Cum va arăta noul pasaj subteran din zona magazinului Crişul din Oradea

Data:

spot_img

Noul pasaj subteran care va fi construit de municipalitate în zona magazinului Crişul din Oradea prinde contur.

Consiliul Local a aprobat, joi, studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici şi coridorul de expropriere pentru etapa 1 a investiţiei, ce vizează, concret, tronsonul cuprins între Pasajul Magheru şi Magazinul Crişul.

Ce presupune prima etapă a investiţiei

Potrivit unui comunicat al Primăriei, care a publicat şi randări cu noua investiţie, lungimea tronsonului amenajat în această etapă va fi de 930 de metri. Din acesta, pasajul propriu-zis va avea 340 metri, rampa va fi de 128 metri, iar lăţimea unei benzi/rampă de urcare-coborâre de 4 metri.

Citește și: Actul sexual cu un minor sub 16 ani va fi considerat viol

Valoarea proiectului se ridică la 81.188.383,14 lei, fără TVA, din care construcții și montaje 71.931.604,30 lei, fără TVA, arată informarea.

Lucrările vor fi realizate cu fonduri nerambursabile. Proiectul urmează să fie depus spre finanţare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, proiectarea fiind asigurată prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, precizează comunicatul. De altfel, pentru cele din urmă servicii, există deja un contract de finanţare din fonduri nerambursabile, proiectanţii fiind SC Someş – Top – Grup SRL şi SC Costin şi Vlad – birou de proiectare SRL.

Continuare în Bihoreanul!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fundația lui Mihai Neșu primește, în premieră, susținere financiară de la CJ Bihor | Bihoreanul

Consilierii județeni din Bihor au aprobat acordarea unei alocații...

12 persoane reţinute în dosarul documentelor de identitate falsificate | Monitorul de Botoșani

Dosarul documentelor de identitate falsificate. 17 persoane sunt investigate...

Primarul Slatinei vrea alianță cu AUR în Consiliu Local | Reporter24

Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a reînnoit invitaţia către...