Dacă rușii ar ataca o navă românească în Marea Neagră, mă îndoiesc că NATO ar activa Articolul 5 | INTERVIU cu Jeffrey Michaels

Mentalitatea oficialilor europeni despre ce înseamnă războiul în prezent ar trebui schimbată. Rușii ar putea ataca mâine un stat membru NATO, dacă ar vrea, fără a urmări neapărat o victorie militară, ci în dorința de a obține o victorie politică de moment, afirmă expertul în relații internaționale și studii militare Jeffrey Michaels, într-un interviu pentru PRESShub.

O acțiune militară ilogică, în interpretarea analiștilor vestici, ar putea deveni realitate. Lipsa de strategie a Rusiei în războiul pe care îl duce în Ucraina reprezintă amenințarea cea mai mare, în opinia sa.

Jeffrey Michaels a fost prezent la București, săptămâna trecută, pentru a marca 75 de ani de la înființarea NATO, ocazie cu care Institutul Pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară (ISPAIM), sub egida Ministerului Apărării Naționale, a organizat o conferința internațională pe tema evoluției și adaptării NATO la contextul actual de securitate.

Jeffrey Michaels este cercetător în cadrul Institutului Barcelona pentru Relații Internaționale și este specializat în tematica politicii externe americane și în securitate internațională.

Experiența sa anterioară a însemnat activitatea de lector în domeniul studiilor de apărare la King’s College din Londra, precum și activitatea de funcționar în cadrul NATO și în Departamentul de Apărare al SUA. De asemenea, deține o bursă de cercetare la Changing Character of War Centre, Pembroke College, Oxford. El are un doctorat în studii de război la King’s College London.

Cercetările sale au fost publicate în The Journal of Cold War Studies, The Journal of Strategic Studies, Political Science Quarterly, International Politics Reviews, Small Wars and Insurgencies, Studies in Conflict and Terrorism, RUSI Journal, Contemporary Security Policy și Orbis.

De asemenea, este coautor, împreună cu Sir Lawrence Freedman, al cărții The Evolution of Nuclear Strategy (ediția a 4-a).

---

PRESShub: Cu ce temă preferați să începem interviul, politica externă a Statelor Unite referitoare la Ucraina sau politicile NATO din prezent de descurajare a Rusiei?

Jeffrey Michaels: Cred că este important să înțelegem politica NATO pe această temă până în 2014, pentru că există o evoluție lentă a gândirii NATO în general cu privire la Rusia și la amenințările pe care Rusia le expune pentru alianță.

A existat ideea că rușii au desfășurat o agresiune împotriva Ucrainei în 2014, că au anexat ilegal Crimeea și că acest lucru nu e recunoscut ca un act legitim. Iar această situație a stabilit automat o relație de adversitate între NATO și Rusia, comparativ cu ceea ce fusese înainte de 2014.

Este important să mergem înapoi în toamna anului 2021. La sfârșitul lunii noiembrie 2021, SUA au avertizat că există consolidare militară din partea Rusiei și că poate avea consecințe foarte proaste, pentru Ucraina în primul rând, dar și, potențial, pentru NATO. Și că NATO trebuie să aibă un răspuns combinat pentru a încerca să descurajeze Rusia să atace în primul rând Ucraina.

Acest lucru a dus la diverse reuniuni ministeriale în cadrul NATO pentru ca să spună: dacă Rusia invadează Ucraina, dacă desfășoară o nouă agresiune împotriva Ucrainei, vor exista consecințe masive.

Problema a fost că nimeni nu a vrut să spună că vor exista consecințe militare masive. Subiectul a fost dezbătut în întregime din perspectiva izolării politice și a sancțiunilor economice, ceea ce este bine dacă încerci să ameninți cu consecințe, dar este ciudat dacă ești o organizație militară și nu ameninți cu consecințe militare.

Așadar, oamenii s-ar putea întreaba de ce NATO, o organizație militară, amenință cu sancțiuni, dar nu are niciun fel de control asupra lor și nu are niciun control asupra izolării politice a Rusiei, în mare măsură.

PRESShub: Politica de descurajare a NATO nu a prea speriat Rusia.

Este complet ineficientă în ceea ce privește Ucraina, dar existau două tipuri de descurajare pe care NATO le promova la acea vreme. Primul era descurajarea unei agresiuni împotriva Ucrainei și, pe lângă aceasta, era descurajarea unei agresiuni împotriva teritoriului NATO.

