Curiosul caz al unui pod din Olt, care nu aparţine niciunei autorităţi. Cum a fost descoperită anomalia

Data:

Podul care traversează râul Olt în zona Centralei Hidroelectrice (CHE) Arceşti nu apare în inventarul niciunei autorităţi publice, potrivit preşedintelui CJ Marius Oprescu.

Situaţia a fost constatată de oficialii Consiliului Judeţean (CJ) Olt au vrut să preia în administrare podul respectiv pentru a-l reabilita, în contextul în care urma să se închidă traficul pe Podul Olt de la Slatina, în vederea reabilitării.

Marius Oprescu a explicat de ce forul judeţean nu a putut să reabiliteze acest pod de la Arceşti, care între timp a fost închis traficului rutier.

„Încă de acum trei ani, în momentul în care se finalizase licitaţia pentru reabilitarea Podului peste Olt de la Slatina, am căutat variante ocolitoare, astfel încât traficul uşor să fie dirijat prin rute alternative. Una dintre variante este barajul de la Slătioara: Slatina şi-a făcut partea ei, iar Slătioara, ajutată de Consiliul Judeţean, va termina diferenţa. În momentul de faţă, pe acolo se circulă foarte bine, chiar dacă nu este finalizat. Totodată, am încercat ca traficul uşor să-l deviem şi pe Barajul de la Arceşti. Din păcate, acolo există un pod care, până în momentul de faţă, n-am descoperit şi nu ştim al cui este. Traficul pe acel baraj este închis tocmai din cauza acestui pod, care nu mai permite trecerea autovehiculelor peste el”, a declarat Marius Oprescu.

El a a dăugat că, deşi reprezentanţii Hidroelectrica erau convinşi că podul este al lor, acesta nu se regăseşte în inventarul propriu.

„Trebuie reparat sau dărâmat şi făcut altul. În momentul de faţă, nu am găsit proprietarul acelui pod astfel încât să-l trecem, să-l cerem la Consiliul Judeţean, să putem să-l reparăm sau să construim altul pe amplasamentul lui. Am făcut corespondenţă cu Hidroelectrica. Se ştia că e al lor, dar doar pe vorbe, nu scriptic. Din păcate, Hidroelectrica nu l-a găsit în inventarul propriu”, a mai declarat Marius Oprescu.

Podul rutier care traversează râul Olt, la intrarea în Slatina, dinspre Craiova, a ajuns o ruină, iar reabilitarea construcției, care datează din anul 1881, este prinsă în continuare în proceduri birocratice. În 2020 a fost semnat un contract, dar a fost reziliat, iar în prezent se aşteaptă o nouă licitație pentru execuția reabilitării.

Dacă într-un final se va şi executa proiectul, autorităţile au stabilit deja rute ocolitoare.

„Rute ocolitoare, fără Arceşti, rămân Barajul Slătioara şi Barajul de la Moşteni. Totodată, o variantă va fi şi Drumul Expres – Centura Slatinei, în primul rând pentru traficul greu, dar şi cei care îşi asumă să aleagă această variantă, care e mai lungă, dar mai rapidă”, a mai spus Marius Oprescu pentru REPORTER24.INFO.

spot_imgspot_img
Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului a plecat

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului...

Magazinele nu vor fi închise în weekend. Decizia lui Ciolacu

Magazinele nu vor fi închise în weekend, a declarat...