neferos, cu electromagneți, plasticul, printr-un filtru cu raze aproape infraroșii, materialele biologice, printr-un sistem de site rotitoare etc.

Materialul biologic rezultat din sortare este transferat către uzina care prelucrează gunoiul biologic. Restul reziduurilor sunt compactate în funcție de materialul din care sunt făcute și trimise spre reciclare. Gunoiul care nu se poate separa în materiale direct reutilizabile (plastic, sticlă, metal etc.) este transformat în două tipuri de combustibil. Cel format din particule mai mari este livrat fabricilor de ciment, care îl folosesc în procesul de ardere pentru obținerea materialului de construcție, iar cel format din particule mici este folosit de incineratoare, care îl ard pentru a produce energie.

Procesul de sortare mecanică a deșeurilor și cel de tratament biologic sunt complet automatizate, ele fiind doar supervizate de angajați, dintr-un centru de control unde toți parametri sunt afișați în timp real pe monitoare.

La final, din tot ce intră în RCERO, doar 2% rămâne inutil și este depozitat pe rampa de gunoi. Aceasta a fost construită de la bun început cu un sistem de drenaj a levigatului. „Colectăm levigatul din rampă, avem o cisternă mare, de unde se pompează în stația de tratare, unde este tratat prima dată biologic, cu bacterii, iar apoi chimic, cu carbon activat, apoi apa este deversată în sistemul de canalizare al Ljubljanei, de unde este dirijată spre stația de tratare a apei”, spune coordonatorul RCERO.

Este aproape imposibil să elimini mirosurile neplăcute în timpul procesării gunoaielor, dar la RCERO s-a încercat reducerea acestuia la maximum. Astfel, camioanele trec prin două uși înainte de a depune gunoiul. Rezultatul este un miros dulceag, nici plăcut, nici neplăcut, cu care te obișnuiești în câteva secunde. Acesta este estompat și de aspectul strălucitor al halelor, dar și de câteva instalații de artă amplasate în curtea centrului, realizate, evident, din materiale reciclate.

Capitala Verde 2016

În spatele întregului model de gestionare a deșeurilor din Ljubljana se află dorința reală a autorităților locale de a rezolva problema, seriozitatea și consecvența cu care chestiunea a fost și este abordată, dar și o tradiție slovenă a grijii față de mediu. Deloc întâmplător, Ljubljana a fost în 2016 Capitala Verde a Europei, titulatură cu care localnicii încă se mândresc. Bannere și steaguri cu logo-ul Ljubljana 2016 sunt încă arborate în toate spațiile publice importante. Simptomatic pentru mentalitatea locală, centrul istoric al orașului a fost închis traficului rutier în 2007. În același perimetru au fost introduse în schimb vehicule electrice, care seamănă cu cele de golf și care pot fi chemate gratuit în regim de taxi. Acestea se numesc „Cavalerul Verde” și sunt susținute din taxa turistică locală.

În peisajul urban verde, cu arhitectură sofisticată, al Ljubljanei, angajații Snaga care strâng gunoiul nu sunt invizibili, dimpotrivă, sunt apariții pline de culoare și deloc insalubre pe spațiile pietonale din centrul istoric. În geci portocalii, peste salopete verzi, mânuiesc cărucioare în care depun sacii din pubelele pentru turiști. Fiecare cărucior are lăcașuri pentru două tipuri de mătură, un clește pentru hârtiile aruncate pe jos și o lopată-făraș.

