luni, 6 decembrie 2021
AcasăLa ziActualitateCum să ajungi infractor pe mâna unui om al legii. Isprăvile unui...

Cum să ajungi infractor pe mâna unui om al legii. Isprăvile unui polițist cercetat de DGA

Un polițist din cadrul I.P.J. Argeş – Biroul Rutier Piteşti l-a îndrumat  pe un șofer oprit în trafic pentru depășirea vitezei legale să scape de răspundere printr-un “mic” fals. Cei doi și o a treia persoană sunt acum cercetați de DGA.

Poliţiştii anticorupţie din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus joi în executare trei mandate de aducere, într-o cauză penală ce are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, instigare la infracţiunea de fals intelectual şi complicitate la infracţiunea de fals intelectual, faţă de un agent de poliţie din cadrul I.P.J. Argeș – Biroul Rutier Piteşti şi alte două persoane fără calitate specială.

Cei trei au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti joi, 18 februarie, în vederea continuării cercetărilor. Isprăvile de care sunt acuzați s-au întâmplat în urmă cu cinci luni.

„La data de 20.09.2020, agentul de poliţie, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu a oprit în trafic un autoturism ce se deplasa cu o viteză mai mare cu 50 km/h peste limita legală admisă pe sectorul de drum. Pentru a nu-i întocmi proces verbal de contravenţie şi a nu aplica măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, agentul de poliţie i-a sugerat conducătorului auto să găsească o altă persoană pe numele căreia acesta să întocmească actele de constatare”, precizează un comunicat al DGA transmis vineri.

Șoferul a determinat o a treia persoană (pe care lipsa permisului o afecta mai puțin) să comunice polițistului datele sale de identificare. Agentul a întocmit apoi,în fals, pe numele persoanei indicate, procesul-verbal de constatare a contravenţiei, aplicându-i inclusiv măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce.

DGA precizează că începerea/continuarea urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care “nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE