Cum te poți proteja de traficanții de persoane. Refugiatele din Ucraina, vânate de „prădătorii sexuali”

Data:

spot_img

Aproape 1,3 milioane de ucraineni alungați de războiul declanșat de Rusia au trecut prin România în căutarea unui adăpost. Doar circa 90.000 au rămas aici și mare parte dintre ei încearcă să se integreze cât mai bine în societatea românească. Cel puțin până când se vor putea întoarce acasă.

Societatea civilă s-a mobilizat extraordinar în primele luni ale războiului pentru a-i ajuta pe refugiații care au plecat spre o destinație necunoscută doar cu ce au putut lua în unul sau două valize. Mii de români și-au oferit gratuit casele, pentru cazare, sau mașinile, pentru transport.

Dar, fluxul uriaș format în general din femei și copii – bărbații peste 18 ani nu au mai avut voie să iasă din Ucraina, a stârnit atenția și unui soi de indivizi interesați de cu totul altceva decât să ajute: prădătorii sexuali.

Femeile și copiii lor minori pot cădea ușor victimă unor rețele de trafic de persoane, căci traficanții îi pot atrage pozând în oameni de treabă care vor să ofere sprijin în România sau pentru a ajunge în alte țări din Uniunea Europeană.

Situația a fost agravată și de faptul că, având în vedere numărul mare de ucraineni care au intrat în țară în scurt timp, nu toți au fost înregistrați corect de către autorități, nu despre toți se știe unde au plecat și cu cine.

Exploatate în toată Europa. Cazul din Cehia

Iar situația nu este specifică doar României. În iulie, Centrul European pentru Educare și Cercetare Juridică (ECLER) mulțumea poliției din Cehia pentru că a salvat două ucrainence din mâinile unei rețele de exploatare sexuală.

„A fost un weekend lung nebunesc, care a venit în sfârșit cu salvarea a două refugiate mamă și fiică. Mama a fost recrutată prin metoda loverboy și a primit cazare în schimbul sexului în Cehia.

Vineri, potențialul exploatator/recrutator a vrut să le separe, punând asupra lor multă presiune psihologică. Au cerut ajutor. Mama a fost închisă într-o cameră, în timp ce fata era bătută, amenințate să nu plece.

Intervenția eficientă a INTERPOL și a poliției locale a făcut ca cererea lor de ajutor să fie una eficientă. Acum sunt în siguranță”, scria ECLER în vară.

Citește și: Un tată și-a vândut fiica. Cum a dezvăluit o comandă online pentru mâncare o uriașă rețea de trafic

Cursuri pentru comunitatea ucraineană din România

Pentru a te putea proteja de traficanții de persoane și de eventualii abuzatori, trebuie în primul rând să știi. Să știi care sunt metodele lor de racolare, să identifici la timp semnele de pericol, să înțelegi că nu oricine îți oferă ajutorul vrea să te ajute.

Prin urmare, ECLER, cu sprijinul financiar al grupului de ONG-uri Care Franța, SERA România și FONPC, precum și al Ambasadei Franței și Institutului Francez în România, a implementat programul ProUCare, prin care a pregătit 20 de ucraineni ca traineri pentru prevenirea traficului de persoane și violenței sexuale. ECLER organizează periodic sesiuni de informare privind riscurile violenței sexuale și traficului de persoane pentru comunitățile de ucraineni din România.

Vladyslava Vasylieva este unul dintre acești traineri pregătiți de ECLER în cadrul proiectului ProUCare. La rândul ei refugiată, a venit în România după ce rușii au invadat militar Ucraina. Mama și sora ei au mers în Germania, la rude, dar Vlada a rămas aici, urmează o facultate la Universitatea din București și acum le ajută pe celelalte femei din Ucraina să se ferească de pericole.

Am cunoscut-o la sesiunea de informare care a avut loc pe 20 octombrie pentru celebrarea Zilei Europene Antitrafic, la Parlament, și la care au participat peste 100 de persoane.

„Azi a fost o sesiune de informare pentru refugiații ucraineni, pe traficul de ființe umane și agresiune sexuală, în contextul războiului din Ucraina.

Le-am oferit celor prezenți informații detaliate despre diferitele tipuri de violență sexuală și exploatare sexuală. De asemenea, am prezentat diferite cazuri care au fost identificate în rândul femeilor și copiilor din Ucraina, la granițe și în diverse orașe unde s-au adăpostit de război”, a povestit Vlada pentru PRESShub.

Până să ajungă în România nu era conștientă de pericolul traficului de persoane. Dar l-a înțeles după ce a participat la cursurile organizate de ECLER.

