Daea: „Fac balet cu mintea tot timpul pentru că o am la mine. Sunt ca panoul fotovoltaic”

Data:

spot_img

Ministrul PSD al Agriculturii, Petre Daea, s-a lăudat duminică seara că tot timpul face balet cu mintea, pentru că o are la el şi a mai susţinut că nu oboseşte, deoarece este ca „panoul fotovoltaic”, se încarcă de la soare, iar noaptea are energie de peste zi.

Întrebat duminică, la Antena 3, ce preferă să mănânce de sărbători cu familia, ministrul a răspuns:

„Ce fac românii. Preferinţele mele sunt legate de ce fac aceşti români minunaţi, indiferent unde mă aflu. Dacă faci o sarma, mâncăm o sarma. Dacă faci o răcitură, mâncăm o răcitură. Dacă este o carne pe grătar, dacă este una la ceaun, mâncăm. Cum să nu mănânci?”, a explicat ministrul Agriculturii, citat de Ziare.com.

Petre Daea a ţinut să menţioneze că ştie să gătească, însă nu are timp.

„Ştiu să gătesc, dar nu am timp. Eu de toate fac pentru că am învăţat de la muma. Mă lăsa acasă să nu mor de foame. Găseam şi lemne să aprind focul, scoteam şi apa din fântână să fac mămăliga, găseam şi făina să o învârtesc, găseam şi lingura de lemn să nu se prindă şi ştiam să fac. Singur te învaţă.

Te învaţă nevoia şi te învaţă dorinţa de a trăi şi a fi bine. Eu am avut şi nevoie pentru că eram copil sărac. Am avut şi dorinţa de a fi bine, am avut şi plăcerea de a face, am avut şi dragoste de fraţi, dragoste faţă de părinţi, într-un cuvânt am făcut ceea ce trebuia şi sunt foarte, foarte mulţumit”, a povestit Daea.

Chestionat dacă nu îl sună soţia să vină acasă mai devreme, Daea a răspuns.

„A obosit să mă mai sune. Tot timpul îi răspund. Eu răspund la telefoane şi la 12 noaptea, cu atât mai mult la soţie. A fost şi cazul la dumneavoastră de la televizor, ajunsesem acasă şi aşezasem capul pe pernă şi telefonul pus pe pernă a început să mă întrebe. M-am dezmeticit repede”, a afirmat ministrul PSD.

Citește și: Recensământ 2022. Cât este populația rezidentă a României

Ulterior, Petre Daea a fost întrebat cu privire la faptul că a fost acuzat că face balet în lanul de porumb.

„Tot timpul fac balet cu mintea. Să ştiţi că fac balet cu mintea tot timpul pentru că o am la mine. Nu obosesc”, a răspuns el.

„Eu sunt ca panoul fotovoltaic. Mă încarc dacă e soare, iar noaptea am energie de peste zi. Aşa că nu stau deloc. Funcţionez tot timpul cu gândul că îmi fac datoria faţă de misiunea pe care mi-au încredinţat-o, prin decizie politică, prin decizie administrativă, prin orice. În momentul când te-ai aşezat pe scaunul răspunderii ministeriale să ştii că eşti responsabil pentru tot, iar tu eşti primul lucrător în minister şi nu altceva”, a concluzionat ministrul. (The Epochtimes Romania)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Klaus Iohannis: „Este momentul ca fiecare lider să se vadă ca un om de stat, să se așeze la masa discuțiilor”

Klaus Iohannis: „România este importantă, cetățenii români sunt importanți,...

De ce România nu are un proiect de țară | Deutsche Welle

Potrivit ultimelor cercetări sociologice, peste jumătate dintre români cred...