Curiosul traseu al dosarului „Veranda” de la Iași, caz retrimis la Parchet pe motive îndoielnice

Data:

spot_img

Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să judece, miercuri, contestația procurorilor DIICOT Iași față de decizia Curții de Apel Iași care a stabilit să întoarcă dosarul „Veranda” la Parchet. În acest caz este judecat, printre alții, primarul orașului Iași, Mihai Chirica, după ce a semnat o autorizație de construire care modifica o altă autorizație, din 2017, în care menționa, în fals, că pe Hala Centrală fusese amenajat „un etaj tehnic”.

Pe 3 octombrie 2024, Curtea de Apel Iași a susținut că dosarul nu trebuia să fie întocmit de DIICOT, ci de DNA.

În replică, DIICOT arată că există în caz șase persoane față de care s-a extins urmărirea penală, cinci erau deja inculpate în alt caz și trimise în judecată sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat, precum și pentru comiterea mai multor infracțiuni economice, deci cercetările DIICOT sunt îndreptățite.

Judecătoarea a mai susținut că DIICOT putea să decline anumite părți din dosar către DNA, lucru criticat de procurori care au dat exemplul unui dosar care are ca obiect infracțiuni de pornografie infantilă și viol, comise în aceeași împrejurare. Astfel, anchetatorul DIICOT ar trebui să facă urmărirea penală doar cu privire la infracțiunea de pornografie infantilă și să disjungă/decline cauza în ceea ce privește infracțiunea de viol, ceea ce ar presupune practic o dublare inutilă a urmăririi penale, care s-ar desfășura în paralel cu privire la aceleași părți și aceeași situație de fapt.

Acte anulate

Instanța a mai constatat nulitatea ordonanței de efectuare în continuare a urmării penale față de suspecți din 6.12.2022 și, pe cale de consecință, a tuturor actelor de urmărire penală efectuate subsecvent acesteia. Motivul invocat a fost acela că nu s-a menţionat în cuprinsul acuzaţiei iniţiale, momentul epuizării infracţiunii. Anchetatorii au arătat că, ulterior, față de inculpați s-a dispus schimbarea încadrărilor juridice, acuzațiile au fost reformulate, inculpații au fost audiați și au avut posibilitatea de a a-și face apărări.

Judecătoarea de la Iași a anulat o serie de extrase de cont de la Libra Bank pe motiv că nu au fost autorizate de o instanță. În replică, anchetatorii au prezentat mandatul de obținere a tranzacțiilor financiare, mandat semnat de un judecător de la Tribunalul Iași.

Ea a mai constatat nulitatea ordonanței din 11.08.2020 de predare și ridicare înscrisuri de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est, precum și a ordonanței din 28 martie 2020  prin care s-a dispus efectuarea expertizei tehnice în construcții, raport exclus de la dosar ulterior.  

Cine a analizat probele

Toate aceste decizii au fost luate de Andreea Nicoleta Grancea de la Curtea de Apel Iași. Potrivit publicației newsexpress.ro, dosarul a ajuns la Grancea după ce un grefier neglijent a trecut în programul ECRIS doar 4 inculpați și 8 infracțiuni, în loc de 27 de inclupați și peste 100 de infracțiuni.

Ce înseamnă asta? Că a fost modificată complexitatea cazului, dosarul fiind astfel repartizat unui judecător „binevoitor”. Andreea Grancea este fiica fostului om de afaceri ieșean Robert Grancea, trimis în judecată de DIICOT, în anul 2009 și ulterior condamnat.

Tot ea este sora lui Robert Grancea junior, care deține acțiuni la o societate comercială, este apropiat de o serie de interlopi ieșeni și postează poze cu aceștia pe rețele de socializare. Conform sursei citate, Grancea nu s-a abținut să judece cazul interlopului fotografiat împreună cu fratele său, individ pus sub acuzare pentru tentativă de omor și pus în libertate de sora vecinului de fotografie.

Potrivit portalului instanței supreme, cazul este analizat de completul C1 – 2 JUD. – C. Conform planificării, din complet fac parte judecătorii Ilie Iulian Dragomir și Andrei Claudiu Rus. Potrivit sursei amintite, primul nu ar fi pe placul avocatului Radu Chiriță, unu dintre avocații inculpaților din dosar. Chiriță a fost angajat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și plătit cu 25.000 de lei pentru a apăra Sectia Specială în fața judecătorilor de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Mihai Chirica, trimis în judecată pentru trei infracțiuni în dosarul Veranda

Pe 19 aprilie 2024, în Dosarul Veranda, Mihai Chirica a fost trimis în judecată de DIICOT, pentru săvârșirea a trei infracțiuni:

  • abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată (trei acte materiale, săvârșite la datele de 28 august 2019, 12 ianuarie 2021 și 8 iulie 2021);
  • fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale, săvârșite la datele de 28 august 2019, 12 ianuarie 2021 și 8 iulie 2021);
  • participație improprie, sub forma complicității, la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată (două acte materiale, săvârșite la datele de 12 ianuarie 2021 și 8 iulie 2021).

Citește și: Înalta Curte pune umărul la închiderea dosarului Marian Vanghelie, fostul primar condamnat pe fond la 11 ani și 8 luni închisoare

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

BREAKING Furtul tezaurului dacic. Poliția olandeză a făcut primele arestări

Furtul tezaurului dacic. Poliția olandeză a arestat trei suspecți...

Rețeaua electrică de partid de la Buzău

Așezat în cotul Carpaților, cu întinse câmpii inundate de...