„În vară, am participat la trainingul organizat de ECLER și acolo am învățat despre traficul de ființe umane. Înainte de acel moment, nu eram deloc interesată de acest subiect. Dar am primit multe informații, iar Silvia Tăbușcă a organizat o comunitate a bursierilor ECLER, sprijinită de Ambasada Franței și Institutul Francez în România, care să disemineze la rândul lor informațiile în acest tip de evenimente.

Sunt multe cazuri de abuzuri asupra copiilor și femeilor care s-au refugiat din Ucraina. Multe femei și copii au devenit victime”, a explicat Vlada.

Citește și: Reduse la tăcere. Tacticile prin care victimele sunt intimidate să nu-și reclame agresorii

Cum identifici un traficant de persoane

Printre informațiile oferite de ECLER se numără și un scurt ghid al semnelor pe care trebuie să le urmărească o persoană refugiată din Ucraina pentru a identifica un eventual abuzator sau exploatator sexual.

Riști să devii victimă a unor rețele de proxenetism sau de sclavie dacă persoana cu care vorbești:

  • îți oferă un loc de muncă cu un salariu care e prea mare să fie adevărat sau un loc de muncă care pare greu de obținut pe baza abilităților pe care le ai.
  • insistă să se întâlnească doar cu tine.
  • pretinde bani ca datorii false.
  • vrea să îți rețină pașaportul sau alte documente necesare pentru identificare și călătorie, telefonul sau laptopul.
  • te forțează să muncești sau solicită servicii sexuale folosind presiuni psihologice și manipulări pentru a-ți obține consimțământul.
  • îți limitează libertatea de mișcare și comunicare (altfel spus, te împiedică, de exemplu, să ieși din locul de cazare sau să vorbești cu persoane apropiate, sub diverse pretexte).
  • te angajează, dar nu respectă condițiile de muncă sau înțelegerea financiară convenită.

Trei direcții de lucru

Proiectul ProUCare, finanțat de Care – confederație globală care luptă de peste 75 de ani împotriva sărăciei și injustiției sociale – este coordonat și implementat la nivel național de Fundația SERA România (organizație neguvernamentală, non-profit, privată, care activează de 26 de ani în domeniul protecției copilului și al promovării drepturilor copiilor din România) cu sprijinul Care France și FONPC (Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Copil), este axat pe trei direcții.

„O direcție a vizat informarea tinerilor și profesorilor cu privire la riscul traficului de persoane. Am avut întâlniri cu aproape 2.000 de elevi într-o lună, plus profesorii lor.

O a doua direcție a vizat întâlniri la nivelul comunităților de ucraineni, unde am pregătit traineri, care apoi au ținut la rândul lor sesiuni de informare.

A treia direcție a vizat traininguri cu personalul din DGASPC-uri, cei care se ocupă de comunitățile de ucraineni și care fac înregistrarea copiilor ucraineni”, a explicat pentru PRESShub Silvia Tăbușcă, coordonatorul programului de Securitate Umană în cadrul ECLER.

Citește și: Sclavia modernă există, profiturile sunt uriașe, iar traficanții ne râd în nas

Alte rezultate ale programului ProUCare

  • a fost realizată, în iunie, o cercetare privind situația reală a refugiaților ucraineni din România (nivel de protecție, nevoi imediate, politici de intregrare) pentu identificarea riscurilor traficului de persoane și construirea materialului de training;
  • 26 de refugiați din Ucraina s-au înscris pentru training-ul pe tema organizării comunitare în vederea prevenirii violentei sexuale și a traficului de persoane;
  • 6 dintre absolventele trainingului au devenit „ambasadoare” și au organizat mai departe, în comunitățile lor din România, evenimente de informare și conștientizare pe temele studiate (Brașov, Constanța, Rădăuți, București de două ori, Târgu-Mureș, Sibiu) având 238;
  • 109 de profesioniști în domeniu (din autorități de stat, reprezentanți ai societății civile, etc) au participat la trainingurile privind detectarea și raportarea potențialelor cazuri de violență sexuală și trafic de persoane în rândul refugiaților ucraineni, organizate de ECLER doar în cadrul acestui proiect;
  • pentru sesiunile de informare cu elevi, părinți și cadre didactice din licee s-au înscris 1.903 persoane. Au avut loc 11 astfel de InfoSession-uri, cu durata de aproximativ două ore fiecare;
  • va fi produs și publicat un documentar pe tema proiectului (în curs de finalizare);
  • va fi realizată o analiză actualizată/comparativă a situației refugiaților la sfârșitul lui octombrie 2022, pentru a se analiza evoluția față de luna iunie referitoare la riscurile traficului de persoane în rândul ucrainenilor.

Foto: La seminarul informativ de la Palatul Parlamentului au participat peste 100 de refugiate din Ucraina.


Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...