„Ungaria a dat 17 premianți Nobel, din care doar doi se aflau în țară la momentul premierii, iar România are trei români și niciunul nu a luat premiul locuind în România”, scrie un articol publicat de PRESShub, peste care am trecut în fugă doar pentru că am văzut imaginea lui Dr. Koriko.
Am crezut că este ceva actual, după ce dânsa a câștigat anul acesta Premiul Nobel pentru medicină. Dar articolul din PRESShub are deja doi ani vechime. Adaug aici o corecție: sunt patru laureați Nobel născuți pe actualul teritoriu al României, nu trei, scorul corect fiind 17 – 4, dacă el înseamnă ceva.
Am întrebat ChatGPT “De ce a câștigat Ungaria mai multe premii Nobel decât România” și a produs următoarele cinci motive:
1) tradiția maghiară mai lungă în contribuții științifice și culturale,
2) tradiția academică mai robustă, reflectată în instituții de învățământ superior precum Universitatea Eotvos Lorand și Budapest University of Technology and Economics,
3) finanțarea superioară a cercetării în Ungaria, mai ales în fizică, chimie și medicină,
4) o comunitate științifică mai activă,
5) stabilitatea politică și economică superioară.
Bineînțeles, fiecare din cele cinci explicații pot fi contestate, discutate, și detaliate.
De exemplu, referindu-mă doar la punctul 2, Universitatea Eotvos Lorand se mândrește cu șase laureați Nobel printre alumni săi, inclusiv Albert Szent-Gyorgyi, cel care a descoperit vitamina C, sau Ferenc Krausz, laureatul Nobel în fizică de anul acesta.
Budapest University of Technology and Economics are patru laureați Nobel, inclusiv celebrul Jeno Wigner, și alți alumni vestiți precum matematicianul Pal Erdos, probabil cel mai prolific cercetător, autor a peste 1.500 de lucrări științifice, inginerul Todor Karman, părintele zborului supersonic, și fizicianul Leo Szilard, unul din participanții la proiectul Manhattan.
Tuturor acestora li se adaugă Janos von Neumann, inventatorul arhitecturii von Neumann de la baza fiecărui calculator de astăzi, a teoriei jocurilor, fundamentul oricărei teorii economice moderne, a automatelor celulare și care a anticipat structura ADN înainte să fie descoperită.
Unii sunt de părere că von Neumann a fost poate cel mai inteligent om care a trăit vreodată, deși astfel de calificări sunt mai degrabă emoționale decât obiective.
Desigur, exemplul unor cercetători științifici renumiți sau anecdota că „Ungaria are cel mai mare număr de Premii Nobel pe cap de locuitor” poate înflăcăra imaginația unor tineri studioși și ambițioși, însă este greu de stabilit o relație cauzală obiectivă, este greu de cuantificat măsura în care cele cinci motive într-adevăr explică diferența față de România, de exemplu.
Însă ideea unei competiții maghiaro – română în Premii Nobel, precum sugerează articolul din PRESShub, mi se pare fără prea multă valoare și nu înțeleg de ce orice trebuie văzut din unghiul unei presupuse întreceri între cele două țări.
Destinele Ungariei și României nu sunt identice, iar a încerca să le compari prin metrici de genul „număr de premii Nobel” este bizar și nefolositor.
Dar dincolo de numărul de Premii Nobel câștigate, poate mai important este să te întrebi ce s-a făcut cu cele pe care le-ai câștigat? Că poți să le fi câștigat pe toate în fiecare an și să nu însemne mare lucru pentru o societate, dacă au rămas doar obiecte într-un muzeu.
Sau poate ai câștigat doar unul, însă înseamnă imens dacă a ajuns să transforme societatea înspre bine.
Am cerut ChatGPT-ului să comenteze paragraful de mai sus, iar răspunsul primit a fost că dincolo de mândria personală și validarea unui individ [laureatul] ca fiind un cercetător de top în lume, impactul important al unui premiu este atunci când „talentul, abilitățile și rezultatele cuiva devin pârghia spre o schimbare cu sens și de esență a unei societăți”.
Dincolo de triumful personal și de o oarecare mândrie națională ce rezulta din asta, rămâne măsura în care un premiu înseamnă ceva pe undeva.
Tot ChatGPT mi-a enumerate exemple de Premii Nobel cu puțin impact în societate: în literatură, când scriitorii respectivi nu sunt citiți dincolo de granițele țărilor lor, în fizică, pentru studii extrem de teoretice cu aplicații limitate precum identificarea unor particule exotice sau teoria șirurilor, și în economie, pentru studii complexe și abstracte pentru care există abordări alternative.
Pe scurt, se poate argumenta că nu toate Premiile Nobel sunt la fel din punctul de vedere al transformărilor pe care le produc între oamenii de pe stradă.
Sunt patru personalități născute în România care au câștigat Premiul Nobel.
Interesant, dar foarte tragic: Herta Muller și Elie Wiesel au luat Premii Nobel pentru opere care probabil nu ar fi fost posibile dacă nu s-ar fi născut în România. Muller a făcut pușcărie pentru ideile sale, iar Wiesel a trecut prin Holocaust.
Experiențele lor tragice au fost scânteia geniului lor. În interviurile pe care le-am citit, Herta Muller se prezintă ca fiind nemțoaică. De exemplu în interviul acordat Paris Review.
Ea explică cititorului cum că „în satele germane oamenii vorbeau germana, în satele maghiare vorbeau maghiara, în satele sârbești vorbeau sârba” și că „La început mi-a fost foarte greu, pentru că dialectul era foarte diferit de germana înaltă pe care o predau”.
Elie Wiesel a trăit în SUA și nu îmi aduc aminte să fi vizitat România de când suntem noi aici.
Dr. Ștefan Hell a emigrat în Germania ca licean, iar studiile academice și apoi întreaga lui activitate le-a avut acolo. Cred că este fair să spui că deși s-au născut în România, Muller, Wiesel și Hell sunt probabil puțin legați de țară, ba în cazul doamnei Muller situația părându-mi-se chiar dincolo de indiferență, în sensul că dansa este supărată…
Rămâne profesorul Palade.
Îmi aduc aminte că atunci când doamna C. N., de la Radio Romania Cultural, m-a vizitat la Stony Brook, mi-a spus că profesorul Palade a încercat să pornească ceva în România imediat după Revoluție, însă a fost „alungat cu furci și coase”.
Veșnicul „dar cine te crezi? Nu ne spune nouă cum se face”, sub justificarea la moda pe-atunci că „n-a mâncat salam cu soia”, deci nu are dreptul moral să sugereze ceva.
De aceea zic, dacă ai un singur Premiul Nobel, dar societatea beneficiază puternic, impactul său poate fi enorm, mult mai mare decât poate dacă ai atâtea premii cât ia SUA în fiecare an, și care, sincer, sunt așa de obișnuite aici, că nimeni nu mai reacționează la ele, dincolo de cele trei minute de faimă, dimineața, la știrile de la stația radio NPR.
Însă pentru mine întrebarea mai importantă este: De ce este așa de adevărată în România vorba că nimeni nu este profet în satul său?
De ce a fost alungat profesorul Palade la începutul anilor ’90, când a încercat să dea o mână la reașezarea cercetării științifice românești, dacă ce mi-a spus C. N. este adevărat?
Am apelat iarăși la ChatGPT, cu prompt-ul „Care sunt barierele pentru ca un premiu Nobel să aibă un impact în societate?”, iar ChatGPT mi-a enumerat obstacolele tipice în fața transformărilor pe care o cercetare de top le-ar putea produce într-o societate:
1) lipsa impactului imediat,
2) rezistența la schimbare,
3) resurse insuficiente,
4) inerția societății,
5) lipsa conștientizării publice,
6) barierele politice și culturale,
7) alte priorități imediate,
8) accentual pus pe rezultatele individuale, fără a lua în considerare consecințele lor pentru publicul larg.
Numitorul comun la cele opt cauze de mai sus sunt următoarele aspecte:
a) interesul elitelor implicate, academice și politice în cazul de față, care vor să-și perpetueze poziția privilegiata,
b) influența lobby-urilor, de exemplu sindicatele din învățământ, a căror poziție se poate șubrezi după orice schimbare, și
c) agențiile guvernamentale, ministere, inspectorate, comitete și comisii, care desigur vor să-și mențină poziția de forță, inclusiv în felul în care sunt împărțite partea din buget și sunt implementate promovările în instituții.
La acest numitor comun se adaugă lipsa presiunii din partea societății, care nu-și înțelege beneficiul produs dintr-o transformare pozitivă a educației, cercetării și a societății largi, prin implicarea unor personalități de top în acest proces.