Practic, NATO a spus că Articolul 5 acoperă teritoriul Alianței și suntem absolut fermi în această privință. Când vine vorba de Ucraina, vor exista în continuare consecințe, dar vor fi diferite tipuri de consecințe.

Vor fi politice și economice, spre deosebire de cele militare. Singurul tip de consecință militară cu care au amenințat Rusia a fost că, după 2014, mai ales după 2016, NATO a început să deplaseze forțe în Estul Europei.

Acest lucru a dus la sporirea prezenței militară în statele baltice, în Polonia, o anumită creștere militară în România, de exemplu. Dar când Rusia a invadat Ucraina, această prezență militară ar fi trebuit să crească mult mai mult și mult mai rapid.

Rațiunea a fost că prezența militară fiind pe teritoriul NATO, în scop defensiv, NATO crește forțele de pe Flancul Estic, iar acest lucru ar fi rău pentru viitorul relației NATO-Rusia, deoarece Rusia s-a opus întotdeauna acestui lucru.

De asemenea, ați văzut efortul Rusiei de a cere ca toate trupele NATO din Europa de Est să se retragă, într-un fel de granițe de dinainte de 1991, cu argumentul: știți, ați mutat toate aceste trupe în Europa de Est, ați spus că nu faceți niciodată asta, ați făcut-o, așa că vrem toate aceste trupe înapoi. NATO a respins acest lucru. 

De asemenea, NATO a spus că Rusia nu poate dicta NATO cine va fi membrul său sau că cine nu va mai fi membru în viitor.

Așadar, am avut o mulțime de aspecte diferite de confruntare, dar, în cele din urmă, NATO nu a reușit să descurajeze. Din multe motive, au fost foarte reticenți să emită amenințări mai puternice. Cred că a fost o greșeală la momentul respectiv.

Citește și: Cum puteau fi evitate greșelile făcute de SUA și Federația Rusă în relația reciprocă după terminarea Războiului Rece. Interviu cu Svetlana Savranskaya, expertă în relațiile SUA-Rusia

PRESShub: Rusiei nu îi este frică de NATO?

Nu se știe niciodată. Aceasta este problema cu descurajarea: nu știi niciodată când reușește, dar tinzi să știi când descurajarea eșuează, pentru că dacă lansezi amenințări, iar ei fac ceva oricum, atunci este clar că ai eșuat.

Revenind la cronologie. În anii 1990, Rusia era un caz pierdut. Existau mai degrabă îngrijorări privind destrămarea Rusiei, nu că mai reprezenta o amenințare pentru cineva.  

După 11 septembrie 2001, atenția SUA s-a concentrat asupra Asiei Centrale și a Irak-ului. Statele Unite s-au raportat la Rusia în termenii ca ea să nu obstrucționeze operațiunile americane, în special în Afganistan.

Americanii au dorit transferul unor provizii prin Rusia către Afganistan, deoarece SUA avea probleme cu Pakistanul, unde exista cealaltă rută de aprovizionare.

Chiar și în cursul reacției față de războiul dintre Rusia și Georgia – când desigur, SUA au sprijinit foarte mult Georgia, nu în mod direct, ci mai mult sau mai puțin indirect, prin diplomație – americanii au vrut să repare relațiile cu Rusia cât mai repede posibil, pentru că nu doreau să pună în pericol obiectivul principal al SUA, care era Afganistanul. Acesta era marele obiectiv la acea vreme. Totul era subordonat acestui obiectiv.

Apoi am avut declinul interesului american în Afganistan, iar anexarea Crimeei de către Rusia a răstunat totul. În prezent, observăm acest interes masiv în creștere al SUA pentru securitatea europeană, în timp ce în 2011, Obama vorbea despre pivotal către Asia-Pacific.

PRESShub: În 2014, Obama a refuzat să ofere arme ucrainenilor după anexarea Crimeii.

Da. A existat o mare reticență în a-i înarma direct pe ucraineni și a crea o situație negativă. Cred că opinia dominantă în SUA, la acea vreme, a fost că Ucraina era un caz pierdut.

Și, prin urmare, Statele Unite nu au vrut să parieze pe un cal despre care credeau că va pierde, chiar și cu suportul lor. Dar treptat, percepția SUA asupra Ucrainei s-a schimbat remarcabil.