Eforturile administrației, ale companiei de salubritate și ale localnicilor de a menține orașul curat, în contextul unei rate admirabile de reciclare și reutilizare, sunt vizibile cu ochiul liber. Ljubljana este curată ca o farmacie, și în centrul pietonal, dar și înspre periferii. Iar acest lucru nu poate scăpa turiștilor. De exemplu, familia Filimon, din București, Marius și Gheorghița, care au oprit în Ljubljana în drum spre Italia, împreună cu fiul lor, Andrei, au fost impresionați de grija pentru spațiul public din Ljubljana. „Am trecut de mai multe ori prin oraș și ne-a impresionat cât de bine este întreținut și îngrijit, așa că anul acesta am zis că stăm mai multe zile”, spune Marius Filimon, de profesie arhitect, pe care l-am întâlnit plimbându-se de-a lungul Ljublanicei, frumosul râu care trece prin centrul orașului. L-am întrebat și în câtă vreme crede el că un oraș din România ar putea să atingă standardele capitalei Sloveniei în materie de curățenie și salubritate. „Dacă se vrea, se poate, într-un trimestru. Poate la voi, la Cluj, o să se și reușească ceva, dar, la noi, la București, e mai jeg ca niciodată”, a fost verdictul arhitectului.

Cum au venit banii

Investiția totală în proiectul „Modernizarea centrului regional de management al deșeurilor” a fost de 159.895.264 de euro, din care 77.571.941 din Fondul European de Coeziune, prin Programul Operațional „Dezvoltarea infrastructurii de mediu și transport” al Sloveniei, în perioada de programare 2007-2013. Contribuția UE a fost de circa 61% din total, restul banilor fiind asigurați de bugetele locale (23%), bugetul național (13%) și o taxă pe deșeuri (3%).

Pe cifre

RCERO primește deșeurile nereutilizabile direct de pe aproximativ 40% din teritoriul Sloveniei, în total cam 700.000 de mii de persoane, o populație echivalentă cu cea a județului Cluj. Snaga, compania care administrează RCERO, este o companie publică care are în acționariat consiliului local Ljubljana și alte 10 municipalități înconjurătoare, dar deservește 37 de unități administrative. RCERO prelucrează anual 150.000 de tone de gunoi amestecat și 20.000 de tone de gunoi biologic. Acesta este transformat în 30.000 de tone materiale reciclabile ca materie primă (hârtie, plastic, metal etc), până la 60.000 de tone de combustibili derivați din deșeuri, șapte tone de compost, 35.000 de tone de digestat, șase tone de lemn. În plus, gazul rezultat din fermentarea anaerobică a gunoiului biologic produce 17.000 MWh de energie electrică și 36.000 MWh de energie termică.

Interviu cu coordonatorul RCERO Ljubljana, Mitja Praznik: Trei pași spre o comunitate cu zero deșeuri

Povestea de succes a Ljubljanei este rezultatul unui drum lung, și, uneori, anevoios, început încă din anii 1970, de când slovenii colectează selectiv hârtia și cartonul. La mijlocul anilor 1980, pe când Slovenia era încă parte a Iugoslaviei, pe rampa de gunoi a Ljubljanei au fost instalate primele tuburi de extras metanul, spune Mitja Praznik, coordonatorul RCERO. În 2002, s-a introdus pe scară largă colectarea selectivă a ambalajelor, hârtiei și sticlei, adaugă Vanja Fabjan. În 2006, a fost conceput proiectul RCERO, care a fost aprobat de Comisia Europeană abia în 2009, după o respingere inițială. În 2012 a început construcția propriu-zisă și abia în 2015, centrul a început să funcționeze. Mai întâi, într-o perioadă de probă, în managementul companiei Strabag, cea care l-a construit. Abia în noiembrie 2017, RCERO a fost preluat în administrare de Snaga, cu ultimele facilități predate către beneficiar doar în iulie 2018.

Undeva pe drum, în 2014, Ljubljana și-a propus să devină prima capitală europeană cu o țintă de zero deșeuri (zero waste). Am stat de vorbă despre toate acestea cu coordonatorul și fondatorul RCERO, Mitja Praznik.

– În 2014, Ljubljana a decis să devină o comunitate „zero waste”. Cum se prezintă situația acum?

– În acel moment nu știam exact ce presupune asta, pentru că termenul de „zero waste” este într-un fel derutant. Lumea crede că  zero waste înseamnă că deja aproape am rezolvat problema și nu mai este niciun deșeu rămas. Dar nu asta e ideea, fiindcă, în acest moment, de fapt nu există suficiente tehnologii pentru diferitele tipuri de reziduuri, pentru a folosi sau refolosi sau a utiliza energia produsă de toate aceste reziduuri. Dar reciclăm mult și cu cât facem mai mult la nivelul educării și comunicării, cu atât rămâne mai puțin de făcut la nivelul final, cel de sortare și reutilizare a deșeurilor rămase. Avem o echipă care se ocupă de această parte de educație și motivare a populației. Cetățenii noștri sunt educați prin mai multe mijloace, prin diferite ateliere practice, broșuri care li se înmânează, organizăm diferite evenimente în oraș sau la sediile noastre, și încercăm prin ele să îi învățăm pe oameni cum să aplice cele mai bune practici. La RCERO primim vizite de la cele mai diverse niveluri, de la delegații oficiale la copii de grădiniță sau studenți. Acesta este primul pas – educarea.

Al doilea pas este selectarea. Tradiția selectării deșeurilor este lungă în Slovenia. Hârtia și cartonul și sticla, în special, cred că le selectam de pe când mergeam eu la școală, prin anii 1970, înainte de dezmembrarea Iugoslaviei. Totuși, această colectare selectivă s-a dezvoltat mai ales în ultimii 10-15 ani, prin acest sistem mai sofisticat pe care îl avem la dispoziție, pe mai multe fracții, și am dezvoltat această colectare din ușă în ușă, am introdus „insulele” subterane, mai ales în centrul Ljubljanei, care deservesc în medie 300 de gospodării. O astfel de insulă poate deservi până la 500 de gospodării, dar am amenajat mai multe decât minimul necesar, pentru a fi mai aproape de populație. Până le-am introdus, aveam containere în fața fiecărei uși de la fiecare clădire și am ajuns să fie prea multe tomberoane pe stradă, de aceea am introdus aceste insule, iar locatarii din zonele deservite au primit carduri pe care le folosesc atunci când deschid containerele de deșeuri biologice sau deșeuri amestecate, iar în urma acestor măsuri rata de selectare a crescut, acum selectăm două treimi din total, 68%, și vrem să o îmbunătățim până la 75% în 2025. Oricum, aceasta este cea mai mare rată de colectare selective dintre toate capitalele UE.

Pasul trei este recuperarea energiei. Iar pentru asta ai nevoie de niște infrastructură, și pentru asta am construit RCERO, pentru a aplica acest tratament al deșeurilor. Primul lucru pe care îl facem este reciclarea a ceea ce se poate recicla. Iar asta înseamnă o selectare de deșeurilor care sunt reutilizabile sub o formă sau alta. Iar din deșeurile organice producem energie sau compost. Iar ceea ce rămâne după toate acestea și se duce pe rampa de gunoi, este doar aproximativ 2%. Asta poate lăsa impresia că suntem foarte aproape de ținta de zero waste, dar ca filozofie a reciclării și combustibilul solid pe care îl producem ar trebui să fie reciclat mai bine, prin producerea unor noi materiale. Nu să îl ardem, ci să îl refolosim, într-un fel sau altul, dar pentru asta trebuie să ai tehnologii noi. De exemplu, acum facem teste cu digestatul, pe care îl vom putea folosi în construcții, în amestec cu alte tipuri de deșeuri, și, la final, ar putea fi folosit în construirea barajelor.

– Cum au evoluat în tot acest timp reciclarea și reutilizarea?

