Eliminarea întregii conduceri Hezbollah și viitorul Libanului. Dacă nu ar fi confirmată de toată presa și dacă nu s-ar fi desfășurat în văzul tuturor, eliminarea în câteva zile a întregii conduceri a Hezbollah pare un film din seria Misiune Imposibilă. Doar Tom Cruise sau poate James Bond puteau să asasineze în 24 de ore pe cei mai păziți oameni ai planetei, scrie Daniel Klinger.
Cu toate astea, chiar așa s-a întâmplat. Aproape că e prea spectaculos ca să fie adevărat. Și pentru că nu e film, ci realitate, putem doar să ne imaginăm cât de bine a fost pregătită acțiunea și cu cât de mult timp înainte.
Se poate ca atacul cu pagerele de acum 10 zile să nu fi fost declanșat ca să omoare luptătorii Hezbollah, ci pentru a-i face pe conducătorii lor să facă întâlniri fizice, mijloacele de comunicare fiind compromise.
Apoi chiar deplasarea lui Netanyahu la New York poate fi parte din plan. Lipsa lui din Israel, i-a făcut pe capii Hezbollah să creadă că un atac asupra lor nu poate fi autorizat, deci întâlnirea din Beirut s-ar putea desfășura în siguranță.
Un amplasament strict secret
Din ce am citit, buncărul din Beirut în care avea loc întâlnirea nu era unul improvizat ci era protejat împotriva bombardamentelor. Amplasamentul lui era strict secret și mai era și disimulat sub o clădire. Părea un amplasament inexpugnabil. Dar bombele lansate asupra buncărului au fost și ele din filmul cu agentul 007. Altfel nu se explică mărimea exploziei care a urmat. Și chiar dacă nu ar fi penetrat betonul buncărului, violența exploziei ar fi omorât pe cei din buncăr prin leziunile interne generate de unda de șoc.
Dar toate astea nu ar fi fost posibile fără o penetrare la cel mai înalt nivel în structurile Hezbollah a serviciilor de inteligență israeliene. Probabil vom mai afla ceva detalii în următorii ani.
Una peste alta, această eliminare în câteva zile a întregii conduceri a unei organizații precum Hezbollah pare o poveste SF. Să ne gândim că pentru eliminarea lui Bin Laden americanii au avut nevoie de 10 ani.
Libanul are șansa de a redeveni o țară prosperă cu o națiune suverană
Și acum vine întrebarea complicată. Dacă israelienii au fost atât de buni, dacă știau unde se află oricine din Hezbollah la orice oră, cum a fost posibil 7 octombrie? Nu dă asta apă la moara celor care spun că atacul a fost lăsat să se producă fix pentru a justifica contraofensiva împotriva Hamas și Hezbollah? Război care iată, a distrus infrastructura, capii și mare parte din luptători, ducând Israelul într-o poziție mai sigură pentru mulți ani de acum înainte. Eu personal nu cred în această conspirație.
Și încă ceva – Mai important decât efectul de sporire a securității pentru Israel, eliminarea lui Hassan Nasrallah ar putea fi șansa Libanului de a redeveni o țară prosperă cu o națiune suverană. Libanul are șansa acum să scape de Hezbollah.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: pixabay.com/ djedj)