Curtea de Apel București a amânat pentru joi pronunțarea în două procese privind conflictul dintre USR și Elena Lasconi

Data:

Curtea de Apel București a judecat, miercuri după-amiază, patru procese privind conflictul dintre USR și Elena Lasconi.

Două se referă la cererea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care interzice partidului să îl susțină pe Nicușor Dan în cursa prezidențială. Un al treilea proces se referă la contestarea de către Elena Lasconi a deciziei partidului prin care își retrage sprijinul pentru candidatura acesteia la alegerile prezidențiale. Al patrulea proces îl implică pe Ionuț Moșteanu, care contestă decizia BEC prin care nu îi este permis USR postarea de mesaje pe rețelele de socializare.

Curtea de Apel București a amânat pentru joi pronunțarea unei soluții pe contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, informează Agerpres.

De asemenea, instanța a amânat cu o zi pronunțarea unei decizii într-un alt proces, în care liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, contestă decizia dată de BEC prin care au fost șterse materialele de campanie cu Nicușor Dan, postate de USR pe Facebook.

Elena Lasconi s-a prezentat miercuri la Curtea de Apel București, unde a solicitat în sala de judecată respingerea celor două acțiuni, anunțându-l pe judecătorul de caz că ea este singurul reprezentant legal al partidului.

Judecătorul care are pe rol procesul în care USR cere anularea hotărârii BEC 278 din 12 aprilie, prin care nu se permite susținerea candidaturii lui Nicușor Dan, a spus că nu mai înțelege nimic, potrivit G4Media.

Lasconi s-a prezentat la proces și a spus că reprezintă USR.

Judecatoarea l-a întreabat pe avocatul Elenei Lasconi: ”Dumneavoastră pe cine reprezentați? Că nu mai înțeleg nimic”.

Potrivit G4Media, Lasconi susține că numai ea poate reprezenta partidul, nu reprezentantul Biroului Național al USR.

În final, judecătoarea a legitimat-o pe Lasconi, iar președinta USR i-a prezentat cartea de identitate de pe telefonul mobil.

În procesul în care Elena Lasconi contestă decizia Biroului Național al partidului prin care i se retrage sprijinul s-a decis amânarea cauzei, informează G4Media.

Citește și: Kremlinul creează la Chișinău partide pro-europene și unioniste pentru a le controla ulterior

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Elena Lasconi și-a ales un avocat mason, acuzat de evaziune fiscală

Candidata la președinția României Elena Lasconi este reprezentată la...

Întrevedere cu delegația Congresului american: „cooperarea cu Statele Unite rămâne esențială”

Întrevedere cu delegația Congresului american: „Pe Flancul Estic al...

Fără precedent: CNSAS limitează accesul la o notă de constatare. Cazul lui Crin Antonescu

Candidatul Alianței „România Înainte”, Crin Antonescu, a dat în...