Daria Iurișceva și-a început cariera profesională ca jurnalist în Moscova după care, când menghina cenzurii autorităților a început să se strângă, a făcut pasul către regie și animație. Anexarea Crimeei și apoi invazia restului Ucrainei de către armata Federației Ruse au determinat-o să iasă în stradă în repetate rânduri, activitate care i-a adus până la urmă arestul și, după eliberare, fuga din Rusia.

Jurnalistul româno-american Răzvan Sibii a stat de vorbă cu mai mulți activiști ruși anti-război, dizidente rusoaice feministe care caută, din exil, să contracareze propaganda naționalistă și militaristă a lui Putin prin jurnalism și artă politică.

Într-unul din interviuri, preluat și de publicația Libertatea, o activistă din minoritatea etnică buriată a povestit cum încearcă să demonteze mitul cruzimii buriaților, un mit care le convine de minune și rușilor (care dau vina pe soldații buriați pentru masacrele de tip Bucha) și vesticilor (care protejează imaginea rușilor „europeni” contrastându-i cu buriații și cecenii „asiatici”).

Răzvan Sibii începe o colaborare cu PRESShub și prin interviul cu dizidenta Daria Iurișceva aduce în atenția publică atitudinea tinerilor ruși față de Putin și războiul din Ucraina, precum și modalitățile prin care unii disidenți încearcă să se facă auziți de către generațiile mai tinere care nu sunt nostalgice după timpurile Uniunii Sovietice.

„Încă există oameni normali în Rusia!”

Rusoaica Daria Iurișceva (37 de ani), este artistă multimedia auto-exilată în Marseille, Franța.

S-a născut în Sîktîvkar, capitala Republicii Komi, o regiune din nord-vestul Rusiei, la granița cu Finlanda, cunoscută ca fiind locul în care au fost construite lagăre de muncă forțată și pe timpul Imperiului Țarist și pe timpul Uniunii Sovietice. (Minele din Vorkuta, situate la nord de Cercul Arctic, au fost printre cele mai faimoase iaduri ale gulagului sovietic).

Dialogul cu dizidenta rusă a fost realizat în limba engleză, prin Zoom, și a fost prezentat pe newsletter-ul personal al autorului într-o variantă comprimată. „Iurișceva mi-a fost câteva zile studentă la începutul lui 2023, la un mini-curs de jurnalistică organizat de Universitatea Stony Brook din Statele Unite”, a explicat Răzvan Sibii, care este și cadru didactic universitar în Statele Unite ale Americii, Senior Lecturer în cadrul Facultății de Jurnalism a University of Massachusetts Amherst.

De la istorie la jurnalism și de la artă la activism

PRESShub: Ai făcut facultatea de istorie, dar ai ajuns până la urmă să fii jurnalistă și apoi artistă și activistă. Cum ai intrat pe traiectoria asta?

Daria Iurișceva: Am început să lucrez în jurnalism când eram studentă. Sinceră să fiu, la vremea aceea nu înțelegeam prea multe despre această profesie — era doar o modalitate de a câștiga niște bani. Am lucrat ca jurnalist financiar, timp de vreo opt ani, pentru ziarul Kommersant, care la vremea aceea era un ziar normal, nu ca acum, și pentru agenția de presă Interfax.

În 2014, după anexarea Crimeei, situația jurnaliștilor din Rusia s-a înrăutățit foarte mult. Poate am avut o intuiție, nu știu, dar n-am mai vrut să am de-a face cu jurnalismul. Vroiam oricum dintotdeauna să fac artă.

Mai întâi m-am apucat de pictură clasică, pentru că mi-a plăcut întotdeauna să pictez și să desenez și să spun o poveste prin intermediul imaginii. Dar pictura nu mi s-a părut îndeajuns, așa că m-am dus înapoi la școală să studiez animația.

Acolo am întâlnit o profesoară care m-a influențat foarte mult. Era videografă și scriitoare. Acum e și ea aici în Franța. Cu ea am avut prima mea experiență de artă activistă. În 2018, regizorul ucrainian Oleg Sentsov a fost arestat de către FSB și condamnat la 20 de ani de închisoare.

A intrat în greva foamei, cerând a fi eliberat și el și alți prizonieri politici. Profesoara mea a făcut un apel către breasla videografilor să facă videouri despre fiecare prizonier politic. Am făcut și eu un film scurt de animație.

Citește și: Cine sunt partenerii PSD în Republica Moldova

Te așteptai la consecințe negative din partea autorităților?

Nu. Știu că au trecut doar cinci ani de-atunci, dar era mult mai bine pe-atunci. Exista deja represiune și Putin era deja un dictator, dar mai existau instituții de presă independente, mai exista Memorial.

Chiar vizionarea publică a acestor filme a fost organizată cu ajutorul Memorial. Era periculos, dar nu așa ca acum. Să fiu sinceră, mi-era mai mult teamă că va afla tatăl meu ce-am făcut. Pentru că el, din păcate, crede în propaganda [regimului Putin], la fel ca cei din generația lui care au crescut în vremurile sovietice.

E groaznic, pentru că îl iubesc. Așa e în multe, multe familii în Rusia din cauza războiului.

Protestele și arestul

Ce s-a întâmplat în viața ta când a început războiul în 2022?

Începeam să fiu tot mai critică la adresa autorităților ruse și mă implicam în tot mai multe proiecte. Chiar înainte de invadarea Ucrainei, am participat la un flash mob de animație organizat în sprijinul Memorial. [Faimoasa organizație pentru drepturile omului a fost închisă de către regimul Putin în 2021 – n.red.]

Dar pentru mine 24 februarie [ziua invaziei – n.red.] a constituit ultima linie roșie. Atunci mi-am pierdut orice iluzie în legătură cu țara mea. Mi-a fost greu, pentru că am crescut citind despre cum au luptat sovieticii cu fasciștii. 

Acum noi suntem fasciștii și e o rușine imensă de care nu putem scăpa. E cu noi tot timpul.

În ziua aceea am fost atât de furioasă… Am hotărât că trebuie să facem ceva. Am inițiat o mișcare a animatorilor împotriva războiului. Ni s-au alăturat mulți oameni, ceea ce e important, pentru că artiștii ruși nu erau implicați în politică înainte. Acum aveam un loc în care să ne exprimăm opiniile anti-război.

În primele zile ale invaziei, am făcut multe întâlniri, multe proteste în Moscova. Am ieșit în stradă. Și pe 6 martie anul trecut am fost arestată pentru prima oară. Am avut noroc, că nimeni nu ne-a bătut, nimeni nu ne-a torturat. Ne-au ținut în arest o zi și o noapte.

În Rusia exista pe atunci un grup de avocați voluntari care ajutau [prizonierii politici]. Unul dintre acești avocați a venit la noi în arest și ne-a zis „Nu le spuneți nimic”. Mi-era frică, mă temeam că știu că am mai participat și la alte acțiuni. Dar pe vremea aceea poliția nu avea liste cu activiști.

Au continuat să te hărțuiască după ce ți-au dat drumul?

Cam la două săptămâni după aceea, au venit niște polițiști la mama acasă, unde apăream că locuiesc și eu. Au întrebat de mine și au spus că vor să vorbească cu mine.

Au continuat apoi toată vara să o contacteze pe maică-mea. Era tot mai rău și nu mă mai simțeam în siguranță.

În septembrie, m-am hotărât să plec din țară. Am zis „Dumnezeule. Nu mai pot!”

Toți prietenii mei plecaseră deja, plus profesoara mea. Nici n-aveam pașaport. A durat o vreme până mi-am făcut pașaportul și apoi am primit viză pentru Franța — singura țară care-ți dădea viză. M-a ajutat un atelier de artiști în exil.

După ce am plecat, poliția a venit iar la mama și i-a spus că au un dosar pe numele meu și i-au arătat o mulțime de documente despre mine. Atunci mi-am închis toate conturile de social media.

Când am plecat eu, în septembrie 2022, tocmai se anunțase o mobilizare. Și erau o mulțime de oameni la graniță. Prețul biletelor creștea încontinuu. Mulți au trecut printr-o situație mult mai grea ca mine încercând să fugă de arest.

Decolonizarea Rusiei

Spuneai într-un video că războiul din Ucraina își are rădăcinile în discursul șovin și imperialistic al Rusiei și că una dintre modalitățile prin care încerci tu să îl contracarezi e exploratul poveștilor comunităților indigene.

Mi-ai spus la un moment dat că deși ești parțial de etnie carelă, nu vorbești limba carelă și că abia acum încerci să o înveți. Sunt curios cum poziționezi tu poveștile de viață ale comunităților indigene drept un antidot împotriva discursului naționalist care face posibil un asemenea război ca cel din Ucraina.

În ciuda faptului că Rusia are multe etnii minoritare, poți trăi liniștit în Rusia neștiind nimic de ele. Când am început să scriu povești despre careli, unii prieteni mi-au spus „Habar n-aveam că oamenii din Carelia se numesc careli!” Nici eu nu sunt mai bună, că nici eu nu cunosc numele și poveștile altor minorități din Rusia.

Eu m-am născut în Republica Komi, dar n-am rădăcini komi. În școală, am avut la moment dat niște colegi ruși care erau skinheads [neonaziști – n.red.]. Am încercat să dezbat unele lucruri cu ei, dar degeaba. Și eu am crescut în interiorul acestor tipare coloniale și câteodată le reproduc și eu.

Oamenii nu-și cunosc rădăcinile. În Uniunea Sovietică mulți oameni își ascundeau originile etnice. Abia acum cinci ani am aflat că bunica mea era carelă.

În Al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a atacat Finlanda și a vrut să-i impună un guvern comunist. Nu a reușit. Dar carelii sunt apropiați de finlandezi și au avut de suferit. Unii și-au ascuns originile carele. De aceea n-am știut până de curând că bunica mea era carelă.

Am început să învăț limba carelă înainte de război. Câteodată îmi lipsește energia de a învăța, dar continui să încerc. Pentru că acum îmi este evident că Rusia a fost un imperiu de-a lungul întregii sale istorii.

Carelii au fost primul grup etnic colonizat de către Rusia — și Komi au fost cel de-al doilea. Nu veți citi despre asta în manualele rusești. Acolo se spune că aceste teritorii au dorit să fie anexate de către Rusia. Bineînțeles, nu e adevărat.

Și cum vezi legătura dintre aceste evenimente istorice și războiul actual din Ucraina?

Rușii, din păcate, încă mai cred că așa stau lucrurile [că lumea din jurul Rusiei își dorește să fie dominată de către ruși – n.red.]. E vorba de același imperiu care vrea să anexeze teritorii, aceeași strategie, aceleași idei în mintea lui Putin și a prietenilor lui.

Acum Rusia pretinde că vrea să protejeze limba rusă în Ucraina. Dar când le spui „Ok, dar sunt multe alte limbi în Rusia”, îți spun „Cum?”

Doar recent au început și vocile comunităților indigene să se facă auzite. Acum sunt multe mișcări indigene: Bureația Liberă, Iacuția Liberă, o mulțime de activiști ceceni. Cu toții cer decolonizarea Rusiei.

Rezistența tinerilor

I-a făcut războiul din Ucraina mai vocali pe acești oameni?

Da. Limba carelă încă nu are statut oficial în Carelia. Unul dintre motive este pentru că este scrisă cu litere latine, nu cu litere chirilice. Când le spui rușilor că e important să ajuți limbile mici ale comunităților indigene, îți răspund „Cui îi pasă? N-avem nevoie de limbile astea”.

Mai este o legătură aici care pentru mine este evidentă: mintea patriarhală a lui Putin și a prietenilor lui. De aceea argumentele feministe sunt și ele importante acum.

Una dintre cele mai vizibile mișcări [anti-Putin] se află cu precădere în afara Rusiei: Rezistența Feministă Anti-Război. E nevoie să fie auzite aceste voci, și ale feministelor și ale comunităților indigene — poate așa se schimbă ceva.

Citește și: Perdeaua de zgomot – și multă tăcere

Ce se întâmplă cu tinerii ruși acum?

În general, tinerii ruși stau mai bine decât generațiile de dinaintea lor, pentru că au alte valori decât ei. Nu sunt atât de homofobi. Nu sunt atât de patriarhali. Pentru tineri, Ucraina e o țară normală, nu una „falsă”, cum zice Putin.

Putin le-a distrus viitorul — sau măcar l-a făcut foarte complicat. Tinerii pleacă, dar nu pot toți fugi din țară. E foarte greu pentru cei care rămân în țară și eu îi admir.

Și cred că e important să spunem lumii că nu toți rușii sprijină războiul. Rusia contemporană este totalitară și lumea nu se poate exprima liber. Dar încă există oameni normali în Rusia!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Interviul a fost publicat în premieră pe newsletter-ul personal al autorului, Statele Întortocheate ale Americii.

Răzvan Sibii deține un doctorat și un master în Comunicare la University of Massachusetts Amherst, precum și un B.A. în Jurnalism la Universitatea Americană din Bulgaria. Interesele sale academice, pedagogice și jurnalistice se concentrează pe probleme de limbă, construcția identității, imigrație și încarcerare.

A lucrat ca reporter în presa scrisă, în Arad și Timișoara. În prezent predă Jurnalistica la University of Massachusetts Amherst. Scrie editoriale lunare despre problema imigrației în Statele Unite pentru un ziar local din vestul statului Massachusetts, Daily Hampshire Gazette.

A colaborat din America cu mai multe publicații românești (Adevărul, Foreign Policy, Inclusiv.ro, Libertatea).

Din ianuarie 2024, a devenit colaborator al PRESShub.

Foto principală: Daria Iurișceva (37 de ani), artistă multimedia, de origine rusă, auto-exilată în Marseille, Franța. – Sursa foto: Daria Iurișceva, arhiva personală