– Toată această zonă era o rampă de gunoi, unde a început să se depoziteze încă din anii 1960. Aici veneau cam toate deșeurile pe care le genera Ljubljana. Apoi, s-a introdus un prim tip de selectare, care se făcea aici, pe rampă. Se goleau camioanele și, apoi, se foloseau mașini simple pentru a sorta lemnul, hârtia și cartonul, plasticul, anvelopele de roți, fier vechi. Acestea se sortau aici, pe vârful rampei de gunoi. Asta a început prin anii 1990 și a durat până în 2010. Când Slovenia a aderat la UE, în 2004, am preluat legislația UE și aceasta impunea anumite ținte de reciclare la care trebuia să ajungem și a devenit clar că sistemul care exista nu mai face față la noile exigențe. Trebuia să tratăm deșeurile, înainte de a le depozita pe rampă. Aveam nevoie, deci, de o facilitate pentru a reduce rata de depozitare pe rampă și de a selecta și recicla cât mai mult din deșeuri. Am început să căutăm o soluție care să se potrivească realităților locale și ne-am decis pentru o uzină de tratare mecanică și biologică. Am ales tehnologia cu fermentare anaerobică, pentru tratamentul biologic, pentru că deja aveam experiență cu extragerea gazului din rampă, lucru pe care îl făceam deja și foloseam gazul astfel produs încă din 1985 pentru generarea de energie electrică și termică. În principiu, fermentarea anaerobică produce biogaz iar prelucrarea acestuia este aceeași cu cea a gazului extras de pe rampă. Pe partea mecanică, am urmărit selectarea diferitelor fracții din deșeuri. Ceea ce nu poate fi folosit, este prelucrat apoi pentru a obține RDF (combustibil derivat din reziduuri – n.r.) iar acesta este de două calități. Separat, pentru fracția organică, ideea a fost să producem compost.

– Cum a decurs procesul de contractare a fondurilor europene?

– Știam deci că ne trebuie o facilitate și am stabilit care este aceasta. Apoi a începutul proiectul propriu-zis, în 2006, când am început și realizarea documentației pentru obținerea de fonduri europene. Am făcut studii de prefezabilitate și de fezabilitate, după care a început procesul de accesare a fondurilor europene.

Prima noastră solicitare nu a fost acceptată pentru că am trimis-o cu aproape un an înainte de închiderea perioadei de programare financiară, și ni s-a spus că e tardivă, așa că am aplicat din nou, pentru perioada de programare 2007-2013. A urmat apoi, desigur, multă hârțogărie, și apoi a trebuit să așteptăm destul de mult după guvern, deoarece Slovenia nu avea pregătit masterplanul național de gestionare a deșeurilor, iar în absența acestuia, Comisia nu putea aproba solicitarea noastră de finanțare. Aveam de fapt trei proiecte pe care le-am integrat în RCERO – un proiect de construcție a unei noi rampe de depozitare, unul de tratare a levigatului și această fabrică de tratare a deșeurilor. La început, chiar, am trimis trei solicitări de finanțare, pentru fiecare în parte, dar cei de la Comisie ne-au sugerat să le integrăm într-unul singur, și astfel a apărut RCERO. Am primit decizia de aprobare a finanțării în aprilie 2009. Înainte de această dată, ne apucasem de construcția noii rampe, deoarece nu mai aveam spațiu de depozitare în cea veche. Această lucrare a fost finanțată de administrația locală a Ljubljanei, care apoi a primit rambursarea costurilor din fonduri europene. Tot înainte de aprobarea finanțării europene am început și construcția uzinei de tratare a levigatului, dar pentru construirea fabricii de tratare a deșeurilor, am așteptat decizia de la Bruxelles și imediat am început procedura de pregătire a documentației de atribuire a contractului.

Toată această procedură de atribuire a durat destul de mult. Am optat ca modalitate pentru dialogul competitiv, deoarece proiectul era așa de mare și sofisticat încât era foarte dificil să realizăm un caiet de sarcini pentru o licitație, așadar am decis pentru un dialog competitiv în două runde. Toate astea – pregătirea documentației și realizarea dialogului competitiv au durat trei ani. În noiembrie 2012, am semnat, în fine, contractul, cu cei care au oferit cea mai bună soluție, consorțiul internațional Strabag (Austria) – Umwelttechnik (Germania).

