Cum să pui în aplicare patriotismul economic: NU MAI FURAȚI!

Data:

spot_img

Nu doar de când este premier sunt numai vorbele de Ciolacu, faptele ioc, ci de când și-a dat mâna cu Iohannis ca să scoată USR de la guvernare și să bage PSDul.

A anunțat bombastic tot felul de măsuri, corecte de altfel dacă ar și fi fost puse în aplicare; bunăoară anunța personal anul trecut că e timpul pentru ca politicienii să strângă cureaua și să reducă cheltuielile deșănțate pentru plata sinecurilor și întreținerea aparatului administrativ.

Apoi ne-a anunțat că prioritățile lui sunt banii europeni și că toate reformele din PNRR vor fi făcute cât ai zice pește. 

Părea că ne-a furat programul de guvernare, iar noi la USR rămânem fără obiectul muncii – Ciolacu era și este peste tot; și în opoziție și la putere. A inventat chiar și un slogan nou – patriotismul economic. În realitate doar vorbe, nu fapte; spune ce vor oamenii să audă, însă de făcut, NIMIC. 

A mințit cu eliminarea pensiilor speciale, mai întâi adoptând o lege care știa că o să pice la Curtea Constituțională, apoi că va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară.

Ministrul lui de finanțe promitea un buget cu un deficit de 4,4% și că nu se va umbla la taxe. Apoi când deficitul a luat-o la vale rău a anunțat reforme fiscale și administrative.

În pachetul de măsuri pe care a anunțat că-și va asuma răspunderea, singurele care par că se vor adopta sunt taxele, parcă copiind replici celebre din filme, că nu cred c-a auzit de Benjamin Franklin – în viață singurele certitudini sunt moartea și taxele.

Citește și: USR a greșit cu PNRR. Unul dintre responsabilii PNRR am fost și eu

În timp ce reforma promisă a aparatului bugetar e un balon umflat cu 200 de mii de posturi neocupate și care se va sparge la anul pentru când e amânată. 

Întorcându-ne la patriotismul economic și la ciorba reîncălzită “nu ne vindem țara”, birurile mai mari botezate ajustări fiscale vor afecta cel mai mult companiile românești și pe români; că așa se întâmplă atunci când te bazezi pe acoperiți în sutane care o fac pe doctorii în economie și finanțe.  

Dar ce e patriotismul economic și cum poate el totuși salva deficitul? Știm sigur ce nu e. Patriotism economic, domnule Ciolacu, nu înseamnă să te duci să iei șpaga cu Dusterul. Patriotism economic înseamnă să nu mai furați! 

Toată lumea l-a văzut pe baronul peste unul dintre cele mai sărace județe din țară, prins de DNA cu o șpagă de 10% dintr-un contract, adică 1 milion două sute cincizeci de mii de lei – adică 12 miliarde și jumătate de lei (!!!), pentru cei care încă mai calculează în banii vechi  – primiți la portbagajul Dusterului de la Consiliul Județean.

Adică pensia medie luată de un român nespecial în 60 de ani! Sau pensia medie pe care o ia un sat de vreo 700 de oameni într-o lună. Ăsta i-a luat la o tură la baltă.

Uite, pe cifrele bugetului pe 2023, sunt 112 miliarde la investiții, alte vreo 75 de miliarde la bunuri și servicii și încă vreo 72 miliarde la alte transferuri. Toate astea înseamnă de fapt contracte; de vreo 260 de miliarde de lei. Pe care am văzut cum le șpăguiți. Toată lumea știe. 

Patriotism economic înseamnă ca măcar un an de zile luați o pauză de la zeciuit contracte, adică să nu le mai șpăguiți. 10% din toate contractele astea înseamnă 26 de miliarde de lei! În fiecare an. Sunt prea multe zerouri ca să scriu în lei vechi.

E enorm de mult, miliarde de euro. E cam cât ar trebui să primim în fiecare an pentru cele 2 tranșe din PNRR. 

O să vedeți că nu muriți. Și salvați și deficitul bugetar. 

Nu mai zic că dacă mai reduceți și de la cele 127 de miliarde la cheltuielile cu salariile și dacă mai tăiați și pensiile speciale, dați o șansă țării să ia și banii din PNRR și să scape și de suspendarea fondurilor europene. 

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Arena PRESShub este un loc al dezbaterilor publice, în care lideri politici și personalități relevante își prezintă opiniile, ideile și poziționările față de teme fierbinți ale zilei.

Regulile Arena PRESShub sunt simple: invitații trebuie să respecte valorile democrației, să mențină un limbaj decent și fără atacuri la persoană, dezbaterile desfășurându-se exclusiv pe argumente. Opiniile sunt libere, dar trebuie susținute de fapte și date.

Marius Vasiliu este analist în cadrul Departamentului Politici Publice al USR.

spot_imgspot_img
Marius Vasiliu
Marius Vasiliu
Marius Vasiliu este analist în cadrul Departamentului Politici Publice al USR
1 COMENTARIU
  1. Minunat articol.
    Din păcate nu se vor opri decât atunci când vor intra cu țara în gard. Cu mincinoșii nu poți s-o scoți la învoială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

GRU și legiunile

Evenimentele recente au pus pe tapet și posibilitatea implicării...

O stafie bântuie iar Europa?

Când credeam că avem alegeri prezidențiale, am aflat (cu...