Cum s-a construit o nouă manipulare. Românii NU sunt obligați de UE să renunțe la carne

Data:

O nouă minciună despre Uniunea Europeană circulă pe rețelele de socializare și chiar la unele televiziuni de știri, respectiv că UE ar interzice consumul de carne în Europa până în 2030. De fapt, realitatea este cu totul alta și mai simplă: nu există nici o interdicție privind creșterea animalelor și consumul de carne care să intre în vigoare peste 7 ani.

Profesorul universitar Ciprian Mihali, colaborator PRESShub, arată într-o analiză cum a apărut în spațiul public această manipulare.

„Dacă veți vedea pe televiziunile de scandal și de partid în următoarele zile scris cu litere mari că Uniunea Europeană e pe cale să ne interzică să mâncăm carne, este folositor să știți de unde începe această manipulare.

De această dată, nu începe de la Moscova și nici din alte laboratoare ale dezinformării, ci începe de la noi de acasă, din presa noastră cea independentă și bine informată. Dezinformarea poate fi construită foarte inteligent, într-un mod în care frânturi de informații corecte să fie asociate în așa fel încât concluzia lor să fie cea dorită.

În acest caz, informațiile nu sunt eronate, dar felul în care ele sunt ordonate în articol poate conduce la concluzia (eronată) că UE lansează o nouă campanie asupritoare care privește România”, a scris Ciprian Mihali.

Greșeala din articol exploatată pentru manipulare

Articolul la care face referire profesorul, cu titlul „2050: 0% CO2.  Se interzice carnea? După interzicerea automobilelor cu benzină din 2035, Europa trebuie să reducă consumul de carne animală cu 71% până în 2030”, publicat de agenția de știri Mediafax, pornește de la ideea că prin Acordul climatic de la Paris din 2015, statele europene s-au angajat ca până în 2050 să îndeplinească obiectivul „emisii zero net” de gaze de seră, în special de CO2.

„Ceea ce greșește însă chiar de la început Mediafax este să confunde obiectul neutralității climatice cu zero emisii de gaze cu efect de seră. Ce înseamnă aceasta? Pentru Mediafax înseamnă «reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la cât mai aproape de zero posibil».

În realitate însă, neutralitatea climatică înseamnă «atingerea unui echilibru între emisiile de dioxid de carbon și reducerea dioxidului de carbon din atmosferă prin absorbanți». Ceea ce nu este chiar același lucru”, a explicat profesorul.

În continuare, articolul prezintă o altă premisă prezentată deformat, semnalează Ciprian Mihali. Sunt prezentate două situații care pot contribui la atingerea neutralității climatice: diminuarea și chiar stoparea producției de automobile cu benzină și gaz până în 2035 și reducerea consumului de carne animală.

Apoi articolul susține că Europa trebuie să reducă consumul de carne cu 71% până în 2030, iar România, deși consumă mai puțină carne decât alte 24 de țări europene, trebuie să reducă acest consum cu 75%.

„După care, într-un citat, se vorbește despre Ursula von der Leyen și gata povestea: mai avem doar șapte ani în care să mâncăm carne, după care Ursula și UE ne vor interzice asta și ne vor obliga să mâncăm insecte! Vai nouă!”

„Detaliul diabolic – căci, nu-i așa, diavolul se ascunde mereu în detalii – este că statisticile privitoare la consumul de carne și, mai ales «interdicțiile» nu vin din partea UE, ci din partea unui ONG, Greenpeace. Care a transmis un articol Uniunii Europene în 2020 în care spune: «consumul de carne în UE ar trebui să scadă cu 71% până în 2030 și cu 81% până în 2050 pentru a limita contribuția fermierilor la degradarea climatului».  «Ar trebui» (should) – dar si ignorarea detaliilor poate fi diabolică uneori”, a arătat Ciprian Mihali.

Citește și: Senatoarea americană Jeanne Shaheen, pentru PRESShub: „Putin a făcut cea mai mare greşeală strategică de politică externă a unui lider, de după intrarea lui Hitler în Rusia”

Cum se produce dezinformarea

Ciprian Mihali arată care sunt cele trei alunecări de sens care produc dezinformarea:

1) confuzia dintre emisie 0 de CO2 (adică să nu mai ardem deloc, să nu mai producem deloc CO2) și neutralitatea climatică (adică să absorbim pe cât posibil tot ce producem, prin absorbanți naturali precum pădurile, oceanele, solul etc.).

2) prezentarea studiului unui ONG ca și cum ar fi un program constrângător al UE;

3) confuzia dintre o recomandare dintr-un studiu și o interdicție a UE, care este una dintre confuziile preferate ale suveraniștilor și euroscepticilor.

Citește și: DEZBATERE Ce nu merge în sistemul doctoratelor românești (II)

„Concluzia alarmantă a acestor alunecări de sens este una singură: România este din nou victima unui complot al UE, iar suntem ținuți la marginea Europei, iar suntem noi cei mai pedepsiți pentru greșelile altora etc. etc.

Nu întâmplător, ultimul subtitlul din articolul Mediafax sună și mai alarmant: «UE ne va obliga cu adevărat să mâncăm insecte fără să știm?», asta după ce ni s-a spus că se interzice carnea. Ați înțeles cum se construiesc frica și ura față de Europa în țara iubitorilor de grătare și mici?”, a explicat Ciprian Mihali.

Read the English version: The story of a manipulation. EU is not banning meat

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Prea mulți români nu știu ce trebuie să facă un primar. De aceea sunt ușor de păcălit

„Uite ce frumos aranjează Chirica grădinile, a renunțat la...

Încep lucrările la Filarmonica Iași, după o aşteptare de peste 15 ani

Încep lucrările la Filarmonica Iași, după o aşteptare de...

Comunitatea Declic a primit Premiul GDS pe anul 2023

Comunitatea Declic a primit Premiul GDS pe anul 2023....

Trei parlamentari români, vizaţi de o grupare globală de spionaj a Chinei

Trei parlamentari români, vizaţi de o grupare globală de...