De când a început războiul, și chiar înainte de începerea războiului, a existat o cooperare mult mai mare. Însă de când a început războiul, ideea că, de fapt, Ucraina ar putea avea succes a condus la o schimbare masivă de mentalitate în SUA, ei pur și simplu nici măcar nu puteau conceptualiza acest lucru înainte.

Acesta este motivul pentru care i-au oferit lui Zelenski posibilitatea să părăsească țara, deoarece presupunerea dominantă era că forțele armate ucrainene se vor prăbuși destul de repede.

PRESShub: Dacă vreți să îl comparați pe Joe Biden cu un președinte american din timpul Războiului Rece, cu cine ar semăna cel mai mult? Mă refer la doctrina lui ce vizează Ucraina. Biden nu este nici Obama, care a refuzat să trimită arme, dar nici Ronald Reagan, un simbol împotriva ameințării sovietice.

În ceea ce-l privește pe Biden, aș spune că este foarte diferit de Reagan. Este important să ne amintim de începutul primului an al administrației Reagan, când exista o retorică antisovietică puternică.

Dar la momentul crizei poloneze, în acea perioadă, exista o presupunere generală că administrația Reagan nu avea de gând să ajute polonezii în mod semnificativ.

Cred că aceasta ar fi o mare diferență între el între Biden. Cu toate acestea, mai târziu, când Reagan a oferit sprijin american pentru mujahedinii afgani, sprijinul a fost mult mai semnificativ în privința armamentului. Aceasta este poate cea mai bună asemănare.

Biden se afla într-o situație diferită, în sensul că venea după Donald Trump și a dorit ca alegerile sale să se distingă de ale predecesorului. Cu excepția momentului retragerii din Afganistan, el a încercat să împingă rolul american în interiorul alianței, care devenise problematic în timpul mandatului lui Trump. Retorica sa a fost mult mai puternică în susținerea Ucrainei.

PRESShub: Criticile la adresa Administrației Biden se referă la faptul că nu are definită o victorie a Ucrainei.

Există diferite moduri de a defini victoria. Nu doar în ceea ce privește punctele de vedere ale SUA și punctele de vedere ale Ucrainei, dar și din perspectiva victoriei politice versus victorie militară, sau victorie pe termen scurt versus victorie pe termen lung.

Când cineva spune că dorim o înfrângere strategică a Rusiei, asta înseamnă că vrem ca Rusia să nu mai facă aceste agresiuni militare prea curând, adică pentru încă un deceniu sau două. Vrem să ne asigurăm că rușii și-au învățat lecția din această invazie, că nu vor mai încerca din nou și cu siguranță nu împotriva teritoriului NATO.

În ceea ce privește încetarea focului în cazul Rusiei și Ucrainei, nu se dorește să reînceapă focul în câteva luni sau câțiva ani.

Dacă ne întoarceam la Războiul din Coreea, de exemplu, din anul 1953, problema a fost că a existat o încetare a focului, dar războiul nu s-a încheiat niciodată. S-a pus problema cum îi împiedicăm pe nord-coreeni și pe chinezi să atace din nou, șase luni sau un an mai târziu.  

Așadar, au existat diverse măsuri care au fost luate la acea vreme pentru a încerca să prevină acest lucru. Dar, în esență, în acel moment, victoria a fost considerată egală cu un impas. Nu am pierdut în sine, dar nu am câștigat cu adevărat nimic.

În cazul Ucrainei, cred că lucrurile au evoluat. În urmă cu un an, probabil, exista un sprijin mult mai puternic pentru ideea ucraineană de victorie, care era aceea de a-și recâștiga întreg teritoriul.

Acesta este punctul de vedere oficial, dar neoficial, probabil s-ar mulțumi cu ceva mai puțin, deoarece nu văd că acest obiectiv se va întâmpla prea curând. Așteptările inițiale erau că forțele rusești nu vor putea niciodată să susțină acest nivel de pierderi și să mențină lupta atât de mult timp în modul în care au făcut-o.

În același timp, au existat așteptări greșite cu privire la ceea ce erau capabili să facă ucrainenii. Extrem de greșite, având în vedere că, în primul rând, SUA nu au oferit suficient sprijin ucrainenilor. Ei nu își puteau atinge obiectivele militare fără putere aeriană, fără suficiente arme și o întreagă listă de alte lucruri.

În urmă cu un an, existau așteptări nerealiste că o ofensivă ucraineană ar fi avut puterea unei lovituri decisive care i-ar fi alungat pe ruși, în mare parte, de pe teritoriul ucrainean.

Sau că ar putea exista un fel de luptă internă în interiorul Rusiei care să-i determine să ajungă la un fel de aranjament, la un nou acord sau la o încetare a focului ca măsură provizorie.

Eu cred că, pe termen scurt, o victorie militară ar consta în a recuceri cât mai mult teritoriu posibil. Dar mă îndoiesc foarte mult că există vreo așteptare că vor recâștiga întreg teritoriul.

Citește și: Evaziunea fiscală nu mai este o prioritate pentru procurorii din România

PRESShub: Este greu de recuperat Crimeea.

Din punct de vedere militar, este foarte dificil. Atunci când te uiți la frontul de luptă, este un front foarte lung, iar rușii s-au organizat. Rușii sunt foarte buni la apărare, însă în același timp este foarte costisitor pentru ei să apere această linie lungă de front. Există limite din partea ambelor părți să străpungă linia de front.

După cum am văzut anul trecut, existau așteptări că ucrainienii vor ataca mai repede. Dar le-a luat mult timp să se organizeze, iar în acest tip rușii și-au organizat mult mai bine apărarea, ceea ce explică în mare măsură de ce ucrainenii nu au făcut prea multe progrese.

Odată cu aceste orizonturi de așteptare înșelate, vânturile politice au început să se schimbe și totul se desfășoară în funcție de un calendar. Rusia, desigur, speră că Trump va câștiga și va tăia sprijinul pentru Ucraina. Acest lucru nu le garantează neapărat o victorie, dar ar submina Ucraina în mod semnificativ. 

Între timp, așa cum am văzut ce s-a întâmplat în Camera Reprezentanților din SUA, unde președintele Mike Johnson amână sprijinul pentru Ucraina, Administrația Biden a găsit o modalitate de a ocoli acest blocaj, prin așa-numitul Presidential Drawdown Authority.

Astfel, americanii pot trimite în continuare arme în Ucraina, dar nu într-o măsură semnificativă. Și nu este foarte clar câte astfel de aranjamente mai pot face pentru a menține fluxul de arme. Dar, pe lângă asta, există o problemă mai amplă, și anume dacă oferă armele potrivite.

PRESShub: De ce nu oferă americanii arme cu rază lungă de acțiune?

Aș spune că, în esență, este lașitate politică, pentru că nu vor să întreprindă din ce în ce mai multe acțiuni. Dar, acestea fiind spuse, să revenim în timpul Războiului Rece, când, de exemplu, sovieticii îi ajutau pe nord-vietnameni împotriva americanilor. Iar nord-vietnamenii doreau un echipament mult mai bun din partea sovieticilor.

Iar sovieticii au spus nu, pentru că nu vrem ca acest război să ne scape de sub control.

Așadar, ambele părți au de obicei limite stabilite atunci când se angajează în favoarea unui guvern proxy, care luptă împotriva unei alte mari puteri. Dar chiar și în acest tip de cadru, aș spune că americanii ar putea face mai mult, pentru a le permite ucrainenilor să obțină mai multe victorii pe câmpul de luptă.

Ar fi trebuit să facă acest lucru acum un an și jumătate, doi ani, poate chiar mai devreme. Bănuiesc că o parte din această situație se datorează și faptului că este un an electoral în SUA.

Există unele îngrijorări legate de faptul că lucrurile ar putea scăpa prea mult de sub control. Și poate că, după alegeri, vom asista la unele schimbări de politică de ambele părți.

O mare parte din discuțiile de acum se referă la ce se întâmplă dacă Trump câștigă, dar, de fapt, cealaltă întrebare este: ce se întâmplă dacă Biden câștigă? Este o perioadă foarte importantă de urmărit.

PRESShub: Și foarte confuză.

Și foarte confuză, într-adevăr. Pentru că sunt atât de multe dinamici diferite în joc. Rusia a beneficiat de suport în mod semnificativ. Cel mai bun aliat ai său au fost Coreea de Nord, în ceea ce privește aprovizionarea cu proiectile de artilerie.

China a sprijinit-o, de asemenea, într-o anumită măsură. Sprijinul din partea Coreei de Nord a fost destul de semnificativ, al Iranului într-o probabil mai mică măsură. Vom vedea cum se schimbă aceste dinamici.

PRESShub: În UE, există o dezbatere dacă ar trebui să-și dezvolte propria politică de apărare și securitate. Există multe proiecte care vin din zona think tank-urilor pentru a încuraja decidenții politici să implementeze politici de securitate mai puternică. Există desigur și dilema ca UE să nu intre în competiție cu NATO. Care este opinia dvs pe această temă?

Trebuie să facem o distincție între, să zicem, o politică comună de securitate și apărare, pe de o parte, și dacă europenii vor cheltui mai mulți bani pentru apărare și forțele armate, pe de altă parte.

Europenii au o politică de apărare și Securitate comună (PSAC) de foarte mult timp. Doar că a fost foarte ineficientă.  Structurile europene sunt pur și simplu foarte slabe.

Și nu văd ca acest lucru să se schimbe prea curând, pentru că atunci când ai oficiali care lucrează dintr-o perspectivă, să zicem, din perspectiva PSAC, nu din perspectiva NATO, pur și simplu gândesc în termeni fundamental diferiți. Așa că ar trebui să avem o schimbare de mentalitate, o schimbare organizațională. Și nu cred că se va întâmpla așa ceva.

Chiar și cu cheltuieli mai mari pentru apărare, guvernele europene trebuie să identifice cum ar face lucrurile diferit față de cum o fac în cadrul NATO. 

Practic, ar putea face ceea ce face NATO, dar fără SUA? Și cât de semnificativ ar fi acest lucru? Știți, vechiul stereotip, sau vechiul tip de viziune, era că, în cel mai bun caz, poate că operațiunile Uniunii Europene ar putea face ceva mic în Africa, câteva sute de oameni, poate câteva mii, dar nu mai mult de atât.

Și chiar și să ajungă la o mie era foarte, foarte dificil pentru ei. Dar când vedeți dimensiunea și amploarea a ceea ce se întâmplă în Ucraina în acest moment, este peste așteptări în comparație cu ce ați putea vedea în cadrul PSAC.

Este, de asemenea, foarte greu, chiar și din perspectiva NATO, iar ei sunt mult mai calificați și mai capabili: exerciții la scară largă, având planuri de apărare comune și eforturi de planificare cu adevărat serioase.

Există această opinie că poate politica de apărare a UE va fi în suprapunere cu NATO. Eu nu prea văd asta deloc.

În ceea ce mă privește, un tanc este un tanc. Dacă americanii nu sunt acolo și vreți să plasați acel tanc cu un steag al UE, este absolut în regulă.

Dacă americanii sunt acolo, atunci probabil că steagul NATO are mai mult sens. Dar depinde cu adevărat de misiune. Depinde de circumstanțele politice.

Cel puțin să aibă capacitatea de a face acest lucru. Spania, de exemplu, nici măcar nu vrea să vorbească despre ceea ce se întâmplă în Est. Pe ei îi intereseazâ doar că ceea ce se întâmplă în Marea Mediterană.

Cred că mentalitatea se schimbă încet și este nevoie de ani de zile pentru ca această mentalitate să se schimbe. Chiar și după ce a început războiul din Ucraina, existau oficiali UE care încă vorbeau folosind termeni precum busola strategică. Și sugerau să continuăm cu vechile noastre politici.

Există evaluări care spun că în cinci ani rușii ar ataca NATO. Acest tip de evaluare reprezintă un nonsens. Rușii ar putea ataca mâine, dacă ar vrea. Vorbim, de fapt, de ce ar urmări cu atacul lor și de ce ar ataca?

Poți ataca știind că vei pierde militar, dar vei câștiga din punct de vedere politic. Unii compară situația aplicând o grilă de intepretare veche, cum ar fi preluarea de către Rusia a unui stat baltic sau a celor trei statelor baltice. Depinde ce urmărești prin acest atac.

PRESShub: Există o teorie potrivit căreia Rusia ar ataca undeva, poate într-o zonă mai izolată, un stat membru NATO doar ca să arate că Articolul 5 nu funcționează. Pe de altă parte, în România se ia în vedere scenariul că Rusia ar putea ataca Republica Moldova, iar acolo trăiesc sute de mii de cetățeni români.

Dacă ne întoarcem în 1948, când încă se redacta Tratatul NATO, există încă de atunci această îngrijorare că va exista o lacună în tratat pe care rușii vor încerca să o exploateze sau că vor face ceva și că nu va fi un răspuns foarte puternic.

Punctul important de atunci, ca și cel de astăzi, este acceptarea generală a faptului că incidentele mici vor genera un răspuns mai mult sau mai puțin echivalent.

Mă îndoiesc că Rusia că ar ataca Moldova. Nu sunt sigur că ar avea sens din punct de vedere militar să încerce să facă asta.

Ar putea încerca diverse mișcări doar pentru a crea probleme, caz în care s-ar putea să vedeți mai multe unități NATO staționate mai aproape de granițe, sau poate să rămână la fel. Dar natura amenințării de acolo este de fapt foarte limitată în comparație cu genul de lucruri despre care vorbim noi.

Vorbeam zilele trecute despre ce s-ar întâmpla dacă, să zicem, o navă românească este atacată în Marea Neagră. Ar fi sau sau nu de luat în considerare Articolul 5?

Am fost îndoielnic, deoarece în timpul Războiului Rece, de exemplu, au existat cazuri în care se întâmplau astfel de incidente, un avion doborât, de pildă. Iar acest tip de incidente se rezolvau pe cale diplomatică și erau considerate incidente izolate și nu era cazul activării Articolului 5.

A existat, de asemenea, cazul, cu câțiva ani în urmă, când un avion rusesc a fost doborât în apropiere de Turcia. Sau atunci când o rachetă a intrat în spațiul aerian polonez și a aterizat în Polonia. Inițial, a existat o îngrijorare că era o rachetă rusească și s-a pus problema cum răspundem la asta.

 Există anumite incidente sub un anumit nivel când Articolul 5 nu se invocă. Articolul se activează doar când vorbim despre acțiuni mai mari, cum ar fi să conduci o agresiune pe scară largă împotriva unui teritoriu.

Asta cred că are consens în limbajul NATO. Ei spun, dacă există un atac hibrid sau un atac cibernetic sau un atac în spațiu, vom lua în considera de la caz la caz, ca fiind o problematică legată de Articolul 5.

De asemenea, se poate întâmpla să fie invocat Articolul 5 și să nu se întâmple mare lucru, deoarece Articolul 5 spune, în esență, că puteți folosi forța armată pentru a răspunde la un anumit tip de atac, dar nu sunteți obligat să o faceți. Cel puțin, în acel moment este exprimată voința politică colectivă de a face ceva.

Toți actorii politici se reunesc  și iau o decizie. Acest lucru arată solidaritate, dar s-ar putea să nu însemne foarte mult în termeni practici, așa cum ați văzut, de exemplu, după 11 septembrie, când toată lumea a invocat Articolul 5, dar SUA nu au solicitat prea mult ajutor, Mai târziu, mai multe state member NATO s-au implicat în Afganistan, dar nu inițial. Așadar, totul depinde de circumstanțe.

Revenind la scenariul potrivit căruia Rusia ar ataca Republica Moldova, cred că totul depinde de cât de multe avertismente au existat pentru așa ceva.

Cred că ați vedea un efort de a muta forțele mai aproape de granițe pentru a descuraja și pentru a trasmite mesajul rușilor că, dacă încercați să vă trimiteți forțele, presupun că din Transnistria, în Moldova sau să atacați Moldova, atunci avem o mulțime de forțe aici care pot să vă bombardeze dacă încercați să faceți asta.

PRESShub: Sunteti optimist pentru viitorul apropiat? În România se discută mult că trebuie să ne pregătim de război, iar liderii politici nu fac nimic în acest sens.

Cred că, în mod cert, mai multe pregătiri de apărare sunt absolut necesare. Idealul pentru pregătirile de apărare este ca să nu fii nevoit niciodată să ajungi la război.  

Când pari slab și nu cheltuiești bani pe această problemă, devii vulnerabil, pentru că nu pare să iei acest lucru foarte în serios. Și, bineînțeles, mai există și problema politică din SUA, în funcție de cum decurg lucrurile, ar putea fi nevoie de măsuri mult mai radicale în ceea ce privește pregătirile de apărare.

Unul dintre lucrurile pe care le-ați văzut în Ucraina a fost că a fost un atac care nu a avut prea mult sens. Și asta este cu adevărat marea problemă, și anume că nu este vorba de faptul că a fost  o mișcare logică pentru ruși, ci de faptul că a fost ilogic pentru ei să îl facă.

Pentru că, chiar dacă ar fi cucerit Kievul, s-ar fi confruntat cu un război de gherilă pe scară largă și, după orice criteriu, ar fi fost un conflict foarte sângeros, care nu avea să se încheie prea curând.

Așa că nu prea avea sens și, din câte îmi dau seama, nici rușii nu prea aveau o idee clară despre ce ar fi trebuit să facă. Dovezile noastre despre ceea ce gândeau ei sunt încă extrem de limitate, iar ceea ce tind să arate dovezile noastre este că, de fapt, a fost o luare de decizie mult mai haotică din partea lor.

De exemplu, poți să iei Kievul, dar ce se întâmplă după aceea? Ar trebui ca toate forțele tale să fie transferate apoi în Ucraina de Vest? Vor fi la granițele NATO? Le vor retrage în câteva luni? Nu a fost clar care este planul lor de tranziție.

PRESShub: Poate să schimbe regimul politic

Este foarte dificil de făcut în termeni practici. Nu atunci când se desfășoară ostilități active și ai o mișcare naționalistă puternică.

Nu avea cum să fie ușor. Iar ca acel regim să aibă vreo legitimitate, probabil că ar fi avut nevoie să mențină acolo forțe rusești pe scară largă, ceea ce ar fi provocat furie. Nu avea cum să fie o „curățenie” a regimului Zelenski.

De aceea, spun că a fost o mișcare ilogică. Iar acest lucru pentru mine este cea mai mare amenințare. Nu este vorba de forțe rusești pe scară largă, să spunem, care să atace statele baltice.

De fapt, este vorba de faptul că ei fac ceva care nu prea are niciun fel de sens din perspectiva noastră, dar care le oferă un fel de victorie politică. Sau provoacă un accident or pur și simplu iau o decizie de moment prost sincronizată și prost gândită. 

PRESShub: Vă sperie lipsa de strategie a rușilor

Lipsa unei strategii, da. Ar putea fi vorba doar de instinct politic sau de o acțiune politică care ar putea duce la mii de victime.

Un lucru pe care l-am văzut, din nou, în ceea ce privește schimbarea mentalității noastre este că nimeni, nici într-un milion de ani, nu și-ar fi imaginat că Rusia ar fi suferit 350.000 de pierderi și ar fi continuat lupta. Americanii pierd câteva mii de oameni și pe parcursul a mai mulți ani, iar acest lucru este dezastruos.

Nu este chiar la nivelul celui de-al Doilea Război Mondial, dar este cel mai mare număr de pierderi pe care l-am văzut de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Dacă rușii au 350.000 de victime și încă duc o luptă foarte mare, ne putem doar imagina de ce sunt capabili să facă chinezii.

Mentalitatea noastră despre ce este războiul se schimbă acum pentru că el reprezintă ceva fundamental diferit față de ceea ce credeam înainte de 2022. Cum ne schimbăm structurile?

Cum ne schimbăm planurile pentru a lua în considerare aceste lucruri? Trebuie să gândim în moduri foarte diferite. Birocrații sunt birocrații, politicienii sunt politicieni, aceste lucruri se mișcă foarte încet.

PRESShub: În același timp, ar fi o umilință pentru Putin să se retragă din Ucraina. Nu o va face.

Cu siguranță nu există așteptări positive în privința actualului regim la putere. Nici măcar nu sunt sigur că un lider rus post-Putin nu va avea probleme semnificative în încercarea de a-și retrage forțele, presupunând că ar vrea să facă acest lucru. 

Vom vedea cât timp sistemul lor poate ține acest ritm: încă un an, încă doi ani, vom vedea. Ca în orice sistem, există tensiuni pentru că trebuie să găsească oameni dispuși să intre în această mașinărie de tocat carne pe care și-au creat-o singuri.

Au devenit un pic mai buni la asta, în ultimul an, în comparație cu situația din primul an, dar este încă o provocare pentru Rusia să poată genera toate aceste forțe. Și da, poți obține sprijin din Coreea de Nord, dar chiar și nord-coreenii vor spune la un moment dat, stocurile noastre sunt prea mici și nu putem risca.

PRESShub: În istoria recentă de politică externă americană putem observa că americanii intri initial cu entuziasm într-un război, după care încet-încet, încep să se răzgândească și decid să se retragă. Există posibilitatea ca Statele Unite să își retragă sprijinul pentru Ucraina?

Este important să ne amintim, de exemplu, de războiul din Irak. Irak-ul era nepopular în 2004, dar totuși americanii au rămas mult mai mult timp după aceea.

Vorbim de ani și ani de zile de operațiuni foarte costisitoare. În Vietnam, americanii au devenit cu adevărat activi abia în 1965, 1966 și au rămas până în anul 1973. 

După cele mai multe standarde, vorbim de un angajament pe termen lung, în ciuda faptului că a existat opoziție internă, fie în privința Vietnamului, fie în privința Afganistanului.

Nu văd schimbarea sprijinului fundamental al SUA pentru Ucraina decât dacă, din nou, va câștiga președinția Trump sau va exista o schimbare masivă a republicanilor în Congres.

Dar chiar și atunci, opoziția republicană față de Ucraina se va diminua. Eu cred că majoritatea republicanilor vor susține, probabil în privat, Ucraina. Dar, din motive politice, ei nu se vor opune public lui Trump.

Dacă Trump va pierde alegerile, atunci cred că Ucraina va avea și mai multă susținere. Interesul va fi să încerce să încheie conflictul cât mai repede posibil, furnizând Ucrainei mult mai multe arme.

PRESShub: În Orientul Mijlociu sau în Vietnam, americanii au avut trupe pe frontul de luptă, le-au murit oameni. În Ucraina nu există participare direct cu trupe americane, iar acest lucru poate fi un avantaj pentru ei ca furnizarea armelor să continue.

Atâta timp cât participarea este indirect, americanii pot depăși puțin limitele. Cred că nu le-au împins suficient de departe în ceea ce privește tipurile de arme pe care le-au furnizat sau cantitatea acestui armament.

Însă le-au împins mai departe decât au crezut oamenii inițial.  Există anumite limite pe care nu le vor depăși. Acest lucru este tipic pentru americani, dar și pentru alte țări.

I-am menționat pe sovietici în Vietnam, de exemplu, chiar și pe americani în Afganistan: îi poți ajuta pe afgani într-o anumită măsură, dar nu le dai arme nucleare, spre exemplu. Nimeni nu vorbește acum despre a le da ucrainenilor arme nucleare. Sau ceva foarte, foarte puternic.

Citește și: Deținuții români sunt pe locul 2, ca număr, în închisorile din Italia. Italienii îi vor trimiși în România

PRESShub: Rușii au și ei limite în războiul pe care îl duc în Ucraina?

Până acum nu au folosit arme chimice, nu au folosit arme biologice, nu au folosit arme nucleare. Există mai multe explicații, iar una dintre ele e că nu ar fi eficient pentru ruși din punct de vedere militar sau politic.

În teoria militară, ai putea folosi o armă nucleară împotriva unei poziții de front, iar apoi să o folosești pentru a face un fel de gaură în linia frontului inamic în scopul de a-ți trimite forțele. Problema este că ei nu au o armată prea bună.

Cel mai important punct de vedere este că chinezii se opun, iar ei sunt principalii lor aliați politici. Chinezii sunt îngrijorați dacă deschizi cutia Pandorei și începi să folosești arme nucleare.

Dacă Rusia le folosește în Ucraina, următorul pas ar fi că americanii, într-un situație de urgență, le-ar folosi în apărarea Taiwanului. Putin se teme, la rândul lui, de această cutie a Pandorei dar într-un sens diferit. Ia în considerare că americanii le-ar putea folosi împotriva rușilor. Așadar există limite și din partea rusă.

Atâta timp cât pot continua războiul și controlează încă părți importante de teritorii, rușii pot să revendice un fel de victorie în discursul lor.

Nu este o victorie semnificativă în niciun sens. De exemplu, când americanii spuneau după valul de intervenție din Irak în 2008: am făcut o intervenție, iar acum lucrurile sunt mult mai bune.  

Clamau un fel de victorie. Nu era o victorie semnificativă. A fost un dezastru militar absolut, un dezastru strategic.

Dar politicienii îl reformulează în termenii care le convine pentru acel moment. Istoricii vor ieși mai târziu și vor spune, desigur, a fost un coșmar total. Dar, din punct de vedere politic, politicienii vor vinde tema victoriei publicului lor intern.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!