A fost exercițiul meu în a folosi ChatGPT pentru a înțelege scorul de 17 – 4 la Premii Nobel unul steril? Depinde.
Este evident pentru mine că nu există o soluție rapidă la a înțelege cauza, dar mai ales soluția la nevoia unui învățământ și a unei cercetări academice performante în țară, una de care să beneficieze publicul larg.
Cred că a fost naiv să te aștepți ca o singura persoană, chiar și un laureat Nobel, să poată da peste cap încrengătura strânsă de interese a celor aflați în vârf, a elitelor.
Elitele vor lupta până-n pânzele albe să-și apere moșiile. Experiența a arătat că nici măcar un grup mai larg, de câteva zeci de indivizi, așa cum s-a încercat pe vremea legii Funeriu, nu vor reuși să producă o transformare de esență și permanentă.
Transformarea trebuie să fie la firu’ ierbii, la nivelul oamenilor, iar asta cere timp și răbdare, pe care puțini de-acum sunt interesați să le aloce într-o lume tot mai materialistă și obsedată de banii și compensații.
De aceea, cumva, trebuie conștientizată societatea largă asupra pericolelor directe atunci când învățământul și cercetarea de calitate sunt ignorate.
Conștientizarea este un proces lent și dificil, asta și pentru că știința nu este tocmai subiectul cel mai distractiv de pe lume. Lumea deseori adoarme ascultând la știință. Sunt însă necesare publicații, emisiuni, dar mai ales proiecte care să însemne ceva pentru orice om de pe stradă, nu doar pentru o mână de elevi care merg la olimpiadele de nu-știu-ce sau construiesc te-miri-ce.
Oricine trebuie să simtă direct că a beneficiat de pe urma unui învățământ și a unei cercetări superioare. Ori asta nu este nici simplu și nici imediat.
Conștientizarea publică va crea presiunea ca atunci când va veni următorul profesor Palade, căci prezic că vor fi câțiva laureați Nobel născuți în țară în următorii douăzeci de ani, cei cu interes să păstreze status-quo-ul n-o vor mai poate face.
Sau spus pe românește: trebuie pregătit ogorul pentru momentul când va veni sămânță, căci în cazul profesorului Palade, am impresia, sămânță a venit prea repede peste un ogor prea bătătorit și prea uscat ca să rodească.
Pregătirea ogorului nu este rolul laureatului Nobel și nici nu va veni de la politic sau elitele academice, căci ei sunt cei care au interesul să evite orice transformarea, ci trebuie să vină de la publicului larg.
Publicul larg trebuie să devină partenerul laureatului Nobel pentru ca schimbarea în bine să aibă loc.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Din curiozitate, nu din invidie, am căutat laureații Premiului Nobel dați Lumii de Ungaria. Și am constatat că dacă aplicăm criteriile domnului Alex Doboli în cazul românilor laureați, la Ungaria, rezultatele sunt cam…aceleași. Se impun niște întrebări : a) câți dintre laureații Nobel asumați de Ungaria, au fost cetățeni și etnici maghiari ? ;b)câți s-au născut în Austro-Ungaria ? ; c) câți au fost cetățeni maghiari-etnici evrei ? d) câți și-au făcut studiile în altă țară decât Ungaria?…
Așadar dacă românul american Emil Palade a câștigat un Nobel,care se împarte moral, fifty-fifty, între țara unde s-a născut și țara de adopție, de ce maghiarii ar face excepție ?…Veți vedea că nu ne depășesc cu mult, iar avantajul lor capital a fost că (unii) au trăit într-un imperiu având practic două capitale Viena și Budapesta. Așadar aveau unde se instrui, și în plus mai aveau aproape și universitățile din Germania. Și dacă lui Leo Szilard noi îi opunem un Henry Coandă sau un Gogu Constantinescu,cred că nu trebuie să avem vre-un complex de inferioritate. Putem plusa cu : Paulescu,Mărăcineanu,Aslan,Marinescu,Minovicii,Pănculescu,Saligny,Karpen,..și lista e lungă.
Și încă ceva: aveam mare admirație față de tehnica maghiară în materie de motoare electrice, uzine electrice, etc, adică de fiabila și legendara marcă „Gantz Budapest”. Ei bine, marele inventator și industriaș Gantz a fost…elvețian. Un pic de invidie am totuși la capitolul „Oscar”. Maghiarii l-au luat pe primul de câteva decenii prin Istvan Szabo și filmul său „Mefisto”. Dar ținând cont că regizorul era maghiar ,etnic evreu, iar actorul din rolul principal era austriac (dl. Klaus Maria Brandauer), nu mai am motive de invidie. Am toată admirația față de vecinii noștrii dar ei ….nu îl au pe Brâncuși.
Tot respectul !
Poate nu știați dar mai e un român care a luat premiul Nobel, se numește Ioan Moraru medic,și a luat premiul Nobel pentru pace in1987 parcă, sau cu un an mai devreme. Oricum e sigur că la luat.
În ce privește inteligenta maghiară Lăsați!
Aveți dreptate. Interesant; a fost trecut cu vederea atunci și nu știm de ce, dar și acum? O personalitate mai mult decât remarcabilă!
Nu lui Ioan Moraru, medic, i-a fost decernat premiul Noble (pentru pace) in 1985, ci organizației „International Physicians for the prevention of Nuclear War”.
El nu a fost decat un reprezentant al organizatiei, alaturi de Mihail Kuzin (Uniunea Sovietică) și Bernard Lown (SUA).
In concluzie, laureatul premiului Nobel pentru pace in anul 1985 a fost organizatia „International Physicians for the prevention of Nuclear War”. Punct.
Mai mult de jumătate dintre laureații Nobel maghiari provin din familii de evrei. Asta după ce Horthy a deportat cel puțin 450.000 de evrei din Hungary și Transilvania ocupată. Să te împăunezi cu realizările lor, după ce ai trimis în lagăre coreligionarii lor mi se pare o imensă ipocrizie. Hahahaha!!!
Nu Horthy i.a deportat pe evrei, ci regimul care a fost instaurat de catre Hitler in Ungaria in 1944, al lui Szalasi.
Germania nazista ocupand statul aliat Ungaria, capturarea,( prin rapire) a lui Horthy și instaurarea conducerii marioneta a lui Zsalasi, care a început cu adevărat deportarea evreilor maghiari în 1944.
Sinistrul ministru al educației ce debita recent despre universitățile românești de ce nu sunt în listele internaționale? Că nu sunt relevante, iar activitatea de cercetare este limitată spunea ea, dar sunt și cadre universitare cu plagiate și politicieni absolvenți ai universităților neacreditate. Ce ne miră? 33 de ani de educație în încercări și proiecte pilot eșuate? Analfabetismul funcțional?
De ce nu îl aminteste articolul pe Ioan Moraru din Dàrlos-Medias-,care a luat Premiul Nobel pentru pace in 1985,si a tråit in Romania.Probabil nu era dorit de regimul lui Ceausescu så se obtina de cåtre un român Premiul Nobel pentru Pace.Dar in 2023 tot ne e rusine de el ?
Pentru ca nu el a luat premiul in 1985, ci organizatia „International Physicians for the prevention of Nuclear War”. Punct.
Banii de premii nu au ajuns la el ci la organizatie, spre deosebire de alte cazuri.
Da, sunt interesante răspunsurile date de ChatGPT, dar:
Oare cât contează locul geografic unde s-au născut (???) sau mai important este filonul genetic (no ofence, dar cei mai multi sunt evrei) si mai ales mediul de cercetare știintifica (academic sau nu) care facilitează validarea genialitații (majoritatea au obținut rezultatele premiate în instituții de renume din alte tari decât cele în care s-au născut)
Aceasta este întrebarea (cu răspuns previzibil) pe care mi-am pus-o în urna cu mulți ani când am vizitat muzeul Nobel di Stockholm
Interesant articolul!
Cercetarea stiintifica este global a.
Aproape toti laureatii maghiari sunt si …ati ghicit, evrei!?
De asemenea, in afara de vreo 2, niciunul nu ar fi castigat , daca nu ar fi emigrat. Baza tehnica a acestor castigatori a fost in SUA! Iar cei mai multi dintre ei au putut emigra, mai ales dupa evenimentele din 1956. Problema noastra e ca ne batem joc de tineri , de educatie si de cercetare!
In primul rând că laureații români ai premiului Nobel nu au fost 4, au fost 5. George Emil Palade, Hertha Muller, Stefan Hell, Elie Wiesel și…. doctorul Ioan Moraru, care a castigat premiul Nobel pentru Pace in 1985 impreuna cu doctorul sovietic Mikhail Kuzin si doctorul American Bernard Lown, ca parte a organizatiei internationale „Medicii Lumii Impotriva Razboiului Nuclear”, care a facut un raport care arata efectele pe care le-ar fi avut un razboi nuclear asupra omenirii. Era roman, nascut in satul Dârlos din județul Sibiu, în apropiere de Mediaș, și încă locuia în țară la momentul primirii Nobelului, unde avea să și moară în Decembrie 1989,fiind de altfel și singurul laureat român al nobelului care locuia în țară la momentul primirii Nobelului. Putem să mai vorbim și de toate momentele când români au fost la un pas de a câștiga Nobelul dar nu l-au primit din motive dincolo de controlul lor. De exemplu doctorul Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei, trebuia sa primeasca Nobelul pentru medicină în 1923 sau 1925 dacă nu mă înșel, dar nu l-a primit din motive politice, sau Lucian Blaga care era favorit pentru Premiul Nobel pentru literatură în 1957,dar autoritățile comuniste de la București de la acea vreme au intervenit și au făcut presiuni și lobby ca să nu-l primească datorită opiniilor lui anti-regim. Dar în fine. Elie Wiesel a vizitat România de două ori după ce a plecat, în 1995 și 2002 respectiv, s-a întâlnit și cu Iliescu, e drept, numai știa nicio boabă de română, și a vorbit numai în engleză toată vizita. Cât despre „marele număr” de laureați maghiari ai premiului Nobel. Dacă vă uitați atent la lista lor și la biografiile lor o să constatați că majoritatea erau fie:
a. Evrei sau de orice altă etnie în afară de maghiară
b. Născuți și crescuți în Austro-Ungaria, unii chiar fără să fi avut vreodată cetățenie maghiară.
c. Cu studiile făcute fie la Viena, fie în Germania. Sau chiar în alte capitale occidentale.
d. Ca și la noi, majoritatea au trebuit să imigreze în SUA sau în alte țări occidentale ca să atingă succesul, foarte mulți au fugit în timpul sau imediata urmare a Revoluției Maghiare eșuate din 1956, când granițele au fost pentru scurtă vreme deschise și se putea fugi în occident mult mai ușor ca de obicei.
e. toate cele de mai sus
Deci situația în mare e cam aceeași ca la noi. Și mai ales văzând felul cum a tratat Ungaria Universitatea Central-Europeană de la Budapesta în ultimii ani, de a ajuns să fie „gonită” la Viena, e destul de safe to say că nici în Ungaria „nimeni nu e profet în țara lui”. Singurul lor mare atuu față de noi e că au făcut parte dintr-un imperiu cu două capitale, una dintre acestea fiind Viena, cât și relativa apropiere geografică de Germania. Altfel, Ungaria e tot un fel de Românie, doar cu ceva mai multe autostrăzi.
As fi preferat sa vad un articol integral „uman”, nu realizat cu AI…, mai ales de la în autor cu doua doctorate.. PHD! În rest, e discutabil: toate națiunile au contribuții importante, multe invenții sau contribuții teoretice au mai mulți autori, uneori simultan, fără sa știe unii de alții, uneori furând unii de la alții – vezi insulina, etc… Însă ceea ce rămâne după, este cum ajuta toate descoperirile pe omul de rand….. Impactul asupra comunităților… Iar aici, e problema: o ducem mai bine? Am învățat ceva? Păi…. Cu doua războaie lângă noi vedem ca știința și tehnologia este gata sa ne omoare, ca oamenii nu au învățat nimic din experienta secolului XX, ca rămânem doar sa socotim „câte premii Nobel are cutare națiune”, fără sa înțelegem ca suntem oameni toți, ca toți meritam sa trăim….
Herta Müller: Master seamstress of words at 70
Cristian Stefanescu
08/17/2023August 17, 2023
Herta Müller was persecuted by Romania’s communist-era secret police because she dared to write what authorities didn’t want written. She left the country in 1987 and was awarded the Nobel Prize in literature in 2009.
HM nu a facut puscarie. A fost persecutata de regimul comunist.. Oricum, comparatia numerica intre cele doua tari dpv ales, nu mi se pare potrivita. Ca orice costum de baie feminin, statistica descopera tot, dar acopera esentialul!