Contractul a fost unul de tip „yellow book”, care prevede și proiectarea, livrarea echipamentului, montarea acestuia și construcția efectivă, precum și o perioadă de testare a întregului proces tehnologic, derulată de câștigătorul contractului. Desigur, noi am fost foarte mult implicați în toate aceste etape, inclusiv în modul în care totul va arăta la sfârșit. Perioada de construcție a durat până în noiembrie 2015, când a avut loc și ceremonia de inaugurare. Atunci a început activitatea propriu-zisă, în perioada de probă prevăzută de contract. Aceasta trebuia să dureze un an și jumătate, perioadă în care operațiile au fost conduse de contractor. Ei au adus aici proprii ingineri, și toți muncitorii au fost angajați și formați de ei. După această perioadă, noi am preluat și uzina și angajații, gata formați. Trebuie înțeles că și partea aceasta, de formare și angajare, s-a regăsit în costurile contractului. Am optat pentru acest tip de contract ca să fim siguri că toate facilitățile construite funcționează la parametrii proiectați. Nu voiam să ajunge în situații în care, dacă ceva nu funcționa, contractorul să poată spună că e vina angajaților noștri, care nu și-au făcut treaba cum se cuvine. S-a și văzut că am avut dreptate, deoarece perioada de testare a durat mai mult decât era prevăzut, fiindcă au fost unele probleme.

În cele din urmă, am preluat operațiile, cu tot cu angajați în noiembrie 2017, dar ultima secțiune a uzinei, partea de tratament mecanic, am preluat-o doar în iulie 2018.

– Cât de greu a fost de educat populația, pentru a se adapta la noul sistem?

Este important să lucrezi în zona de educare și de motivare. Motivarea pentru o selectare bună, în cazul nostru, este mascată în sistemul nostru de percepere a taxelor. De exemplu, ai patru containere în fața ușii. Unul e pentru deșeurile amestecate, unul este pentru deșeurile biologice, unul e pentru hârtie și carton și unul e pentru ambalaje. Se pune întrebarea cum îi stimulezi pe oameni să arunce corespunzător în fiecare tomberon. Și noi am zis așa: dimensiunea tomberonului pentru gunoiul mixt este cea mai importantă parte din taxa pe care o plătești. Adică, cu cât containerul e mai mic, cu atât plătești mai puțin. La fel, și pentru tomberonul de gunoi biologic, care constituie a doua parte a notei de plată. Prin urmare, dacă vrei să ai o factură mică, atunci trebuie să ai un tomberon mic. Dacă vrei să ai un tomberon mic, trebuie să selectezi în prealabil și să pui hârtia la hârtie, și ambalajul la ambalaj.  E important de spus că regulile noastre prevăd că tomberoanele trebuie întotdeauna să fie cu capacul pus, nu admitem ca acesta să fie cu capacul deschis sau să fie gunoi de jur împrejur. În ceea ce privește hârtia și ambalajul, pe acestea le preluăm gratuit. Prețul final îl calculăm în funcție de dimensiunea tomberoanelor de gunoi amestecat și gunoi biologic, și numărul de ridicări efectuate pe lună. La o gospodărie standard îl ridicăm o dată la două săptămâni pe cele mixt, iar prețul este de 10 euro/lună. Noi punem la dispoziție tomberoanele, nu trebuie cumpărate. La insulele subterane, sistemul e un pic diferit, în sensul că oricine poate arunca în containerele de plastic și ambalaje, dar containerul de gunoi amestecat și cel de gunoi biologic nu pot fi deschise decât cu un card, iar factura se calculează în funcție de cât de des a fost folosit cardul.

– Cât din modelul Ljubljanei credeți că se poate replica în alte părți?

Nu poți avea aceleași condiții peste tot, trebuie să personalizezi în funcție de necesitățile și condițiile comunității. De exemplu, în Vest, când am demarat noi proiectul, se foloseau masiv incineratoarele, dar acestea s-au dovedit a nu fi cea mai curată soluție pentru mediul înconjurător. Am fost, astfel, norocoși că noi nu aveam incineratoare și am putut începe direct cu tehnologii mai noi, cum sunt cele de aici. De aceea, fiecare comunitate trebuie să stabilească ce model i se potrivește cel mai mult.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Transilvania Reporter în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.