De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul internațional de arbitraj comercial de la Washington (ICSID) a publicat motivarea deciziei pe care a luat-o în litigiul deschis de Gabriel Resources, în chestiunea exploatării aurului din Munții Apuseni.
Documentul, care are 413 pagini, explică detaliat toate problemele și argumentele depuse de cele două părți, compania minieră canadiană și statul român.
Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de la Washington (ICSID) a dat, în martie, că România nu trebuie să plătească nicio despăgubire pentru că a anulat exploatarea minieră de la Roșia Montană și a cerut introducerea zonei în patrimoniul UNESCO.
Gabriel Resources a depus în iulie 2015 la ICSID cererea de arbitraj împotriva statului român, susținând că i-a fost expropriată investiția prin mai multe acte ale autorităților românești, inclusiv prin politizarea procedurii de autorizare a proiectului minier Roșia Montană.
Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate a fost de aproximativ 6,7 miliarde USD. Gabriel Resources se aștepta să primească minimum 2 miliarde de dolari.
Citește și: România a câștigat procesul pentru Roșia Montană
De ce a câștigat România procesul Roșia Montană
Tribunalul internațional de arbitraj comercial de la Washington arată, în concluziile motivării deciziei sale în favoarea României că, procesul care a dus la respingerea proiectului de lege privind exploatarea minieră a aurului de la Roșia Montană nu a fost ilegal.
În 2013, zeci de mii de români au ieșit în stradă și au cerut respingerea legii speciale dedicate proiectului RMGC, inițiată de Guvernul Ponta. Legea a fost respinsă de Parlament și proiectul minier a intrat în stand-by.
„În consecință, argumentul reclamanților în legătură cu cea de-a doua pretenție alternativă a lor, potrivit căreia deciziile care au condus la înregistrarea UNESCO au fost rezultatul deciziei Guvernului din 9 septembrie 2013 de a nu continua cu proiectul, trebuie respins.
În al doilea rând, și în orice caz, Tribunalul nu găsește nimic ilegal în propunerea UNESCO a României.
După cum s-a văzut mai sus, nominalizarea României pentru Roșia Montană în vederea înscrierii pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a fost făcută în 2016, urmată de depunerea dosarului de nominalizare la UNESCO în ianuarie 2017.
Candidatura a fost apoi retrasă în iunie 2018 și depusă din nou în ianuarie 2020”, arată ICSID în motivarea sa, intrată în posesia PRESShub.
Includerea Roșia Montană în Patrimoniul UNESCO nu era nerezonabilă
Acțiunile României în această privință au avut loc la aproximativ trei până la șapte ani după respingerea proiectului de lege de către Parlament, arată ICSID.
La acel moment, Comisia UNESCO însăși a propus organizarea de consultări publice cu privire la posibilitatea de a clasifica Roșia Montană. Acest lucru a fost semnalat și de către experți.
„Din documente reiese clar că motivul pentru aceasta a fost ideea că reclamanții (Gabriel Resources – n.r.) ar putea să nu continue proiectul sau că implementarea proiectului ar putea să nu continue.
Ideea era de a asigura cumva finanțarea și dezvoltarea zonei într-un astfel de scenariu. Într-adevăr, includerea pe Lista Patrimoniului Mondial oferă statelor acces la asistență internațională, inclusiv asistență financiară.
Prin urmare, propunerea în sine nu era nerezonabilă”, au considerat cei trei judecători din procesul deschis de Gabriel Resources la ICSID.
Citește și: România a câștigat procesul Roșia Montană. Dar a pierdut procesul cu viitorul
Exploatarea minieră se poate face și respectând regulilele UNESCO
Arbitrii menționează că, în ciuda acestor argumente, au trebuit să examineze și argumentul reclamantului potrivit căruia includerea pe lista UNESCO face imposibilă continuarea proiectului.
„Reclamanții susțin în mod specific următoarele:
- În acest caz, efectul incontestabil al cererii UNESCO a fost acela că a dat naștere unui strat suplimentar de protecție a monumentului istoric în cauză, în conformitate cu un program de protecție și gestionare a sitului prevăzut de lege, care urmează să fie încorporat în planul de urbanism al zonei, care este fundamental incompatibil cu licența de exploatare minieră a RMGC (Roșia Montană Gold Corporation, firmă deținută de Gabriel Resources – n.r.), cu certificatele de descărcare arheologică emise (și reemise în cazul Cârnicului) de către Ministerul Culturii și cu întregul proiect Roșia Montană.
