România a ajutat cât a putut Ucraina în cele 12 luni de război, dar la nivel oficial nu s-a văzut neapărat entuziasmul, ci mai curând teama și dorința de a rămâne în rândul lumii.
Mobilizarea adevărată și plină de emoție a avut loc spontan, coordonată de organizații neguvernamentale și de inițiative locale.
Potrivit datelor oficiale, aproape 3 milioane de refugiați ucraineni au intrat în România anul trecut, dar numai 86.500 au decis să rămână aici, față de 1,5 milioane câți se află încă în Polonia. Abia la sfârșitul lunii iulie, guvernul român a lansat un Plan de Integrare a refugiaților, oferindu-le acces gratuit la servicii medicale, sprijin pentru a intra pe piața muncii autohtone, clase speciale pentru copiii.
Până atunci, dar și după aceea, ucrainenii care au poposit în România au fost ajutați mai mult prin asociații profesionale, prin rețele informale, prin organizații caritabile care-și continuă și azi munca în sprijinul lor sau al celor rămași în Ucraina, ducând în țara vecină medicamente, alimente, pături, și haine groase.
Oficialii români nu au fost nici entuziaști, nici empatici cu nenorocirea ucrainenilor. În discursul său de ieri de la Varșovia, Joe Biden a lăudat-o pe prima doamnă a Poloniei pentru implicarea ei în sprijinul refugiaților și felul exemplar în care s-a dedicat în tot acest an.
România nu are la vârful statului modele similare. Familiile înalților demnitari autohtoni oscilează între discreție și opulență, fără să-și asume responsabilități sociale sau caritabile.
A existat însă un sprijin militar imediat dat de statul român iar ministrul de Externe ucrainean, Dimitro Kuleba, a spus încă în primele luni după invazia rusă că „Războiul este momentul adevărului și atunci vezi adevărata faţă a cuiva, iar România şi-a arătat adevărata faţă, o faţă de prieten. Nu doar a vorbit, ci a şi acţionat”.
O parte semnificativă din muniția și armele folosite de armata ucraineană au fost transportate prin România cu grijă, dar în tăcere. La fel ca bulgarii, guvernul român a pus umărul direct și indirect pentru sprijinirea efortului de război occidental, fără să se laude în vreun fel, fără să intre în competiția pentru clasamentele internaționale, fără pasiune, dar în mod consecvent.
Citește și: O carte despre eşec
La fel, când a venit vorba despre exportul cerealelor ucrainene, România și-a deschis silozurile și porturile în sprijinul Ucrainei, uneori chiar în detrimentul producătorilor autohtoni. A refăcut rapid linii ferate abandonate, pentru ca grâul și porumbul din țara vecină să fie urcate imediat pe șlepuri și vapoare.
Conform datelor Autorității Vamale Române, în 2022, volumul de cereale ucrainene exportate în alte țări prin România a fost de aproximativ 23 de milioane de tone și a crescut de 68 de ori față de 2021, iar volumul exportat în România a crescut de peste 800 de ori.
România se află, de asemenea, în fruntea listei de țări furnizoare de combustibil pentru armata ucraineană. Exporturile de motorină și benzină către Ucraina au crescut anul trecut de 30 de ori și au ajuns la aproape 1 milion de tone, iar alte peste 250.000 de tone de combustibili necesare frontului au trecut prin spațiul autohton, potrivit Profit.ro.
Cele două mari căi de aprovizionare a armatei ucrainene trec prin Polonia și România, cu marea diferență că Varșovia își asumă cu voce tare susținerea militară a Ucrainei, în vreme ce Bucureștiul face tot ceea ce-i cer aliații cu un fel de resemnare și teamă, ca și cum n-ar fi sigură că e pe calea cea bună.
Președintele Joe Biden a mers de două ori la Varșovia în acest an care s-a scurs de la invadarea Ucrainei, pentru a celebra curajul și devotamentul polonez. În schimb, Bucureștiul nu știe cum să le explice propriilor cetățeni că problemele cu Legea minorităților din Ucraina se pot rezolva după terminarea războiului, fiindcă această lege este îndreptată în special împotriva rușilor, nu a românilor.
Că decolmatările de pe brațul Chilia și adâncirea canalului Bîstroe s-au făcut cu acceptul tacit al României, fiindcă Ucraina are nevoie în această perioadă să folosească cele două căi navigabile pentru a subzista. Că toate aceste subiecte care alimentează naționalismul gregar și propaganda rusă trebuie puse pe tapet după ce se face pace, după ce Ucraina scapă de agresiunea rusă.
Oficialii români preferă să nu discute clar și transparent temele incomode, mizând pe lașitatea tăcerii, fără să-și asume poziția intransigentă a polonezilor. De aceea, Biden a preferat deocamdată Varșovia, în locul Bucureștiului.
Comentariu publicat inițial în Deutsche Welle
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
