Cum vor putea interveni Consiliul Concurenței și ANPC pentru a combate „specula”

Data:

spot_img

Guvernul a analizat, miercuri, în primă lectură, un proiect de Ordonanță de Urgență privind combaterea acțiunilor speculative și asigurarea protecției consumatorilor împotriva unor majorări nejustificate de prețuri.

„Vom finaliza luni consultarea publică”

Proiectul de OUG propune un instrument care să permită statului să intervină în situații excepționale precum starea de alertă, de mobilizare parțială sau totală, război, stare de asediu și alte posibile asemenea situații, stabilite explicit prin acte normative.

„E un proiect inițiat de Ministerul Economiei, inclusiv ANPC, în colaborare cu Consiliul Concurenței, și e avizat, deci avem colaborarea specialiştilor din Ministerul de Finanțe și Ministerul Agriculturii. E în consultare publică, vom finaliza luni consultarea publică, deci, prin intermediul dumneavoastră, îi rog pe toți cei interesați să ne trimită comentariile dânşilor până luni, ca să putem după aceea finaliza proiectul de act normative, care să treacă pe circuitul de avizare.

Ce urmărește acest acest proiect de OUG? Să-i creeze statului un instrument pentru a interveni în situații excepționale, când piața nu funcționează bine, deci insist, nu vorbim de situațiile obișnuite de zi cu zi, ci de situații excepționale, de criză, când sunt disfuncționalități în funcționarea pieței și, în astfel de situații, pentru produsele care prezintă un risc de activitate speculativă, vom putea interveni.

Pentru a face ce? Pentru a limita creşteri de prețuri excesive sau a forța companiile să reducă stocurile, deci să crească comercializarea produselor, fie să producă mai mult, fie să reducă stocurile pe care le-au acumulat”, a expllicat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

„Vrem reacţii foarte rapide”

De implementarea acestui act normativ se vor ocupa Consiliul Concurenței, în ceea ce privește relațiile între agenți economici, deci între companii, iar în ce privește relația între companii și consumatori, deci clienții finali, implementarea o face Protecţia Consumatorului – ANPC.

„Fiecare instituție, Consiliul și ANPC-ul, mergem pe regulile noastre de funcționare. Pentru Consiliul Concurenței, asta înseamnă cele din Legea 11, a concurenței neloiale, care e o lege cu proceduri mai rapide decât legea obișnuită pe care o folosim noi, legea concurenței, care știți că are investigații care au o durată mare de timp.

Deci de data asta, ce ne interesează într-o situaţie de criză, de speculă, vrem reacţii foarte rapide și atunci nu e un instrument bun legea concurenței, unde știți că durează undeva la doi ani o investigație, ci avem nevoie de intervenții mai rapide și atunci mergem pe legea concurenței neloiale Pentru aplicarea legii, guvernul va emite o hotărâre de guvern, deci, de la caz la caz, când este nevoie, va fi emisă o hotărâre de guvern”, a mai explicat Bogdan Chirițoiu.

„În astfel de situații, Consiliul Concurenței și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului vor putea interveni pentru a combate practicile concurenței neloiale, distorsionarea pieței și creșterea nejustificată a prețurilor unor produse. Proiectul de Ordonanță de Urgență va fi aprobat în perioada următoare”, precizează Guvernul României.

Briefingul de presă organizat la finalul ședinței de guvern din 11 mai, AICI!

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...