joi, 5 august 2021
AcasăNewsletterCurtea Constituțională, SRI-ul și dosarele chiX

Curtea Constituțională, SRI-ul și dosarele chiX

Hai să nu ne ante-pronunțăm în dosare grele ale Curții de Apel Oradea, precum cele care-i au în vizor pe antreprenorul Beni Rus, pe Kiss – fost “guvernator” al Bihorului, pe Vasile Bara – ex-decan al Facultății de Mediu, și alții. Chit că se întrezăresc achitări în lanț, după modelul achitării pronunțate deja pentru chestorul Liviu Tăut, fost rector al Academiei de Poliție. Apropo, fostul șef al Academiei căreia i se mai spune mai nou “mama doctoratelor” a fost condamnat în primă instanță la Oradea, și nu pe ochi frumoși, dar Înalta Curte l-a achitat definitiv după ce probele înregistrate de Big-Brother au fost înlăturate.

Dar dacă tot sunt declarați inculpații victime neprihănite și filajele tehnice ale SRI incompatibile ca probe, măcar de-ar putea fi publicate legal, nu pe șestache. Să afle tot omul pe ce bază au fost trimiși în boxa acuzaților puternicii zilei! Asta ca să ne lămurim: ori procurorii anti-cancer au redactat trimiterea în judecată în timp ce fumau ceva tare, ce au găsit poate prin sertare pe la colegii DIICOT, ori discuțiile interceptate chiar au avut ceva incriminator.

Degeaba. Nu spera (și n-avea teamă): nu e constituțională nici măcar mediatizarea convorbirilor. Nici atunci când nu-i vorba de bârfe la cafea sau picanterii erotice, ci poate de peșcheșuri care au trecut ori nu prin mâna cui nu trebuia. Și n-aș miza nici doi lei că vreunul dintre VIP-urile de mai sus va publica, benevol, interceptările lui de la dosar, după achitare. Așa încât nu rămâne decât să facem apel telefonic imaginar la globul de cleștar:

“Domnu’ Țeavă, vedeți că cei mai eminenți studenți absenți au renunțat, din pur amor pentru natură, la ceva electrocasnice foarte ne-ecologice. Vi le-or stivuit sub birou, că n-avem hală specială. A, îmi pare că ne-au mai lăsat la secretariat și ceva biștari din plastic reciclabil, rugându-ne să achităm dezafectarea electro-vechiturilor astea nou-nouțe…”. După o vreme, în același dosar X: “- Don’șoara Rănguță, m-o căutat cineva? – Da, mascații…”.

Sau, din alt horoscop: “Măi Șoanico, ce vreme faină e azi și bună pentru lucrul pe șantier, parcă o constelație de 250.000 de sori strălucesc ca ledurile verzișoare pe bolta albastră… Să moare calu’ meu năzdrăvan cu stea în frunte, draghe Bigben, dacă ajungi cu macaraua la atâția luceferi de pe cer!”.

Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE