Într-o postare făcută duminică pe Facebook, premierul desemnat Dacian Cioloş a vorbit despre principalele crize pe care le traversează România sanitară și energetică, despre „determinarea de a merge până la capăt”, despre recunoașterea greșelilor și despre speranța că PNL și PSD vor respecta întregul proces parlamentar.
„Este o criză de durată, pentru că nu poți rezolva o problemă care a trenat 30 de ani în câteva luni. Criza sanitară este un rezultat al lipsei de încredere în instituții înainte de orice. Criza energetică este o criză europeană și globală care va afecta în cel mai dur mod cu putință România. Din nefericire, aceste săptămâni nu au contribuit la creșterea încrederii cetățenilor în capacitatea politicului de a rezolva probleme, ba dimpotrivă. Cred că este nevoie de multă onestitate în perioada care vine, pentru că avem doar două soluții: o criză totală care va duce la implozia sistemului și la o perioadă de extremism și populism sau recâștigarea încrederii în noi, care să se facă onest și prin muncă reală.
Și, pentru că onestitatea este valoarea de bază, trebuie spus că, paradoxal, foarte probabil suntem singura soluție pentru momentul de față, care convine tuturor forțelor politice în momentul în care ne găsim”, spune Dacian Cioloș.
„Noi facem mai puține calcule politice decât celelalte partide”
Liderul USR spune că el și echipa sa ar putea fi o soluție convenabilă întregii clase politice.
„În ceea ce ne privește, voi prezenta Biroului Național USR și Comitetului Politic USR o listă de miniștri și o vom vota pentru a ajunge în Parlament. Vom merge până la capăt, pentru că avem de ales dacă respectăm mecanismele politice, funcționarea democrației și interesele de moment ale unor actori politici. Să nu vă închipuiți că am ajuns noi să formăm un guvern monocolor pentru că nimeni altcineva nu-și dorește să ocupe scaune de miniștri. Am ajuns pentru că, în contextul momentului, noi facem mai puține calcule politice decât celelalte partide despre care cred că, pur și simplu, sunt captive propriilor analize și speranței că la sfârșit vor avea de câștigat mai mult decât competitorii lor. Noi suntem mult mai sensibili la critică și la interacțiunea cu publicul nostru și am fost împinși în față de această gândire optimistă și curajoasă. Vom vedea la sfârșit cine a avut dreptate, dar nu regretăm niciun moment faptul că am făcut acest pas, pentru că trebuie să existe o parte a societății și a politicului care să creadă că se poate chiar și atunci când pare că nu mai există speranță. De aceea mergem noi până la capăt. Pentru că cetățenii României trebuie să știe că, indiferent de cât de dificilă este situația politică, mereu va exista cineva care să-si asume rezolvarea respectivei situații. Astăzi, suntem noi. Mâine, pot fi alții (…).
Indiferent de situație, cred că și pentru PSD tot noi putem fi o soluție pentru a depăși lunile care urmează. Poate ne rupem gâtul și veți scăpa de noi sau poate vom reuși să ținem lucrurile sub control și vă vom permite să vă numărați liniștiți procentele. Oricum ar fi, ieșiți în câștig, pentru că sunt convins că nu vreți să vă treziți pe tavă cu o țară demolată.
În finalul acestei mărturisiri, aș vrea să îi mulțumesc președintelui Iohannis pentru încrederea acordată odată cu acest mandat. Nu știu care au fost motivele reale ale acestei decizii, dar formal cred că trebuie să restabilim o relație funcțională între instituțiile statului român (…)”, a mai spus Dacian Cioloș.
Foto: Facebook Dacian Cioloș