Tribunalul atrage atenția asupra faptului că reclamanții nu furnizează o analiză juridică pentru a justifica modul în care un «strat suplimentar de protecție» este «fundamental incompatibil cu licența minieră a RMGC»”, se arată în documentul intrat în posesia PRESShub.
Statele se bucură de o largă libertate de acțiune în adoptarea măsurilor de protecție și conservare a patrimoniului cultural
Gabriel Resourses a susținut, dosar, că dacă ar fi să presupunem că Lista monumentelor istorice emisă în 2015, și pe care se afla și obiective de la Roșia Montană, nu a fost un obstacol permanent pentru proiectul Roșia Montană, deoarece recunoașterea certificatelor de descărcare arheologicăr valabile și obligatorii a rămas o posibilitate, cel puțin teoretic, decizia statului pentru a înscrie peisajul minier de la Roșia Montană în patrimoniul mondial UNESCO a fost o chestiune diferită, deoarece cererea UNESCO a declanșat un set separat de protecții care, conform legislației românești, trebuia să se reflecte în planul de urbanism pentru zonă.
„Singura dovadă pe care reclamanții o citează pentru a susține această afirmație este opinia juridică a expertului reclamanților, profesorul Podaru, care afirmă următoarele: «După cum s-a menționat, pentru siturile din patrimoniul mondial UNESCO (începând cu faza de aplicare), planurile de urbanism sunt elaborate la nivel local pe baza programului special de management și protecție aprobat de Guvern în vederea sitului și sunt aprobate prin hotărâre de Guvern.»
Ceea ce sugerează profesorul Podaru la acest punct este că pentru înscrierea pe lista UNESCO este nevoie de un program special de management și protecție aprobat de Guvern.
Având în vedere cele de mai sus, Tribunalul trebuie să evalueze, dacă este posibil, dacă și în ce mod această listare afectează licența, obținerea permisului de construcție sau, mai general, continuarea Proiectului.
În această privință, Tribunalul ia în considerare următoarele.
- Începând cu Convenția UNESCO în sine, în temeiul acestei Convenții, statele trebuie să depună «eforturi rezonabile» și se bucură de o largă libertate de acțiune în adoptarea măsurilor de protecție și conservare a patrimoniului cultural.
- Nici o altă obligație specifică de protecție culturală nu este impusă statelor atunci când patrimoniul cultural și natural este înscris pe Lista patrimoniului mondial.
- Atunci când România a reactivat cererea UNESCO, aceasta a declarat către UNESCO că «RMGC nu a îndeplinit până în prezent, dar poate îndeplini în continuare cerințele prevăzute de legislația română pentru a obține autorizațiile de mediu și alte autorizații necesare pentru proiectul minier de la Roșia Montană».
Pare clar, iar reclamanții nu susțin contrariul, că Convenția UNESCO în sine nu creează un obstacol în calea Proiectului sau că lista UNESCO nu este incompatibilă cu Licența Roșia Montană.
De fapt, după cum a explicat Pârâtul (România – n.r.) către UNESCO, licența Roșia Montană a fost prelungită în 2019 pentru cinci ani”, se arată în motivare.
De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Reclamanții dețin unsprezece certificate de descărcare arheologică
Arbitrii mai notează că, în ceea ce privește orice alt impact posibil care rezultă din includerea pe lista UNESCO, reclamanții nu citează nicio autoritate cu privire la modul în care lista ar avea un impact asupra autorizației de construcție în sine.
În schimb, statul român, prin avocații săi, a susținut susține, iar reclamanții nu au încercat să respingă, că, în conformitate cu legislația română, drepturile reclamanților în temeiul licenței Roșia Montană ar trebui să fie luate în considerare înainte de orice aprobare a planurilor urbane pentru situl UNESCO.
„Ceea ce pare să sugereze acest lucru este că orice plan urbanistic (PUG sau PUZ) care reflectă lista UNESCO ar trebui să ia în considerare drepturile reclamanților. În orice caz, niciunul nu a fost pregătit sau prezentat autorităților statului până în prezent.
În ceea ce privește certificatele de descărcare arheologică, cu excepția celor care au fost contestate de ONG-uri, inclusiv cel pentru Cârnic, reclamanții dețin unsprezece astfel de documente.
Citește și: De ce este infracțiune ce a făcut Ciolacu în procesul Roșia Montană
Nu există nicio dovadă că acestea sunt afectate de lista UNESCO.
De asemenea, nu există nicio dovadă că reclamanții au luat măsuri pentru a solicita și a obține certificatele lipsă necesare.
Ca atare, Tribunalul nu poate indica nimic care să susțină afirmația că reclamanții nu ar putea obține declasarea zonei Roșia Montană din Lista Monumentelor Istorice.
Se pare că nu există nicio dovadă care să susțină afirmația reclamanților că lista UNESCO a creat impedimente care au fost fatale pentru continuarea Proiectului.
Prin urmare, Tribunalul nu poate deduce din cererea României de a înscrie Roșia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO un act motivat politic pentru a face să deraieze Proiectul”, mai arată curtea internațională de arbitraj.
În concluzie, ICSID reamintește că nu poate accepta teoria reclamanților potrivit căreia ceea ce a urmat respingerii proiectului de lege specială din 2013, în Parlament, nu au fost acte de bună credință din partea autorităților române pentru a avansa proiectul.
Nu poate indica nicio abatere din partea Ministerului Culturii de la București sau a altor persoane din partea autorităților în legătură cu Lista Monumentelor Istorice din 2015.
Nu poate deduce din cererea României de a înscrie Roșia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO un act motivat politic pentru a deraia proiectul.
Tribunalul nu poate concluziona că a existat o încălcare a tratelor comerciale
„În consecință, Tribunalul nu constată că Pârâtul:
- a acționat în mod arbitrar, discriminatoriu sau inconsecvent;
- a refuzat reclamanților un proces echitabil;
- a contrazis declarațiile specifice făcute reclamanților sau așteptările rezonabile ale reclamanților;
- a abuzat de puterile sale;
- nu a reușit să ofere protecție fizică și securitate reclamanților;
- a tratat reclamanții și/sau investițiile reclamanților în mod diferit față de alți investitori în situații similare
circumstanțe similare; - nu a onorat niciuna dintre promisiunile pe care le-a făcut cu privire la investițiile reclamanților; sau i-a privat pe reclamanți de utilizarea rezonabilă a investițiilor reclamanților și de beneficiile rezultate.
Tribunalul nu poate concluziona că a existat o încălcare a vreuneia dintre prevederile Tratatelor bilaterale de investiții dintre Regatul Unit și România și/sau Canada-România. Prin urmare, Tribunalul respinge cea de-a doua cerere alternativă a reclamanților”, au stabilit arbitrii internaționali ai ICSID.
De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul a constatat deja că nu a existat nicio încălcare nici în ceea ce privește licența socială
Cei trei judecători au discutat și despre faptul că societatea românească a respins proiectul, prin proteste masive în 2013, dar și prin poziționările ulteriore. A numit aceasta „licență socială”.
„După ce a respins cele trei pretenții alternative ale reclamanților, Tribunalul ar trebui să își încheie analiza aici. Cu toate acestea, Tribunalul consideră că este important să abordeze, chiar dacă pe scurt, anumite aspecte ale cauzalității care apar în cazul de față în două moduri: în primul rând, în afirmațiile privind licența socială și, în al doilea rând, în prezentarea celor trei pretenții alternative ale reclamanților privind momentul.
În ceea ce privește licența socială: părțile, și în special Pârâtul, au susținut în pledoariile lor că proiectul nu are licență socială.
Pârâtul a prezentat problema licenței sociale ca fiind una de cauzalitate (în ceea ce privește răspunderea) și a susținut că, deoarece proiectul nu avea licență socială, nu putea exista nicio legătură între presupusa conduită abuzivă și încălcarea.
Tribunalul nu a abordat argumentele părților în această privință din următoarele motive.
În primul rând, argumentele referitoare la licența socială – indiferent cum se poate caracteriza acest concept – devin relevante numai în măsura în care reclamanții pot demonstra încălcarea unei obligații și o legătură de cauzalitate cu pierderea investiției lor, adică întrebarea ar fi dacă absența unei licențe sociale a făcut imposibilă realizarea proiectului în orice caz.
Tribunalul a constatat deja că nu a existat nicio încălcare, astfel încât nu este necesară o examinare suplimentară a problemei licenței sociale.
În al doilea rând, și în orice caz, Tribunalul a abordat anumite elemente în analiza sa care sunt importante pentru concluziile sale și care sunt, de asemenea, ridicate ca parte a argumentelor părților cu privire la licența socială.
În special, atât la început, cât și ca parte a concluziilor sale cu privire la cele trei pretenții alternative ale reclamanților, Tribunalul a declarat că natura Proiectului, cu elementele sale sociale, publice, politice și de altă natură, a făcut ca acest caz să fie unul dificil și nu simplu și, prin urmare, a adus în discuție interesele multor părți interesate.
Acest lucru explică, în cele din urmă, cum au decurs lucrurile, în bine sau în rău.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
